Finlanda spune că a primit două milioane de măşti necorespunzătoare din China
2379
Două milioane de măşti cumpărate de Finlanda din China cu scopul de a se proteja în faţa noului coronavirus nu sunt potrivite pentru utilizarea în spital, a a anunțat guvernul de la Helsinki.
Ministrul sănătăţii, Aino-Kaisa Pekonen, a publicat marți pe Twitter o fotografie de la sosirea pe aeroportul din Helsinki a primului transport din cele două milioane de măşti chirurgicale şi 230.000 de măşti de protecţie de tip N95 venind din China, precizând că materialele vor fi „verificate şi testate” înainte de folosire.
Miercuri însă, responsabili finlandezi au descoperit că măştile nu respectă normele de protecţie împotriva coronavirusului cerute pentru a fi folosite în spital.
„Este oarecum dezamăgitor”, a declarat secretarul permanent al Ministerului Sănătăţii, Kirsi Varhila, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
Măştile vor putea fi, totuşi, folosite, de asistenţii sociali care efectuează vizite la domiciliu, a subliniat ea.
Şi alte ţări europene au avut aceeaşi surpriză neplăcută cu materialele venite din China, pentru că piaţa chineză este „foarte haotică” din cauza cererii uriaşe de măşti, a subliniat Tomi Lounema, responsabil cu materialul logistic pentru lupta împotriva pandemiei.
„Preţurile cresc încontinuu, trebuie să cumperi rapid şi să plăteşti înainte. Riscul comercial este foarte ridicat”, a mai spus Tomi Lounema.
În ultimele săptămâni, Spania, Olanda, Turcia şi Australia au fost nevoite să trimită înapoi măşti cumpărate din China.
Guvernul finlandez nu a dezvăluit cât a plătit pentru aceste echipamente necorespunzătoare.
Finlanda a anunţat miercuri un fond de 600 de milioane de euro pentru echipamente de protecţie, materiale medicale şi medicamente.
Miercuri, Finlanda număra 2.487 de cazuri înregistrate oficial de COVID-19 şi deplângea 40 de morţi.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
02.09.2026
18:25
02.09.2026
18:12
02.09.2026
18:11
02.09.2026
18:09
02.09.2026
18:08
02.09.2026
18:00
02.09.2026
18:00
02.09.2026
17:44
02.09.2026
17:38
02.09.2026
17:12
02.09.2026
16:50
02.09.2026
16:44
02.09.2026
15:40
02.09.2026
15:33
02.09.2026
14:57
02.09.2026
14:46
02.09.2026
14:40
02.09.2026
14:38
02.09.2026
14:33
02.09.2026
14:19
02.09.2026
14:15
02.09.2026
14:08
02.09.2026
14:05
02.09.2026
13:20
02.09.2026
13:18
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
Colegiul Medicilor cere continuitate la medicamente pentru bolnavii de cancer, în timp ce Bolojan promite rezolvarea blocajelor de aprovizionare în câteva zile
Corina Călugăru discută cu reprezentanta AUF extinderea și consolidarea educației francofone în Republica Moldova
Copil de 6 ani din Botoșani, în comă după plasturi cu fentanil puși pe o rană. Avertismentul medicului Radu Țincu: risc major de stop respirator la supradoză
















