Filme de DIPLOMĂ ale generației Noului Cinema Românesc, prezentate la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău
1720
Zilele Filmului Românesc încep la Chișinău din 10 octombrie curent, iar în cadrul tradiţionalului parteneriat cu Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice (AMTAP), în incinta instituției de învățământ superior vor putea fi văzute, într-o proiecţie specială în scop didactic, scurtmetrajele de şcoală ale unora dintre regizorii generaţiei Noului Cinema Românesc.
CITIȚI și Unul dintre cei mai îndrăgiți actori de film din România, originar din Basarabia: OMAGIU la ZFR Chișinău
În premieră, într-o proiecție specială la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Zilele Filmului Românesc la Chișinău prezintă câteva scurtmetraje de diplomă din arhiva UNATC (Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București).
Potrivit organizatorilor, scopul unei astfel de proiecții didactice este de a le oferi studenților la Cinema din Republica Moldova posibilitatea să vadă filmele de școală de la sfârșitul anilor `90 și începutul anilor 2000 ale unora dintre regizorii generației noului cinema românesc.
Este vorba despre filmele „Mâna lui Paulişta” (1998, r. Cristian Mungiu), „Zăpada mieilor” (1998, r. Călin Peter Netzer), „Voila” (1999, r. Dumitru Grosei), „Bucureşti – Wien 8:15” (2000, r. Cătălin Mitulescu) şi „Călătorie la oraş” (2003, r. Corneliu Porumboiu).
La acest eveniment vor fi invitați regizorii Marian Crișan și Dumitru Grosei, care vor împărtăși auditoriului despre generația lor, generația Noului Cinema Românesc. Evenimentul va fi moderat de către criticul de film Ionuț Mareș.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
29.09.2026
03:40
29.09.2026
02:56
29.09.2026
02:52
29.09.2026
01:24
29.09.2026
00:58
29.09.2026
00:36
28.09.2026
23:24
28.09.2026
23:21
28.09.2026
22:44
28.09.2026
20:56
28.09.2026
20:45
28.09.2026
20:40
28.09.2026
20:00
28.09.2026
19:49
28.09.2026
19:07
28.09.2026
19:00
28.09.2026
18:30
28.09.2026
18:17
28.09.2026
17:57
28.09.2026
17:39
28.09.2026
17:39
28.09.2026
17:38
28.09.2026
17:08
28.09.2026
16:59
28.09.2026
16:57
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
ANALIZĂ // EȘECUL „Lumii Ruse” în Transnistria. După 30 de ani de PROPAGANDĂ și gaz gratuit, doar 10,8% din locuitori au votat cu partidul lui Putin: „Un singur om din șapte a mers la alegerile rusești”
ULTIMA ORĂ // Nicușor Dan avertizează de la ONU asupra campaniei hibride și a presiunilor energetice ale Rusiei asupra R. Moldova: „Este a doua țară cea mai afectată de război, iar România rămâne un susținător ferm”


















