Fiica cea mare a lui Putin, o propagandistă agresivă pe Internet, care justifică acțiunile criminale ale tatălui: Mesajele acesteia, făcute publice dintr-un grup de pe Telegram
2890
Profimedia Images
Fiica cea mai mare a lui Vladimir Putin, Maria Voronțova, este foarte activă într-un grup de chat Telegram folosit de absolvenți ai Departamentului de Medicină al Universității de Stat din Moscova, unde se discută evenimentele curente.
Dmitri Kolezev, redactorul-șef al site-ului Republic, a postat mai multe mesaje ale Voronțovei, transmise de un membru al grupului de chat care arată comentariile acesteia. Că despre fiica lui Putin este vorba susțin dovezi circumstanțiale și două surse de pe chat.
Iar mesajele ei sunt o oglindire a ideologiei președintelui rus.
Voronțova participă la chat sub numele de „Maria V”. Atât sursa lui Kolezev din grupul de chat, cât și un jurnalist care cunoaște contul Telegram unde scrie aceasta au confirmat că „Maria V”. este fiica lui Putin. Când s-a alăturat grupului în toamna trecută, Maria V. s-a prezentat drept Maria Voronțova, promoția 2011, ceea ce coincide cu studiile medicale ale fiicei lui Putin.
Sursa lui Kolezev spune că membrii mai vechi ai chat-ului de 170 de persoane „avertizează periodic pe nou-veniți să nu intre în polemici aprinse cu Voronțova”.
Capturile de ecran ale mesajelor de chat cu fiica lui Putin indică faptul că mulți din grup nu se sfiesc să o confrunte pe diverse probleme.
Potrivit înregistrărilor pe care le-a obținut Kolezev, multe dintre comentariile fiicei lui Putin sunt un ecou al retoricii tatălui ei.
Câteva exemple:
„A da vina pentru toate și a arunca responsabilitatea pe o singură persoană este același lucru cu a-ți pune încrederea într-o singură persoană, ca într-un țar. Aceeași porcărie. Dacă vrei să te deosebești de admiratorii țarismului, ei bine, nu aceasta este modalitatea de a face asta”.
„Nimeni din Occident nu are nevoie de țara noastră pentru a fi prosperă. Ei au făcut întotdeauna tot posibilul pentru a se asigura că acest lucru nu se întâmplă. Și vor continua să facă asta”.
„În 2008 au început primele sancțiuni, care amenințau că mozzarella va dispărea de pe rafturile magazinelor. Toată lumea s-a speriat, da, cum poate fi asta! Cum vom supraviețui acum? Fără mozzarella italiană! Și acum? Mai respirăm? Așa s-ar părea. Acum avem chiar și propria noastră mozzarella".
Într-un alt schimb de opinii, fiica președintelui a criticat un alt membru de chat pentru că a folosit cuvântul „anexare” pentru a descrie „absorbția” Crimeii de către Rusia în 2014, insistând că un astfel de limbaj trece cu vederea „voința poporului”.
Ea a mai susținut că NATO ar fi stabilit o prezență militară permanentă în peninsulă și a repetat afirmațiile regimului Putin despre presupusele laboratoare de arme biologice ale SUA pe teritoriul ucrainean.
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















