Stiri
Inițial, polițistul de sector i-a reproșat lui dr. P. Stuh că nu-și repsectă pșâdintele, apoi că face jocul lui Plahotniuc și în final a invocat prezumția nevinovăției, deoarece procurorul general Alexandru Stoianoglo nu a putut stabili (e adevărat că nici nu s-a prea scremut – i.b.) ce se afla în pungă și, prin urmare, orice insinuări că pșâdintele ar fi luat bani sunt superflue și calomnioase.
„Punga reprezintă mai adecvat Republica Molotova, aici și acum”, replică vecinul multilateral dezvoltat.
Omul legii făcu trimitere la lege, dar dr. Stuh se încăpățână și refuză până-n ruptul capului să desprindă punga neagră cu calendar de pe lancea drapelului de stat în picioare. „E dreptul meu la libera exprimare, e semn de doliu”, - se justifică el competent. „A murit viitorul Republicii Molotova!”.
„Pesimismul este apanajul dușmanilor statalității, al unioniștilor”, insistă polițistul de sector, insinuând, la plecare, că Stuh nu este patriot, că aduce prejudicii statalității și informându-l că a doua amendă, pentru nesupunere civilă, va fi mult mai mare. Stuh rămase neclintit ca armatura în beton, dar cuvintele polițiștului avură ecou prelung în sufletul sensibil al Stuhoaiei, căreia îi repugnă dificultățile financiare excesive.
Peste noapte, punga dispăru misterios. Stuh merse operativ la piață ca să cumpere alta, dar nu găsi niciuna. O vânzătoare îi spuse în șoaptă că trei indivizi îndesați (pe unul îl chema Cornel), care răspândeau, de obicei, ziarul „Socialistul vărgat”, au cumpărat toate pungile negre cu calendar. Sigur, aceasta nu l-a descurajat pe Dr. P. Stuh, el a aflat telefonul producătorului, dar de la celălat capăt al firului i s-a răspuns cu o voce speriată că fabrica s-a închis și se reprofilează urgent pe producția de baloane și gume de mestecat, pe care au de gând să le exporte echilibrat pe piața Rusiei și UE.
Acum stau și mă gândesc dacă nu cumva Plahotniuc a avut de la bun început intenția să-l compromită pe Dodon punând banii în niște pungi negre cu design și calendare învechite, pe care socialiștii să nu le poată folosi?
Al vostru ighemon, Ion Buraga
Feicniuz adevărat: deficit de pungi negre cu calendare vechi („kulioașele lui Dodon”)
Actualitate
19.07.2020
10:23
3569
3569
Trustia, elegii politikoase
Ieri, vecinul meu de dreapta, dr. Stuh, a fost amendat pentru profanarea alegorică a drapelului de stat în picioare. În loc de tricolor, el arborase americănește, la balcon, o pungă neagră cu calendar, similară celei pe care Plahotniuc i-a înmânat-o, plină vârf, lui Dodon, iar pșâdintele, în loc să refuze categoric și exhaustiv oferta mercantilă toxică, așa cum i se cuvine unui statalist virgin, incompatibil cu orice formă de chicuș, s-a fandosit, exclamând alintat „Iar îmblați cu kulioașele”, - și a poruncit ca punga să fie transmisă „lui Cornel”, pentru plata „salariilor”.
Inițial, polițistul de sector i-a reproșat lui dr. P. Stuh că nu-și repsectă pșâdintele, apoi că face jocul lui Plahotniuc și în final a invocat prezumția nevinovăției, deoarece procurorul general Alexandru Stoianoglo nu a putut stabili (e adevărat că nici nu s-a prea scremut – i.b.) ce se afla în pungă și, prin urmare, orice insinuări că pșâdintele ar fi luat bani sunt superflue și calomnioase.
„Punga reprezintă mai adecvat Republica Molotova, aici și acum”, replică vecinul multilateral dezvoltat.
Omul legii făcu trimitere la lege, dar dr. Stuh se încăpățână și refuză până-n ruptul capului să desprindă punga neagră cu calendar de pe lancea drapelului de stat în picioare. „E dreptul meu la libera exprimare, e semn de doliu”, - se justifică el competent. „A murit viitorul Republicii Molotova!”.
„Pesimismul este apanajul dușmanilor statalității, al unioniștilor”, insistă polițistul de sector, insinuând, la plecare, că Stuh nu este patriot, că aduce prejudicii statalității și informându-l că a doua amendă, pentru nesupunere civilă, va fi mult mai mare. Stuh rămase neclintit ca armatura în beton, dar cuvintele polițiștului avură ecou prelung în sufletul sensibil al Stuhoaiei, căreia îi repugnă dificultățile financiare excesive.
Peste noapte, punga dispăru misterios. Stuh merse operativ la piață ca să cumpere alta, dar nu găsi niciuna. O vânzătoare îi spuse în șoaptă că trei indivizi îndesați (pe unul îl chema Cornel), care răspândeau, de obicei, ziarul „Socialistul vărgat”, au cumpărat toate pungile negre cu calendar. Sigur, aceasta nu l-a descurajat pe Dr. P. Stuh, el a aflat telefonul producătorului, dar de la celălat capăt al firului i s-a răspuns cu o voce speriată că fabrica s-a închis și se reprofilează urgent pe producția de baloane și gume de mestecat, pe care au de gând să le exporte echilibrat pe piața Rusiei și UE.
Acum stau și mă gândesc dacă nu cumva Plahotniuc a avut de la bun început intenția să-l compromită pe Dodon punând banii în niște pungi negre cu design și calendare învechite, pe care socialiștii să nu le poată folosi?
Al vostru ighemon, Ion Buraga
Stiri relevante
29.12.2024
10:05
2090
Cine visează la revoluție?
22.12.2024
10:07
2082
Cine face listele?
15.12.2024
10:41
3546
Înțelepciunea rusească a lui Călin Georgescu
08.12.2024
10:25
3445
Ce îi unește pe Vlad Filat și Ilan Șor?
01.12.2024
10:18
2569
Unde a dispărut înțelepciunea rusească, dacă a fost?
24.11.2024
10:09
3743
Rusia are dreptul să bombardeze pe oricine, fiindcă e măreață
17.11.2024
10:23
2491
Baba Hârca și lecțiile ei de frumusețe
10.11.2024
10:32
2446
Pescarii se recunosc unii pe alții de departe
03.11.2024
10:05
1583
E mai bine să alegem politicieni corupți, decât integri
27.10.2024
08:39
2158
Hegemonia chineză va fi mai puțin hegemonică?
20.10.2024
10:14
1496
Arabii și pământul arabil
13.10.2024
10:09
2684
Sminteala și rachiul de orez
29.12.2024
10:05
22.12.2024
10:07
15.12.2024
10:41
08.12.2024
10:25
01.12.2024
10:18
24.11.2024
10:09
17.11.2024
10:23
10.11.2024
10:32
03.11.2024
10:05
27.10.2024
08:39
20.10.2024
10:14
13.10.2024
10:09
Top stiri
30.09.2026
09:45
0
ULTIMA ORĂ // SA „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
30.09.2026
09:39
76
Beijingul avertizează Bruxellesul: China va reacționa ferm dacă UE impune restricții comerciale
30.09.2026
09:37
0
ULTIMA ORĂ // Dorin Junghietu demontează speculațiile din sectorul energetic: „Nu folosiți factura oamenilor pentru a răspândi minciuni”. Ce spune ministrul Energiei despre DEMISIA din funcție
30.09.2026
09:27
150
Vasile Tofan a discutat cu Banca Mondială despre investiții în infrastructură și sprijin pentru reforme
30.09.2026
07:21
952
ULTIMA ORĂ // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
30.09.2026
07:20
328
Un copil a fost ucis, iar alte cinci persoane au fost rănite în urma atacurilor aeriene rusești asupra Kievului și împrejurimilor sale
30.09.2026
06:31
326
Summitul lui Trump dedicat „superinteligenței”: acord pentru siguranța AI, centre de date și un nou termen oficial
30.09.2026
04:32
441
Inteligența artificială transformă colecțiile britanice într-un muzeu digital cu 70 de milioane de exemplare
30.09.2026
03:03
537
Opoziția din Grecia cere explicații după presupusele amenințări ale ambasadoarei SUA la adresa unui ministru
30.09.2026
02:23
539
Mama lui Helen le-a trimis escrocilor 140.000 de lire sterline. Cum îți dai seama că o persoană dragă este înșelată
30.09.2026
02:12
637
Șeful CIA l-ar fi avertizat pe Putin, la Moscova, că economia Rusiei riscă un colaps precum cel al URSS
30.09.2026
01:47
523
AfD se pregătește să preia în decembrie conducerea Saxoniei-Anhalt, o premieră pentru Germania postbelică
30.09.2026
01:36
495
UE anticipează o iarnă dificilă: prețuri foarte ridicate la petrol și gaze
30.09.2026
01:13
493
Fatima Ezzahra El Mansouri, desemnată să formeze Guvernul Marocului. Ar putea deveni prima femeie premier din istoria țării
30.09.2026
01:00
534
Putin i-a primit pe liderii sârbilor bosniaci, cu câteva zile înaintea alegerilor din Bosnia și Herțegovina
30.09.2026
00:15
644
Rusia amenință NATO cu folosirea întregului arsenal pentru apărarea Kaliningradului. Alianța denunță retorica nucleară a Moscovei
30.09.2026
00:06
622
OpenAI își redenumește agenții AI în „dots”, în timp ce temerile privind siguranța amână lansarea unui nou model
29.09.2026
23:56
541
Poliția britanică, noi precizări despre incidentul de la Fairford: Nu au fost găsiți explozibili, dar în vehiculele suspecților era benzină
29.09.2026
23:44
600
Marco Rubio, despre incidentul de la RAF Fairford: „Implică în mod clar mâinile unui actor străin”. Iranul neagă orice legătură
29.09.2026
23:30
523
Dr. Patricia Mălușanu (SANADOR): Ce analize sunt recomandate înainte și în timpul sarcinii și când sunt permise sportul, călătoriile și vaccinarea antigripală
29.09.2026
23:12
540
Vreme stabilă și uscată între 30 septembrie și 6 octombrie 2026
29.09.2026
23:06
541
Ambasadorul Ovidiu Dranga: Abordarea „Vestul și restul” este o greșeală strategică. Sudul Global va fi tot mai important
29.09.2026
22:53
600
Sarcina extrauterină: primele semne și riscul rupturii tubare. Explicațiile medicului ginecolog Patricia Mălușanu (SANADOR)
29.09.2026
22:15
541
Test de sarcină pozitiv: de ce este importantă prima ecografie și când se recomandă analiza Beta-hCG
29.09.2026
22:04
685
Kirill Dmitriev s-a întâlnit la Washington cu oficiali americani pentru discuții privind pacea și energia
30.09.2026
09:45
30.09.2026
09:39
30.09.2026
09:37
30.09.2026
09:27
30.09.2026
07:21
30.09.2026
07:20
30.09.2026
06:31
30.09.2026
04:32
30.09.2026
03:03
30.09.2026
02:23
30.09.2026
02:12
30.09.2026
01:47
30.09.2026
01:36
30.09.2026
01:13
30.09.2026
01:00
30.09.2026
00:15
30.09.2026
00:06
29.09.2026
23:56
29.09.2026
23:44
29.09.2026
23:30
29.09.2026
23:12
29.09.2026
23:06
29.09.2026
22:53
29.09.2026
22:15
29.09.2026
22:04
Actualitate
Parteneri
Stiri
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
ULTIMA ORĂ // Nicușor Dan avertizează de la ONU asupra campaniei hibride și a presiunilor energetice ale Rusiei asupra R. Moldova: „Este a doua țară cea mai afectată de război, iar România rămâne un susținător ferm”
Rețeta pro-Kremlin a lui Dodon, din mijlocul PĂDURII. „Kremlinovici” îi cere premierului Tofan să o sfideze pe Maia Sandu și să bată palma cu Lavrov la ONU, plus să implementeze soluțiile sale - „sechestru” pe buget și înghețarea salariilor
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri
















