Stiri
Familia Pulbere, atacată în judecată
Social
26.04.2013
16:21
2947
2947
Fostul președinte al Curții Constituționale Dumitru Pulbere ar putea scăpa doar cu amendă după ce a acaparat ilegal aproape cinci ari de teren care aparțin Primăriei Chișinău.
Angajații Inspecției de Stat în Construcții s-au deplasat la domiciliul familiei Pulbere pentru a verifica legalitatea construcțiilor pe care le deține pe strada Mitropolit Gurie Grosu din capitală, după ce au fost sesizați de autoritățile municipale. În urma verificărilor, s-a adeverit faptul că au fost ocupați ilegal circa 480 m.p de teren, pe care au fost ridicate samovolnic o construcție auxiliară și un gard.
Inspecția de Stat în Construcții a întocmit un proces-verbal de contravenție pe numele soției lui Dumitru Pulbere. Actul a fost deja transmis pentru examinare Judecătoriei Râșcani.
”După depistarea încălcărilor, la fața locului a fost întocmit un proces-verbal potrivit Art. 179 Cod contravențional care se referă la construcţii neautorizate şi intervenţii neautorizate la construcţiile existente. Persoanele fizice se sancţionează cu amendă de la 100 la 150 de unităţi convenţionale, iar persoanele cu funcţii de răspundere - amendă de la 350 la 450 de unităţi convenţionale cu demolarea construcţiilor neautorizate. Urmează ca Judecătoria sectorului Râșcani să ia o decizie”, a precizat pentru Ziarul NAȚIONAL șefa serviciului de presă a Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Ecaterina Grigorean. Astfel, familia Pulbere riscă o amendă între 2000 și 9000 de lei.
Fostul președinte al Curții Constituționale Dumitru Pulbere deține în proprietate un palat de toată frumusețea care valorează pe piaţa imobiliară aproximativ un milion de dolari. Temelia casei a fost pusă în 2002 când Guvernul Tarlev i-a acordat magistratului 400 de mii de lei din fondul de rezervă al Executivului pentru ca acesta să-şi cumpere o locuinţă.

Stiri relevante
14.01.2015
09:55
3700
Dosar penal pe numele unui magistrat din Chișinău. Riscă ZECE ani de ÎNCHISOARE
30.12.2014
11:41
4045
EX-MAGISTRAT, urmărit PENAL pentru gestionarea frauduloasă a unor dosare civile
22.09.2014
15:30
6431
Procurorul municipiului Chișinău declară RĂZBOI magistraților de la Judecătoria Centru
19.05.2014
16:42
3361
Numai la Chișinău se poate întâmpla! Un magistrat a judecat, fără a fi prezent la ședința de judecată
09.04.2014
09:57
3029
Judecătorul „raider” ar putea ajunge astăzi după gratii
08.04.2014
14:16
2072
Judecătorul de la Telenești, prins cu mita-n Codul de procedură civilă, și-a primit SENTINȚA
01.11.2013
10:37
1657
Magistratul de la Telenești va fi judecat de colegii săi
11.10.2013
17:03
1258
Un judecător riscă ani grei de închisoare. A ascuns mita în Codul de procedură civilă
05.08.2013
11:06
1661
Ex-judecător al Curții Constituționale ar putea fi cercetat penal
20.05.2013
11:17
2294
Casa lui Chetraru le dă bătăi de cap controlorilor de la CNI
14.01.2015
09:55
30.12.2014
11:41
22.09.2014
15:30
19.05.2014
16:42
09.04.2014
09:57
08.04.2014
14:16
01.11.2013
10:37
11.10.2013
17:03
05.08.2013
11:06
20.05.2013
11:17
Top stiri
10.11.2026
09:10
98
Acțiunile Nvidia scad după ancheta privind relația lui Jensen Huang cu o presupusă spioană chineză
10.11.2026
09:03
159
Australia ia în calcul sancțiuni penale pentru companiile AI după atacul asupra OpenAI
10.11.2026
07:02
405
Discuțiile dintre Rusia și Ucraina, mediate de SUA, încep marți la Abu Dhabi; Europa trimite reprezentanți
10.11.2026
04:24
446
Qantas va externaliza 850 de posturi locale, majoritatea urmând să fie mutate în India
10.11.2026
04:14
513
Explozia de la uzina siderurgică din Turcia: bilanțul a ajuns la 17 morți
10.11.2026
03:42
668
Trump spune că SUA văd o „înclinaţie foarte puternică” spre încheierea războiului din Ucraina
10.11.2026
03:25
581
Zelenski: Succesele militare întăresc poziția Kievului în negocieri
10.11.2026
02:08
646
Trump: FBI investighează relația șefului Nvidia cu o presupusă spioană chineză
10.11.2026
00:38
988
Aventura lui Jensen Huang are ecouri dincolo de Nvidia, pe fondul tensiunilor dintre SUA și China
09.11.2026
22:54
690
Vreme schimbătoare în Republica Moldova: prognoza pentru 10–16 noiembrie
09.11.2026
21:48
575
Vasile Tofan și Marta Kos, la aniversarea a 15 ani de activitate a EBA
09.11.2026
21:29
730
Franța acuză Iranul de atacuri cibernetice în masă asupra congelatoarelor din magazine și a băncilor de sânge
09.11.2026
19:49
683
Republica Moldova își pregătește economia pentru Piața Unică a UE: progrese și reforme prioritare
09.11.2026
19:09
620
Lilia Dabija: Reforma APL trebuie să aducă servicii publice de calitate în fiecare localitate
09.11.2026
19:09
629
Moldova și prioritățile europene, discutate de premierul Vasile Tofan și Marta Kos
09.11.2026
18:44
579
Turul IV al concursului pentru tinerii profesori: 303 de posturi didactice vacante
09.11.2026
18:27
585
România, pe locul 35 în clasamentul global al urmăririi influencerilor
09.11.2026
18:15
626
Moldova, pe locul 69 în clasamentul mondial al dependenței de comerțul internațional
09.11.2026
17:48
690
Donatorii au promis 278 de milioane de euro pentru repararea arcei de la Cernobîl
09.11.2026
17:44
600
Transporturile Republicii Moldova, aliniate la standardele UE: prioritățile până la sfârșitul anului 2026
09.11.2026
17:37
681
Maia Sandu prezintă rolul Moldovei de hub între UE și Ucraina
09.11.2026
17:35
900
Zelenski discută cu Modi înaintea negocierilor cu Rusia și SUA; India, gata să medieze coridoarele pentru cereale
09.11.2026
17:28
593
Marta Kos anunță 30 de milioane de euro pentru reducerea costurilor la energie în Republica Moldova
09.11.2026
17:12
624
MEC recomandă sancțiuni și măsuri de protecție pentru cazurile de comportament sexualizat față de elevi
09.11.2026
16:47
718
Fratele lui Viktor Orban, arestat preventiv într-un dosar de presupus trafic de persoane
09.11.2026
16:38
570
Șase morți și 13 răniți, după o explozie la o uzină siderurgică din vestul Turciei
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
Actualitate
Parteneri
Stiri
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri