DOC // FACILITĂȚI pentru operatorii de transport din R. Moldova: Cu cât se vor IEFTINI autorizațiile pentru transportul rutier de marfă
1788
MIDR
Criza pandemică, fluctuațiile de pe piața carburanților și războiul din Ucraina au determinat o creștere de cel puțin 40% a costurilor operaționale pentru operatorii din Republica Moldova, ceea ce a scăzut competitivitatea lor în raport cu cei de pe piața regională.
Pentru a reduce costul de transport, Guvern a decis miercuri să micșoreze prețul autorizațiilor de transport și să extindă lista categoriilor de vehicule scutite de plata taxelor vamale.
Măsurile au fost luate pentru a atenua impactul situației create și a nu admite falimentarea acestui domeniu, având în vedere și faptul că a fost limitat accesul spre unele piețe tradiționale, iar traseul de transportare practic s-a dublat pentru a ocoli teritoriul Ucrainei, majorându-se și numărul de autorizații necesare pentru țările de tranzit.
Astfel, prețul la autorizațiile de transport va fi redus în medie cu 30 la sută, iar în lista unităților pentru care nu se percep taxe vamale vor fi introduse camioanele care pot tracta o semiremorcă, cu vârsta până la 7 ani, iar în cazul autocarelor aceste facilități vor fi aplicate pentru unitățile până la 10 ani.
Denumirea autorizației și prețurile modificate:
Autorizaţie multilaterală CEMT anuală, cu carnet de drum - 240 de euro (preț vechi 580 de euro);
Autorizaţie multilaterală CEMT pe termen scurt, cu carnet de drum - 20 de euro (preț vechi 50 de euro).
Autorizație pentru transporturi rutiere internaționale de mărfuri:
*Cu plata taxei rutiere pentru Ucraina, Belarus şi Ungaria; pentru produse uşor alterabile pentru Ucraina - 5 euro (preț vechi 8 euro);
*De tranzit pentru Austria (într-o direcţie); fără plata taxei rutiere pentru Belarus şi Ucraina - 5 euro (preț vechi - 12 euro);
*Fără plata taxei rutiere pentru Ungaria; universală multiplă (pentru o cursă); pentru toate statele, cu excepţia Ucrainei şi Belarusului (pentru o cursă) - 5 euro; fără plata taxei rutiere pentru Ungaria; universală multiplă (pentru o cursă) - 5 euro (preț vechi 24 de euro);
*Universală multiplă eliberată de o ţară terţă tuturor statelor (pentru transportatori autohtoni) - 5 euro (preț vechi 35 de euro);
*TRACECA; BSEC - 5 euro;
* Federaţia Rusă - 5 euro.
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
07.11.2026
18:02
07.11.2026
13:21
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















