Fabulos // Cât câștigă Ștefan Bănică la Antena 1
2970
Sursa: Facebook / Stefan Banica Ștefan Bănică a semnat de curând un contract extrem de avantajos cu Antena 1 și urmează să facă parte din juriul următorului sezon al show-ului „X Factor”. Se pare că, după o serie de negocieri, artistul a acceptat să fie coleg de juriu cu Horia Brenciu și Delia contra sumei de 3.000 de euro pe fiecare ediție „X Factor”, scrie Agenția de Presă Mondenă.

„Este încântat că va lucra cu Horia Brenciu și Delia. Toți trei sunt prieteni foarte buni. Nu a primit chiar onorariul pe care l-a cerut, însă a reușit să se înțeleagă cu cei din conducere, în cele din urma. Având în vedere că sunt patru ediții de „X Factor” în fiecare lună, Ștefan va câștiga aproximativ 12.000 de euro“, au declarat surse din interiorul postului.
Pe lângă onorariul frumușel, se pare că Bănica ar mai fi cerut și să lucreze cu aceeași echipă cu care a colaborat ultimii ani, astfel încât mai marii Antena 1 au fost nevoiți ca, pe lângă el, să mai angajeze încă 10 persoane.
06.02.2020
12:40
2898
După ce și-au MAJORAT SALARIILE cu peste 4 000 de lei, deputații socialiști dau vina pe un amendament propus de un parlamentar PD: Ce explicații oferă Cebotari
16.11.2017
21:01
3706
Fostul consilier financiar al lui Nicolae Ceausescu face dezvaluiri: „Președintele țării nu avea salariul cel mai mare din Romania!”
16.02.2017
16:30
3953
Ce salariu INCREDIBIL are soţia lui Tăriceanu, Loredana
21.01.2017
10:03
3030
Cât câştigă un SPION şi ce face după ce se retrage
23.10.2016
11:29
3049
Cea mai INTELIGENTĂ decizie de business luată vreodată: Patronul care a dublat salariile angajaţilor şi le-a scurtat programul de muncă
16.09.2016
12:01
3251
Am aflat! Ce SALARIU are Andreea Esca
22.04.2016
18:00
4085
Acestea sunt cele mai PLĂTITE meserii în R. Moldova
04.01.2016
10:30
4010
În ce oraş din România să te muţi ca să câştigi mai bine în 2016?
23.12.2015
17:26
4266
DECIZIE // Care va fi salariul mediu lunar pe economie în 2016
23.11.2015
09:29
2623
Un prezentator pe care îl știm cu toții a câștigat o SUMĂ FABULOASĂ
30.09.2015
13:34
3501
Studiu // Sistemul de salarizare din R. Moldova trebuie REFORMAT
23.07.2015
10:33
2705
Care sunt cele mai PLĂTITE domenii din R. Moldova
21.03.2026
02:45
239
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
377
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
399
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
456
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
441
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
484
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
454
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
430
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
422
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
549
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
543
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
451
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
555
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
629
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
637
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
666
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
631
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
671
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
795
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
810
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
774
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
795
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
841
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
748
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
865
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














