Ex-președintele Băsescu este convins că Maia Sandu va duce R. Moldova în UE, însă există un mare IMPEDIMENT: „R. Moldova are o șansă să devină membră a UE sau chiar putem ajunge la situația de REUNIFICARE, dar cu o singură condiție”
2845
Președinta Maia Sandu, care se bucură de o deschidere fără precedent din partea Occidentului, poate să ducă R. Moldova în Uniunea Europeană, însă cu o singură condiție – să se renunțe la Transnistria, unde încă există trupele și armamentul Federației Ruse, consideră fostul președinte al României, Traian Băsescu.
Potrivit lui Băsescu, pentru a ajunge în UE, R. Moldova are nevoie de sprijinul României.
„R. Moldova are o șansă să devină membră a UE sprijinită masiv de România. R. Moldova are nevoie de sprijinul constant și continuu al României. Și nu e vorba doar de sprijin politic la Bruxelles, ci și de sprijin sub formă de transfer de experiență în pregătirea pentru aderare. Pentru că, de bine, de rău, avem această experiență. Deci, R. Moldova are o șansă să devină membră a UE sau chiar putem ajunge la situația de reunificare, dar cu o singură condiție – să se renunțe la Transnistria”, a declarat luni-seară Băsescu, în cadrul unei emisiuni de la postul B1 Tv.
Faptul că autoritățile de la Chișinău spun că nu iau în calcul un asemenea scenariu nu înseamnă că așa va fi. Potrivit lui Băsescu, va fi nevoie de unele sacrificii, în condițiile în care armata rusă nu va părăsi teritoriul constituțional al R. Moldova.
„Bun, oamenii politici de la Chișinău trebuie să înțeleagă că progresul în evoluția către UE necesită sacrificii. Unul dintre sacrificiile pe care vor trebui să-l facă este Transnistria. R. Moldova nu poate adera la UE cu trupe ale Moscovei pe teritoriul său. Faptul că autoritățile de la Chișinău spun acum altceva... E poziția omului politic care încă nu e pus în fața deciziei. Astăzi, când știe că aderarea e relativ departe, spune nu, țărișoara mea, Transnistria noastră... Transnistria nu a fost a României și nici a R. Moldova niciodată”, a conchis Băsescu.
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
Trump anunță că Rusia va livra imediat milioane de tone de motorină pentru SUA și piețele mondiale, după discuțiile cu Putin
















