CONTROL // Evaluarea activității Centrului Național Anticorupție din ultimii cinci ani, DEMARATĂ astăzi de către Parlament
1789
Parlamentul a inițiat astăzi evaluarea activității Centrului Național Anticorupție (CNA) pentru perioada anilor 2016 - 2021.
O primă ședință comună a Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică și a Comisiei juridice, numiri și imunități a avut loc astăzi, după adoptarea de către Parlament, pe 9 septembrie curent, a Hotărârii privind inițierea controlului parlamentar asupra activității CNA.
Președinte al comisiei responsabile de desfășurarea controlului parlamentar al CNA a fost ales Lilian Carp. Persoana responsabilă de corespondența Comisiei cu Centrul Național Anticorupție, pe perioada desfășurării procesului de evaluare a activității acestuia, a fost desemnat Sergiu Sîrbu, consultant al Comisiei juridice, numiri și imunități.
Membrii comisiei urmează să atragă atenție la faptele de corupere a deputaților și acțiunile întreprinse de CNA în vederea elucidării acestor cazuri, la fluctuația cadrelor în instituție și să audieze raportul CNA pentru anul 2020.
De asemenea, deputații se vor interesa de obiectivele pe care și le-a asumat fiecare dintre conducătorii CNA în perioada de referință și gradul de realizare a acestora, de evaluarea rapoartelor de monitorizare a activității CNA de către instituțiile internaționale și a recomandărilor pentru perioada 2016-2021, numărul proceselor penale investigate de colaboratorii CNA privind faptele de corupție în domeniul justiției, inclusiv cele finalizate și expediate instanțelor de judecată, precum și de activitatea subdiviziunii securitate internă a CNA, cazurile de cercetare a colaboratorilor CNA etc.
Raportul cu privire la controlul parlamentar urmează să fie prezentat în termen de până la 30 de zile în plenul Legislativului.
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















