Eurostat: România a avut cea mai MARE creștere economică din UE în trimestrul trei din 2018
1680
Cu o creştere a PIB de 1,9% în trimestrul trei din 2018, comparativ cu precedentele trei luni, România a înregistrat cel mai semnificativ avans dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, conform estimării preliminare publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Potrivit Eurostat, creşterea PIB-ul Uniunii Europene a încetinit la 0,3% în trimestrul trei din 2016, după un avans de 0,5% în precedentele trei luni, în timp ce zona euro a înregistrat o expansiune de 0,2%, după un avans de 0,4% în precedentele trei luni.
Cea mai semnificativă expansiune din UE în perioada iulie – septembrie 2018 s-a înregistrat în România (1,9%), urmată de Letonia (1,8%) şi Polonia (1,7%), în timp ce Italia a raportat o creştere zero, iar singurele scăderi au fost în Lituania (minus 0,4%) şi Germania (minus 0,2%).
Eurostat precizează că aceste prognoze nu includ datele din opt state membre: Estonia, Irlanda, Grecia, Croaţia, Luxemburg, Malta, Slovenia şi Suedia. Datele de miercuri pot fi revizuite cu ocazia unei noi estimări ce urmează a fi publicată de Eurostat în data de 7 decembrie, scrie caleaeuropeana.ro.
În ritm anual, PIB-ul Uniunii Europene a înregistrat un avans de 1,9% în trimestrul trei din 2018, comparativ perioada similară din 2017, în timp ce PIB-ul zonei euro a urcat cu 1,7%.
Statele membre cu cel mai ridicat ritm de creştere anuală au fost Polonia (5,7%), Letonia (5,5%), Ungaria (5%), Slovacia (4,5%) şi România (4,1%).
Toate statele membre UE au înregistrat o creştere economică în trimestrul trei din 2018, comparativ perioada similară din 2017, cea mai slabă “performanţă” fiind raportată de Italia (0,8%).
Datele publicate de Eurostat sunt identice cu cele comunicate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS). Conform INS, Produsul Intern Brut a înregistrat în trimestrul III din 2018 un avans trimestrial de 1,9%, în termeni reali, şi o creştere anuală de 4,1% pe seria ajustată sezonier.
Comisia Naţională de Prognoză (CNP) a revizuit în scădere la 4,5% estimările referitoare la creşterea economiei în acest an, de la 5,5% cât preconiza în luna iulie, în varianta intermediară de vară. Tot în scădere (cu 0,2 puncte procentuale) a revizuit şi estimarea pentru anul 2019, la 5,5%, de la 5,7%, cât prognoza în varianta anterioară. Pentru următorii trei ani, cifrele referitoare la avansul Produsului Intern Brut au rămas nemodificate la 5,7% în 2020 şi 5% în 2021 şi 2022.
La rândul ei, Comisia Europeană (CE) a revizuit semnificativ în scădere estimările referitoare la creşterea economiei României în 2018, de la 4,5% la 3,6%, în timp ce în 2019 mizează pe un avans de 3,8%, faţă de 3,9% cât estima în primăvară, potrivit previziunilor economice de toamnă publicate în urmă cu o săptămână de Executivul comunitar. Pentru 2020, Executivul comunitar indică un avans de 3,6%.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
05.08.2026
18:20
05.08.2026
18:16
05.08.2026
17:20
05.08.2026
17:02
05.08.2026
16:36
05.08.2026
16:27
05.08.2026
16:18
05.08.2026
15:29
05.08.2026
15:25
05.08.2026
15:07
05.08.2026
14:13
05.08.2026
14:02
05.08.2026
13:59
05.08.2026
13:53
05.08.2026
13:47
05.08.2026
13:38
05.08.2026
13:29
05.08.2026
12:56
05.08.2026
12:53
05.08.2026
12:36
05.08.2026
12:21
05.08.2026
11:51
05.08.2026
11:45
05.08.2026
11:37
05.08.2026
11:10
Patru bărbați înjunghiați lângă Covent Garden, atac pus de poliție pe seama unei probleme de sănătate mintală
Putin creează forțe speciale pentru războiul cu drone și îl pune la comandă pe Denis Liamin
Trafic blocat pe aeroportul militar Leipzig/Halle din cauza unui „obiect zburător neidentificat”. Baza NATO și hub al flotei ucrainene Antonov, din nou în centrul unei anchete de securitate
Disney deschide porțile pentru TikTok: creatorii vor putea folosi legal fragmente din filme și seriale în clipurile lor
















