Stiri

Europenii au început să aibă opinii mai FAVORABILE despre UE după Brexit

Știri 16.06.2017 11:40 Vizualizări3063
Europenii au început să aibă opinii mai FAVORABILE despre UE după Brexit

Europenii au început să aibă opinii mult mai favorabile despre Uniunea Europeană după ce Marea Britanie a decis, prin referendumul din iunie anul trecut, să părăsească blocul comunitar, relevă un sondaj de opinie realizat de Pew Research Center şi dat joi publicităţii, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Astfel, sprijinul electoratului pentru Uniunea Europeană a sporit cu 18 puncte procentuale atât în Germania (68% faţă de 50% anul trecut), cât şi în Franţa (56% faţă de 38% anul trecut).

De asemenea, chiar şi britanicii privesc acum mai favorabil Uniunea Europeană - 54% dintre ei au opinii mult mai bune despre această organizaţie, cu 10 puncte procentuale mai mulţi decât în urmă cu un an. În iunie anul trecut, britanicii s-au pronunţat, cu 52% din voturi pentru şi 48% împotrivă, în favoarea ieşirii ţării lor din UE.

În toate celelalte ţări membre care au făcut obiectul sondajului (Italia, Spania, Polonia, Olanda, Suedia, Ungaria şi Grecia) cel mult 35% din populaţie doreşte ieşirea din UE. Cel mai puţin entuziaşti faţă de apartenenţa ţării lor la Uniunea Europeană sunt grecii, în timp ce polonezii şi ungurii rămân printre cei mai mari susţinători ai UE, în pofida diferendelor dintre guvernele lor naţionaliste şi Bruxelles.

Studiul a fost realizat în zece dintre cele 28 de ţări membre - cele mai mari şase state şi patru dintre următoarele cele mai populate opt ţări - şi nu a analizat motivele schimbării atitudinii cetăţenilor acestora faţă de UE.

Sondajul mai relevă că europenii susţin mai mult modul în care UE gestionează două teme importante - economia şi migraţia - care mult timp au provocat fricţiuni între statele membre şi Bruxelles.

Nu mai puţin de 87% dintre olandezi consideră că economia ţării lor evoluează pozitiv, cu 25 de puncte procentuale faţă de anul trecut. La polul opus se situează spaniolii, dintre care doar 28% consideră că situaţia economiei ţării lor este bună.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 07.08.2026 07.08.2026 13:18 413 Horoscopul zilei 07.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.37 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri