Europarlamentar: Corupția subminează încrederea oamenilor în instituțiile statului; în administrația publică unii se cred „împărați”
1564
bugetul.ro
Europarlamentarul din România, Monica Macovei, a afirmat vineri că încrederea oamenilor în instituțiile statului este subminată de corupție, unele persoane din adminstrația publică crezându-se „împărați” în birourile lor.
„Corupția subminează încrederea oamenilor în instituțiile statului. Oamenii nu au încredere în instituții corupte pentru că acestea nu îi protejează și nici nu lucrează pentru ei. În administrația publică, de exemplu, unii se cred împărați, între ghilimele, în birourile lor și îi tratează pe cei care au nevoie de un serviciu public ca pe niște lucruri, între ghilimele, care vin să îi deranjeze. Corupția din poliție și justiție crește criminalitatea. Grupurile interlope puternice sau baronii locali din politică ori administrație s-au format tocmai pentru că au existat polițiști, procurori și judecători care nu și-au făcut treaba ani de zile, fiind complici prin inacțiune sau corupție cu interlopii și baronii. De ce nu au fost dați afară?”, a declarat Monica Macovei într-un mesaj transmis în cadrul Conferinței Europene de Transfer a Bunelor Practici, organizată la Palatul Parlamentului, transmite Agerpres.
Potrivit acesteia, corupția distruge concurența și piața liberă, produsele și serviciile fiind mai scumpe dacă o companie obține contracte prin mită.
„Corupția sărăcește. Toți plătim corupția din buzunarele noastre. Produsele și serviciile sunt mai scumpe tocmai pentru că cei care le produc, vând sau construiesc au obținut contractele prin mită. Dacă o companie dă mită și obține un contract, prețul va fi de la început cel mai mare sau va crește prin acte adiționale sau alte metode. Din cauza corupției mai mulți bani din buzunarul nostru se duc pentru produse și servicii sau construcții de autostrăzi mai scumpe decât ar trebui să coste. Noi toți plătim. Corupția distruge concurența și piața liberă. O economie de piață reală se bazează pe principiul concurenței libere și corecte. Dacă la o licitație una dintre companii dă mită și obține contractul, a dispărut concurența corectă”, a precizat europarlamentarul.
Monica Macovei a opinat că prin corupție se creează o realitate paralelă, dând exemplul concursurilor pentru ocuparea posturilor în administrația publică.
„Corupția creează o realitate paralelă strâmbă ca în oglinzile (...) distorsionate din parcurile de distracții pentru copii. De exemplu, o clădire se construiește într-o zonă interzisă dacă autorizația de construcție se dă pe bază de corupție sau o persoană câștigă un concurs pentru ocuparea unui post în administrație, în sănătate, educație, pentru că a dat mită sau este client politic sau nepot, persoana cu nota maximă nu a câștigat concursul. Deci, a fost un concurs strâmb”, a explicat Monica Macovei.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
07.08.2026
16:58
07.08.2026
16:34
07.08.2026
16:30
07.08.2026
16:25
07.08.2026
16:10
07.08.2026
16:03
07.08.2026
15:41
07.08.2026
15:22
07.08.2026
15:15
07.08.2026
15:01
07.08.2026
14:58
07.08.2026
14:32
07.08.2026
14:19
07.08.2026
14:17
07.08.2026
14:00
07.08.2026
13:46
07.08.2026
13:18
07.08.2026
13:06
07.08.2026
12:40
07.08.2026
12:30
07.08.2026
12:13
07.08.2026
11:58
07.08.2026
11:49
07.08.2026
11:47
07.08.2026
11:33
Pericol excepțional de incendii pe întreg teritoriul țării: recomandările pompierilor pentru populație
Madridul amenință Roma cu contramăsuri dacă Italia nu renunță la controalele la frontieră pentru călătorii din Spania
Incendiile s-au redus cu 40% în iulie 2026: măsurile IGSU salvează vieți și bunuri de milioane în Republica Moldova
Ministerul Agriculturii lansează program de sprijin pentru 160 de femei din gospodăriile rurale, cu investiții în soluții verzi și reziliente la schimbările climatice
















