Europa se pregăteşte de al treilea val COVID-19. Numărul noilor cazuri este în creştere la nivel mondial
1730
Ultimele cifre raportate la nivel mondial arată o creştere a numărului de îmbolnăviri COVID-19. Joi au fost înregistrate peste 427.000 de cazuri noi în lume, cu 25% mai multe faţă de ziua precedentă, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Iar trendul crescător pare să se păstreze inclusiv în România, unde ieri au fost raportate peste 3.400 de noi cazuri. Ultimul bilanţ COVID-19 poate fi consultat pe Mediafax.ro.
În ceea ce priveşte Europa, sunt mai multe ţări care se confruntă cu o creştere serioasă a numărului de cazuri. Mai mult, în unele state, autorităţie se pregătesc pentru un nou val al pandemiei din cauza tulpinilor noi, mai contagioase.
Cehia, spre exemplu, a înregistrat în ultima săptămână cea mai mare rată de incidenţă din lume, creştere accelerată de tulpina britanică. Bilanţul zilnic a ajuns la 15.000 de cazuri, iar numărul pacienţilor în stare gravă este la niveluri record. Tocmai de aceea, cehii vor intra într-un nou lockdown.
Polonia şi Slovacia sunt şi ele pe listă. În Polonia, numărul de cazuri a crescut constant cu 20% săptămânal, iar 10% din cazurile raportate sunt provocate de varianta britanică a coronavirusului.
O creştere alarmantă a numărului de noi cazuri COVID-19 se înregistrează şi în Franţa. Din 6 martie, francezii ar putea reveni şi ei la un lockdown total.
16.09.2026
15:52
16.09.2026
15:45
16.09.2026
15:45
16.09.2026
15:32
16.09.2026
15:29
16.09.2026
15:12
16.09.2026
15:08
16.09.2026
15:05
16.09.2026
14:30
16.09.2026
14:25
16.09.2026
15:52
16.09.2026
15:45
16.09.2026
15:45
16.09.2026
15:32
16.09.2026
15:29
16.09.2026
15:12
16.09.2026
15:08
16.09.2026
15:05
16.09.2026
14:30
16.09.2026
14:25
16.09.2026
14:25
16.09.2026
14:24
16.09.2026
14:19
16.09.2026
14:02
16.09.2026
13:58
16.09.2026
13:49
16.09.2026
13:46
16.09.2026
13:44
16.09.2026
13:43
16.09.2026
13:37
16.09.2026
13:34
16.09.2026
13:29
16.09.2026
13:29
16.09.2026
13:06
16.09.2026
12:58
16.09.2026
12:42
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Guvernul confirmă indirect provocarea rusească. Drona trimisă spre Moldova a blocat spațiul aerian și avionul lui Zelenski
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Horoscopul zilei 10.09.2026















