Europa iese din carantină. Care sunt planurile de relaxare și ce măsuri au fost luate deja în mai multe țări europene
1807
Franța, Italia și Spania se pregătesc să relaxeze măsurile de carantină impuse pentru limitarea răspândirii infecțiilor cu coronavirus. Sunt cele mai afectate țări europene, iar toți ochii sunt îndreptați spre „curba” infectărilor, odată ce, treptat, vor fi luate măsuri mai puțin restrictive pentru cetățeni. După SUA, unde numărul de infecții se îndreaptă către un milion, cu peste 53.000 de decese, cele trei țări au cel mai mare număr de cazuri confirmate de Covid-19 în lume. Deciziile despre cum și când se vor ridica restricțiile trebuie luate atât cu gândul la repornirea economiei, cât și la limitarea apariției unor noi focare ale virusului, scriu jurnaliștii de la The Guardian.
Numărul deceselor globale cauzate de pandemia coronavirusului a trecut 200.000 sâmbătă, cu peste 3 milioane de cazuri confirmate, crescând rapid în multe țări, dar încetinit în altele din cauza măsurilor de distanțare socială.
În Italia, care a fost prima țară europeană care a impus carantină totală la nivelul întregii țări, premierul Giuseppe Conte a spus că începând cu data de 4 mai vor fi redeschise fabricile. Autoritățile au în vedere un plan în patru etape pentru ridicarea restricțiilor. „Italia a reușit să aplatizeze curba, putem să ne uităm la viitor cu optimism dar cu precauție”, a declarat săptămâna trecută, ministrul italian al Sănătății.
În afara vreunei situaţii neprevăzute, luni, „4 mai, şantierele, industria textilă şi a modei” îşi vor relua activitatea, urmate lunea următoare, în 11 mai, de „deschiderea magazinelor de îmbrăcăminte şi încălţăminte, precum şi de alte magazine”.
În cea de-a patra zi de luni de pe această listă, 18 mai, ar fi rândul barurilor, restaurantelor şi saloanelor de coafură să se redeschidă. Această redeschidere progresivă va fi, totuşi, însoţită de măsuri stricte de igienă şi de distanţare socială.
În Spania, la capătul a 42 de zile de măsuri stricte de izolare la domiciliu, copiii au avut voie să iasă din nou afară. Ei sunt primii care scapă de carantină. Copiii nu au voie să se îndepărteze de locuință la o distanţă mai mare de 1 kilometru și trebuie să fie însoțiți de un adult.
Restricţiile stricte rămân în continuare în vigoare pentru adulți cel puțin până la data de 2 mai, asta numai „dacă pandemia îşi continuă evoluţia favorabilă”, după cum a spus sâmbătă premierul Pedro Sanchez. El a promis că dacă totul va merge bine, peste o săptămână guvernul va permite și adulților să iasă din case pentru plimbări scurte sau ca să facă exerciții fizice.
În Franța, primul ministru al țării, Édouard Philippe, a declarat că va prezenta marți, în Parlament, o strategie națională de ieșire din carantină.
Șaptesprezece priorități au fost identificate pentru a scoate Franța din blocaj. Printre acestea se numără redeschiderea școlilor, a industriei, a transportului public, furnizarea de măști și produse igienizatoare, precum și o politică de testare masivă.
Germania a relaxat o parte dintre restricții, însă mulți oameni s-au îmbulzit în zonele comerciale, fapt ce i-a făcut pe virusologii germani să avertizeze cu privire la posibilitatea creșterii numărului de infecții. „Suntem pe gheață subțire”, a declarat Angela Merkel. Astfel, nu vor fi luate, cel puțin în această săptămână, noi măsuri de relaxare. De luni a intrat în vigoare obligația ca toți cetățenii să poarte mască în spațiile publice închise sau în transportul în comun.
Belgia a anunțat că din data de 11 mai vor fi redeschise magazinele neesențiale, iar o săptămână mai târziu școlile, însă cu măsuri de distanțare socială. Tot din 11 mai se vor redeschidere și magazinele din Eleveția și, din aceeași dată, copiii se vor reîntoarce la școală.
Cehia redeschide universitățile de astăzi și permite adunarea grupurilor de cel mult 10 persoane, cu obligativitatea purtării măștii. Țara a ridicat încă de săptămâna trecută o serie de restricții, printre ele și cea care le permitea cetățenilor să iasă din case doar pentru deplasări esențiale, precum și cea care le interzicea să călătorească în afara țării.
Croația deschide de astăzi magazinele va începe relaxarea treptată în umătoarele trei săptămâni a măsurilor de izolare introduse pentru limitarea răspândirii COVID-19.
Norvegia extinde interdicția evenimentelor cu un număr mare de persoane până la data 1 septembrie, însă din 30 aprilie permite evenimentele cu sub 500 de persoane.
În Austria, de la data de 1 mai, vor fi redeschise magazinele neesențiale, centrele comerciale, frizeriile și saloanele, iar restaurantele și hotelurile ar putea fi redeschise la mijlocul lunii mai. De asemenea, bisericile și alte lăcașuri de cult din țară se vor redeschide pe 15 mai, dar cu unele restricții. Elevii din ciclul primar și gimnazial vor reveni la clasă pe data de 18 mai, iar toate celelalte școli se vor redeschide pe 3 iunie.
În Polonia vor fi permise activitățile sportive în aer liber din data de 4 mai, asta după ce pădurile și parcurile s-au redeschis, iar regulile privind numărul clienților din magazine au fost de asemenea relaxate.
Țări precum Marea Britanie, Irlanda și Olanda nu au anunțat încă un plan de relaxare a măsurilor de izolare. Barurile, restaurantele, muzeele și alte locuri publice rămân închise. În unele țări, precum Olanda este luată în clacul deschiderea școlilor din 11 mai.
Sursa: digi24.ro
05.05.2026
08:43
201
Horoscopul zilei 05.05.2026
05.05.2026
07:30
259
Șeful Nvidia, Jensen Huang, susține că inteligența artificială nu va distruge locurile de muncă, ci va crea milioane de joburi noi în SUA
05.05.2026
02:33
431
Guvernul SUA avertizează: vulnerabilitatea CopyFail expune la risc aproape toate versiunile moderne de Linux
05.05.2026
01:21
453
Cipul rival Nvidia, favorizat de OpenAI: Cerebras se pregătește de cel mai mare IPO tech al anului 2026
04.05.2026
22:45
435
Modelele de imagini IA, noul motor al creșterii aplicațiilor mobile, depășesc clar chatbot-urile în atragerea de utilizatori
04.05.2026
21:39
468
Hackerii exploatează în continuare vulnerabilitatea cPanel pentru a prelua controlul asupra a mii de site-uri web
04.05.2026
21:12
484
Startup-ul Sierra strânge 950 de milioane de dolari pentru a deveni standardul global în experiențe de client bazate pe AI
04.05.2026
20:36
503
Unicul expert al lui Elon Musk în procesul împotriva OpenAI avertizează asupra unei curse globale pentru AGI
04.05.2026
20:31
469
Cer senin și ușoară încălzire în Republica Moldova, marți, 05.05.2026
04.05.2026
19:38
470
Anthropic și OpenAI lansează vehicule de investiții pentru a accelera adoptarea serviciilor de inteligență artificială în marile companii
05.05.2026
08:43
38
Horoscopul zilei 05.05.2026
05.05.2026
07:30
233
Șeful Nvidia, Jensen Huang, susține că inteligența artificială nu va distruge locurile de muncă, ci va crea milioane de joburi noi în SUA
05.05.2026
02:33
414
Guvernul SUA avertizează: vulnerabilitatea CopyFail expune la risc aproape toate versiunile moderne de Linux
05.05.2026
01:21
438
Cipul rival Nvidia, favorizat de OpenAI: Cerebras se pregătește de cel mai mare IPO tech al anului 2026
04.05.2026
22:45
426
Modelele de imagini IA, noul motor al creșterii aplicațiilor mobile, depășesc clar chatbot-urile în atragerea de utilizatori
04.05.2026
21:47
1053
ULTIMA ORĂ // Alarmă în Justiție: Amenințări cu MOARTEA și atacuri la adresa familiilor magistraților și procurorilor: „Aceste fapte trebuie stopate și sancționate”
04.05.2026
21:39
458
Hackerii exploatează în continuare vulnerabilitatea cPanel pentru a prelua controlul asupra a mii de site-uri web
04.05.2026
21:12
474
Startup-ul Sierra strânge 950 de milioane de dolari pentru a deveni standardul global în experiențe de client bazate pe AI
04.05.2026
20:36
490
Unicul expert al lui Elon Musk în procesul împotriva OpenAI avertizează asupra unei curse globale pentru AGI
04.05.2026
20:31
458
Cer senin și ușoară încălzire în Republica Moldova, marți, 05.05.2026
04.05.2026
19:38
460
Anthropic și OpenAI lansează vehicule de investiții pentru a accelera adoptarea serviciilor de inteligență artificială în marile companii
04.05.2026
19:11
463
41 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Geografie 2026 la Chișinău
04.05.2026
19:10
484
MEC a demis două educatoare și directorul interimar al grădiniței 133 din Chișinău după cazul de violență asupra copiilor
04.05.2026
18:50
534
Maia Sandu întărește cooperarea europeană împotriva traficului de droguri la summitul de la Erevan
04.05.2026
17:28
587
Liderii Europei, reuniți la Erevan pentru susținerea parcursului european al Republicii Moldova și a securității regionale
623
Nouă primării din raionul Rezina se unesc și primesc stimulente de 85 milioane de lei pentru dezvoltare
04.05.2026
16:32
537
Peste 210 milioane de lei, subvenții aprobate în aprilie pentru investițiile fermierilor din Republica Moldova
04.05.2026
14:57
577
Noi automobile pentru centrele de asistență psihopedagogică: sprijin extins pentru copiii cu dizabilități în teritoriu
04.05.2026
14:18
531
MEC și UNICEF formează experți pentru un curriculum practic, centrat pe nevoile reale ale elevilor
04.05.2026
14:11
589
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, la Bruxelles pentru a consolida cooperarea energetică UE–Moldova și a promova reformele din sector
04.05.2026
11:18
615
250 de milioane de lei pentru 53 de GAL-uri: noi investiții în dezvoltarea rurală prin Programul LEADER 2026–2027
526
Mai puține accidente rutiere în primele luni ale anului, dar aceleași cauze grave în trafic
04.05.2026
10:45
1149
A estorcat cu mult cinism de la o educatoare circa 300.000 de lei, amenințând-o că va ajunge la închisoare pentru că i-ar fi „maltratat” copilul
04.05.2026
07:56
639
Horoscopul zilei 04.05.2026
04.05.2026
00:29
705
Creatorul „This is fine” acuză un startup de inteligență artificială că i-a folosit ilegal banda desenată într-o reclamă
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.22
1 RON
3.88
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39

Inapoi














