„Este un act de curaj!”. Decizia luată de familia lui Michael Schumacher, la 5 ani după teribilul accident
2639
Familia lui Michael Schumacher a luat o decizie de ultimă oră, la cinci ani și jumătate de la accident. Corinna, soția marelui campion de Formula 1, a hotărât să se mute alături e Michael la Mallorca, acolo unde aceștia au fost surprinși când acesta a împlinit 50 de ani.
Schumacher se află în continuare sub un tratament de recuperare, după accidentul suferit în 2013, iar Corinna a decis să îl mute definitiv la vila cumpărată de la Florentino Perez. Până în acest moment, Schumacher a fost tratat de medici în Elveția.
La Mallorca, Schumacher poate beneficia de o clinică specializată, iar un alt aspect important este clima, susțin nemții de la InTouch. „Este un act de curaj să lași totul în spate”, notează sursa citată.
„O schimbare de climă poate ajuta și produce minuni. Soarele reduce colesterolul, iar clima meditaraneană cu siguranță va ajuta. Soarele te face fericit”, au notat jurnaliștii de la InTouch.
Când a împlinit 50 de ani, Schumacher a ajuns în Mallorca cu elicopterul și s-ar afla în Vila Yasmin, care i-a aparținut în trecut președintelui lui Real Madrid, Florentino Perez. Casa are două piscine, o grădina mare, heliport și privire la mare, scrie digisport.ro.
Starea de sănătate a lui Michael Schumacher, învăluită de mister
Accidentul suferit de Schumacher s-a produs în decembrie 2013 la schi. Diagnosticul a fost unul grav: traumatism cranian sever, cu hemoragie cerebrală.
Schumacher a suferit două operații la spitalul din Grenoble, după care a fost transferat pe 16 iunie 2014 la un spital din Lausanne. Pe 9 septembrie 2014 a fost externat și a fost tratat în propria locuință din Gland, Elveția.
Michael Schumacher s-a născut pe data de 3 ianuarie 1969, în localitatea Hurth, situată în vestul Germaniei, în landul Nordrhein-Westfalen. El a debutat în Formula 1 la vârsta de 22 de ani, la volanul unui monopost Jordan, în august 1991, în Marele Premiu al Belgiei, desfăşurat pe circuitul Spa-Francorchamps şi a obţinut prima victorie un an mai târziu, pe acelaşi circuit. Schumacher are în palmares şapte titluri de campion mondial, în 1994, 1995 (ambele cu Beneton), 2000, 2001, 2002, 2003 şi 2004 (toate cinci cu Ferrari), performanţă neegalată până acum.
14.11.2025
20:02
7063
,,Sunt o rușine!" Selecționerul Italiei, Gennaro Gattuso, nu s-a abținut deloc, după scenele cum rar se văd de la Chișinău
24.10.2025
07:26
5848
Încă o medalie de AUR pentru R. Moldova la Campionatul Mondial de lupte din Serbia. Alexandrin Guțu a dominat competiția la categoria de 82 kg
23.10.2025
10:59
4024
VIDEO // Imagini DRAMATICE de pe frontul din Ucraina. Lozinca rușilor „cвоих не бросаем” - doar un mit. Așa arată și se simte iadul pentru soldații ruși, trimiși de Putin pe „insulele morții”
21.09.2025
18:17
9344
Exemplu pentru NAȚIONALA de fotbal a R. Moldova. Cum a reușit Uzbekistan să se califice la PRIMUL său Campionat Mondial: Povestea uriașului proiect sportiv din spatele acestui succes
11.09.2025
13:31
7558
Sergiu Cleșcenco a DEMISIONAT de la naționala de fotbal a R. Moldova, deși prima reprezentativă mai păstrează șanse teoretice de a ajunge la Campionatul Mondial din 2026
11.09.2025
09:00
6457
Maestrul Ion Caras, la 75 de ani: Fotbalul este mai curând o artă
10.09.2025
12:35
6613
Agentul FIFA, Leonid Istrati, dă de pământ cu jucătorii naționalei după RUȘINEA cu Norvegia: „Aseară, după 1-11, lumea a văzut ce văd eu zilnic: se cred mari vedete și cer contracte ca în Premier League, dar nu pot face un sprint...”
10.09.2025
09:18
6538
VIDEO // Norvegienii au marcat 12 GOLURI și au câștigat cu 11-1 în fața NAȚIONALEI de fotbal a R. Moldova. Selecționerul Cleșcenco se gândește la DEMISIE, după dezastrul de la Oslo
10.09.2025
20:55
6532
Mărturia portarului Cristian Avram, demolat de Haaland&Co cu 11-1: „Am vorbit cu Erling după joc. Știți ce mi-a zis?”
28.08.2025
16:25
8804
VIDEO // Legendarul Oleksandr Usyk, campion MONDIAL absolut la categoria grea, vizită în R. Moldova. Ucraineanul a făcut o baie de mulțime în fața Centrul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale
24.08.2025
19:10
7888
Aur pentru R. Moldova la Milano. Serghei Tarnovschi, campion MONDIAL pe distanța de 5 000 metri
22.08.2025
17:17
7525
VIDEO // Serghei Tarnovschi, MEDALIE la Campionatul Mondial de la Milano, Italia
19.12.2025
16:04
150
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
19.12.2025
14:55
291
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
19.12.2025
14:06
260
România devine primul membru asociat al Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al OCDE, marcând o evoluție semnificativă în oferirea de sprijin internațional
19.12.2025
13:58
346
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
19.12.2025
13:55
302
Vești BUNE pentru șeferii din R. Moldova: Motorina coboară sub pragul de 19 lei/litru, iar benzina tot mai aproape de un nou MINIM în ultimii trei ani
19.12.2025
13:51
460
Putin anunță dorința de a încheia pașnic conflictul din Ucraina, dar acuză Kievul de lipsa deschiderii la dialog
19.12.2025
13:22
400
Kremlinul consideră decizia UE de a nu folosi activele ruseşti pentru Ucraina drept un triumf al rațiunii
19.12.2025
12:37
336
Macron pregătit să reia dialogul cu Putin: Nevoia unei discuții directe pentru soluționarea conflictului în Ucraina
19.12.2025
12:15
416
PERFORMANȚĂ // Vlad Musteață, distins cu titlul de Business CHAMPION la gala Business Review
19.12.2025
12:03
354
Educatori din grădinițe adoptă inovația digitală cu roboțeii KUBO pentru dezvoltarea abilităților copiilor
19.12.2025
11:42
392
Sentință de 4 ani pentru un bărbat implicat în finanțarea ilegală a Partidului Politic „Șansa” și confiscarea a peste 1,4 milioane de lei de către stat
19.12.2025
11:00
392
Escrocherie prin schema „ruda implicată în accident”: patru membri de grup criminal, condamnați la ani grei de închisoare în Ialoveni și Hîncești
19.12.2025
10:01
459
Lansarea oficială a Pieței Intrazilnice de energie electrică în Moldova: Un pas strategic spre o economie verde
19.12.2025
08:51
464
România sprijină acordul de liber schimb UE-Mercosur, depășind rezervele inițiale după discuții cu agricultorii
19.12.2025
08:47
526
Horoscopul zilei 19.12.2025
19.12.2025
07:20
522
UE acordă un ajutor financiar de 90 de miliarde de euro Ucrainei, dar fără a folosi fondurile rusești înghețate. Reacțiile și implicațiile liderilor europeni.
19.12.2025
00:50
715
Trump îndeamnă Ucraina să accelereze negocierile de pace înaintea discuțiilor strategice între SUA și Rusia la Miami
18.12.2025
20:52
755
Schimbări Meteo pentru 19 Decembrie 2025: Luminați-vă Zilele!
18.12.2025
20:49
778
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
18.12.2025
20:48
731
Maia Sandu aduce un omagiu Poliției Naționale la aniversarea de 35 de ani: Devotament și profesionalism în fața provocărilor moderne ale Republicii Moldova
18.12.2025
20:10
762
Noua eră multipolară impune reforme urgente pentru UE: Apelul lui Tony Blair și Jamie Dimon pentru securitate și integrare economică
18.12.2025
19:33
664
Orban respinge ideea utilizării activelor rusești înghețate pentru Ucraina, cerând pași spre pace
18.12.2025
19:10
742
Tusk și Zelenski în apel disperat pentru utilizarea activelor rusești: Europa este la răscruce în sprijinul Ucrainei!
18.12.2025
18:48
603
Premierul Alexandru Munteanu impulsionează modernizarea educației la Liceul „Nicolai Tretiakov” din Comrat, susținând inovația și incluziunea prin centre educaționale avansate.
796
Ministrul Vladimir Bolea inspectează șantierele feroviare din sudul țării: progres semnificativ pentru conectivitatea regională
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
România devine primul membru asociat al Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al OCDE, marcând o evoluție semnificativă în oferirea de sprijin internațional
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














