„Este o RUȘINE”. Doi europarlamentari critică în termeni duri prezenţa în Parlamentul European a fiicei purtătorului de cuvânt al lui Vladimir Putin
2338
Mediafax
Doi europarlamentari au reacţionat în termeni duri la informaţia potrivit căreia fiica lui Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, lucrează ca intern în Parlamentul European şi are acces neîngrădit la diferite documente UE.
Elizaveta Peskova, fiica de 21 de ani a purtătorului de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov, lucrează ca stagiar pentru europarlamentarul francez de extrema dreaptă Aymeric Chauprade, a descoperit Europa Liberă.
Aymeric Chauprade a fost unul susţinătorii fervenţi ai anexării în 2014 de către Rusia a Peninsulei Crimeea. De numele politicianului este legat însă şi scandalul Air Cocaine din 2013, care a dus la mai multe arestări de cetăţeni francezi, în Republica Congo, pentru implicarea în traficarea pe calea aerului a nu mai puţin 700 de kilograme de cocaină.
„Este o breşă în regulile generale de securitate din Parlamentul European”, a catalogat Sandra Kalniete, eurodeputat letonă din cadrul Partidului Popular European (PPE), prezenţa Elizavetei Peskova în Legisaltivul de la Bruxelles, transmite Europa Liberă, citată de Mediafax.
Un comentariu caustic a venit din partea europarlamentarului lituanian din grupul ALDE Petras Austrevicius, care sugerează că angajarea fiicei oficialului rus în cabinetul unui europarlamentar reprezintă o „ruşine uriaşă pentru Parlamentul European”.
Calitatea de stagiar îi permite Elizavetei Peskova acces neîngrădit în clădirile Parlamentului European, precum şi în sistemul de intranet al instituţiei.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
03.09.2026
23:21
03.09.2026
22:49
03.09.2026
22:12
03.09.2026
22:08
03.09.2026
21:12
03.09.2026
20:53
03.09.2026
20:31
03.09.2026
19:57
03.09.2026
19:49
03.09.2026
19:39
03.09.2026
19:31
03.09.2026
19:28
03.09.2026
18:56
03.09.2026
18:27
03.09.2026
18:17
03.09.2026
18:12
03.09.2026
17:50
03.09.2026
17:37
03.09.2026
16:33
03.09.2026
16:30
03.09.2026
16:24
03.09.2026
16:23
03.09.2026
16:21
03.09.2026
16:06
03.09.2026
15:54
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
Copil de 6 ani din Botoșani, în comă după plasturi cu fentanil puși pe o rană. Avertismentul medicului Radu Țincu: risc major de stop respirator la supradoză
Corina Călugăru și reprezentanta UNFPA la Chișinău stabilesc noile priorități ale parteneriatului pentru reziliență demografică și egalitate de gen în Moldova
Studiu amplu: țigările electronice cu nicotină cresc semnificativ șansele de a renunța la fumat
Guvernul pornește reforma prin care medicina din penitenciare va fi integrată în sistemul public de sănătate
















