23:58:43 01.01.2026
Stiri

Epurările continuă în Turcia: 176 de persoane suspectate de legături cu clericul Gulen, reţinute. Printre cei arestaţi sunt ofiţeri din armată, forţele aeriene şi marină

Știri 09.07.2019 18:00 Vizualizări1006
Epurările continuă în Turcia: 176 de persoane suspectate de legături cu clericul Gulen, reţinute. Printre cei arestaţi sunt ofiţeri din armată, forţele aeriene şi marină

Autorităţile din Turcia au anunţat marţi că au reţinut 176 de membri ai armatei, suspectaţi de legături cu reţeaua clericului Fethullah Gulen, considerată responsabilă pentru lovitura de stat eşuată din anul 2016, relatează agenţia de presă Reuters.

Printre persoanele arestate se numără un colonel, cinci maiori, şapte căpitani şi 100 de locotenenţi, care făceau parte din armată, forţele aeriene şi marină.

Oficialii turci au transmis că membrii reţelei clericului Gulen nu sunt infiltraţi doar în instituţiile militare şi de stat, ci şi în sistemul judiciar din Turcia. Mii de procurori şi judecători şi-au pierdut funcţiile în ultimii trei ani.

Autorităţile din Turcia au organizat numeroase controale şi arestări împotriva presupuşilor membri ai reţelei lui Gulen. Peste 250 de persoane au murit în lovitura de stat eşuată din iulie 2016. Clericul Fethullah Gulen a negat orice implicare în evenimentele din 2016 din Turcia.Advertisement

Aliaţii occidentali ai Turciei au criticat măsurile luate de către autorităţi în urma tentativei de lovitură de stat. Liderii turci au declarat stare de urgenţă în anul 2016, aceasta fiind încheiată în iulie 2018.

Preşedintele turc Tayyip Erdogan este acuzat că foloseşte lovitura de stat ca pretext pentru a-şi înlătura criticii. Preşedintele s-a apărat în mai multe rânduri, declarând că măsurile au ca scop combaterea ameninţărilor la securitatea naţională.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
01.01.2026 07:58 616 Horoscopul zilei 01.01.2026
Top stiri
01.01.2026 07:58 603 Horoscopul zilei 01.01.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.76 1 USD 16.79 1 RON 3.88 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte