Emisarul ucrainean Rustem Umerov, întâlnire la Davos cu Jared Kushner și Steve Witkoff înaintea discuțiilor acestora cu Vladimir Putin la Moscova
958
Negociatorul ucrainean Rustem Umerov a anunţat într-o postare pe Telegram că s-a întâlnit miercuri la Davos cu ginerele preşedintelui american Donald Trump, Jared Kushner, şi cu trimisul special al SUA, Steve Witkoff. El a precizat că discuţiile lor s-au axat pe dezvoltarea economică, planurile pentru reconstrucţia postbelică a Ucrainei şi pe garanţiile de securitate.
Tot la Davos, marţi, Steve Witkoff s-a întâlnit cu trimisul preşedintelui rus Vladimir Putin, Kirill Dmitriev. Trump urmează să aibă joi, în staţiunea elveţiană, o întrevedere cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
La rândul său, trimisul special Steve Witkoff a declarat că el şi Jared Kushner se vor întâlni joi cu preşedintele rus Vladimir Putin, urmând ca ulterior să poarte discuţii cu reprezentanţii ucraineni. „Vrem să discutăm despre pace, Ucraina şi Rusia”, a afirmat Witkoff în faţa reporterilor, la o zi după întâlnirea cu omologul său rus la Davos. „Sunt optimist, avem nevoie de pace”, a mai spus el, citat de Reuters.
Intrebat dacă după discuţiile cu partea rusă se va întâlni şi cu oficiali ucraineni, Witkoff a răspuns „da”, fără însă să ofere alte detalii. El a afirmat anterior pentru un post de televiziune economică că Rusia a solicitat în mod direct această întâlnire, apreciind: „Cred că este o declaraţie semnificativă din partea lor”.
Kremlinul a anunţat săptămâna trecută că se pregăteşte să îi primească la Moscova pe Steve Witkoff şi Jared Kushner pentru discuţii legate de pacea în Ucraina, dar a subliniat că deocamdată nu a fost stabilită nicio dată concretă pentru aceste întrevederi.
O sursă citată de Reuters a relatat că întâlnirea de marţi a lui Witkoff cu trimisul lui Putin, Kirill Dmitriev, desfăşurată în marja Forumului Economic Mondial, a durat aproximativ două ore. SUA au iniţiat deja o serie de discuţii separate cu Rusia, cu Kievul şi cu statele europene în încercarea de a pune capăt celui mai sângeros conflict din Europa de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, însă, în pofida promisiunilor repetate ale lui Trump, nu s-a ajuns încă la niciun acord.
22.03.2026
21:51
362
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
22.03.2026
19:05
764
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
22.03.2026
17:41
502
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
22.03.2026
14:17
621
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
22.03.2026
09:32
644
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
697
Robotul culegător de căpșuni de la Universitatea din Essex, premiat la nivel național pentru inovație în agricultură
22.03.2026
08:35
666
Horoscopul zilei 22.03.2026
795
TikTok închide 20 de conturi cu influenceri virtuali de femei de culoare hiper-sexualizate, după o investigație BBC
929
Disney anulează în ultimul moment noul sezon „The Bachelorette” după apariția imaginilor cu violența domestică a lui Taylor Frankie Paul
21.03.2026
20:49
753
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
22.03.2026
21:51
336
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
22.03.2026
19:05
740
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
22.03.2026
17:41
476
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
22.03.2026
14:17
599
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
22.03.2026
09:32
627
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
680
Robotul culegător de căpșuni de la Universitatea din Essex, premiat la nivel național pentru inovație în agricultură
22.03.2026
08:35
648
Horoscopul zilei 22.03.2026
776
TikTok închide 20 de conturi cu influenceri virtuali de femei de culoare hiper-sexualizate, după o investigație BBC
914
Disney anulează în ultimul moment noul sezon „The Bachelorette” după apariția imaginilor cu violența domestică a lui Taylor Frankie Paul
21.03.2026
20:49
740
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
16:48
912
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
874
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
1043
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
939
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
1172
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
894
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
937
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
1082
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
1151
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
1037
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
966
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
1041
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
1062
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
1093
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
1020
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.41
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi














