ELIXIRUL tinereţii, testat deja pe oameni. Efectul advers este însă pe măsură
1451
Sursa: descopera.ro Oamenii de ştiinţă din Statele Unite au descoperit un compus natural regăsit în avocado, în broccoli şi în castraveţi care are importante proprietăţi anti-îmbătrânire asupra şoarecilor, şi este foarte posibil ca acest efect să îl aibă şi asupra oamenilor. Au început şi testele pe oameni.
Cercetătorii au afirmat că, în cazul şoarecilor de vârstă avansată care au consumat acest compus, acesta a avut un efect benefic. Nivelul activităţii fizice a crescut, densitatea oaselor şi a muşchilor s-a îmbunătăţit, sistemul imunitar a avut performanţe marcante, iar vederea lor a fost, de asemenea, îmbunătăţită.
Aceştia au început investigarea proprietăţilor unei proteine numite NAD, responsabilă pentru producţia de energie din corp. Atunci când animalele îmbătrânesc, producţia acestei proteine este mai scăzută şi este lesne de înţeles că acest fenomen reprezintă o coordonată majoră a procesului de îmbătrânire.
Tocmai de aceea, intenţia cercetătorilor este aceea de a creşte artificial producţia acestei proteine. Întrebat dacă funcţionează, coordonatorul acestor cercetări, profesorul Shin-Ichiro Imai, a afirmat că, în principiu, această metodă este benefică, căci în cazul şoarecilor au fost obţinute efectele scontate. Totodată, acesta şi-a exprimat speranţa că testele efectuate pe subiecţi umani, care se derulează în prezent în Japonia, va avea efecte similare.
Cu toate acestea, proteina amintită creşte riscul apariţiei celulelor canceroase. Multe tumori au capacitatea de a aduna aceste proteine şi, astfel, creşterea cantităţii din organism a acestor proteine poate provoca apariţia cancerului.
Sursa: descopera.ro
11.10.2016
17:00
2456
Dieta Anei Aslan, femeia care a descoperit ELIXIRUL TINEREŢII. Rasol şi sufleu, preparatele de bază
23.11.2025
19:22
143
Europenii aduc modificări semnificative la planul de pace al SUA pentru Ucraina, propunând o armată mai mare și un pact de securitate robust
23.11.2025
19:03
235
Prognoza meteo săptămâna 24-30 noiembrie 2025
23.11.2025
18:32
227
Trump acuză Kievul de lipsă totală de recunoștință în fața eforturilor SUA pentru Ucraina
23.11.2025
16:01
369
Ursula von der Leyen cere recunoașterea completă a rolului UE în planurile de pace pentru Ucraina
23.11.2025
14:54
469
Întâlnire crucială la Geneva: delegația ucraineană discuta cu occidentalii planul de pace al lui Trump pentru Ucraina
23.11.2025
14:44
397
Premierul norvegian critică planul american pentru Ucraina, evidențiind deficiențe semnificative și necesitatea implicării europene
23.11.2025
13:55
481
Armata rusă raportează cucerirea a trei localități din estul Ucrainei, în timp ce Ucraina întâmpină dificultăți pe front
23.11.2025
13:05
437
Zelenski cere intensificarea eforturilor pentru apărarea Ucrainei împotriva atacurilor rusești
23.11.2025
12:55
580
Marco Rubio la Geneva: Discuții cruciale pe tema planului controversat de pace pentru Ucraina propus de Trump
23.11.2025
11:29
705
Atac cu drone asupra unei centrale electrice la est de Moscova: incendiul a fost localizat după explozii impresionante
23.11.2025
08:13
480
Horoscopul zilei 23.11.2025
23.11.2025
19:03
57
Prognoza meteo săptămâna 24-30 noiembrie 2025
23.11.2025
18:32
78
Trump acuză Kievul de lipsă totală de recunoștință în fața eforturilor SUA pentru Ucraina
23.11.2025
16:01
359
Ursula von der Leyen cere recunoașterea completă a rolului UE în planurile de pace pentru Ucraina
23.11.2025
14:54
452
Întâlnire crucială la Geneva: delegația ucraineană discuta cu occidentalii planul de pace al lui Trump pentru Ucraina
23.11.2025
14:44
387
Premierul norvegian critică planul american pentru Ucraina, evidențiind deficiențe semnificative și necesitatea implicării europene
23.11.2025
13:55
468
Armata rusă raportează cucerirea a trei localități din estul Ucrainei, în timp ce Ucraina întâmpină dificultăți pe front
23.11.2025
13:05
432
Zelenski cere intensificarea eforturilor pentru apărarea Ucrainei împotriva atacurilor rusești
23.11.2025
12:55
570
Marco Rubio la Geneva: Discuții cruciale pe tema planului controversat de pace pentru Ucraina propus de Trump
23.11.2025
11:29
696
Atac cu drone asupra unei centrale electrice la est de Moscova: incendiul a fost localizat după explozii impresionante
23.11.2025
08:13
475
Horoscopul zilei 23.11.2025
23.11.2025
07:52
670
Trump: Planul SUA pentru Ucraina nu este oferta finală în războiul cu Rusia
22.11.2025
20:45
780
Vreme noroasă și temperaturi scăzute în Moldova pentru 23 noiembrie 2025
22.11.2025
17:51
746
Liderii europeni cer îmbunătățiri pentru planul de pace al SUA privind Ucraina la summitul din Africa de Sud
22.11.2025
16:28
831
Liderii europeni discută planul controversat al SUA pentru Ucraina la summitul G20 din Johannesburg
22.11.2025
15:58
731
Belarusul eliberează 31 de cetățeni ucraineni conform unui acord Trump-Lukașenko
22.11.2025
15:35
803
Întâlniri la nivel înalt între Ucraina și SUA în Elveția pentru un posibil acord de pace cu Rusia
22.11.2025
12:33
829
Ucraina și aliații săi europeni caută soluții în fața planului controversat propus de Trump pentru încetarea conflictului cu Rusia
22.11.2025
09:53
1015
Întâlnire controversată la Miami între oficialii Trump și emisari ruși pentru un plan de pace în Ucraina, criticat intens de Ucraina și aliații săi
22.11.2025
08:04
804
Horoscopul zilei 22.11.2025
22.11.2025
07:52
1144
Punct de vedere, despre planul lui Trump pentru Ucraina: „Cuvântul PACE n-a mai avut un sens atât de hidos de la Acordul de la Munchen. Trocul sângeros de atunci se repetă acum - Putin recompensat pentru calitatea de UCIGAȘ internațional”
22.11.2025
07:39
870
O fetiță de 7 ani din Polonia, printre victimele unui atac rusesc la Ternopil: bilanțul tragediei ajunge la 31 de morți
22.11.2025
07:26
1116
DOCUMENT INTEGRAL // Cele 28 de puncte ale planului de pace în Ucraina trasat de Statele Unite în colaborare cu Rusia. Trump a dat un ultimatum ucrainenilor
22.11.2025
07:05
820
Anunțul controversat al Rusiei: Declară că a preluat controlul unor sate din estul Ucrainei, dar Kievul dezminte
21.11.2025
22:06
1033
Putin amenință cu noi cuceriri în Ucraina dacă planul american nu este acceptat: "Rusia este pregătită de negocieri"
21.11.2025
20:45
1030
Schimbări meteo semnificative pentru 22 noiembrie 2025
Scenariile prin care se preluau afacerile în era lui Plahotniuc
VIDEO // Noi imagini în care Dodon se laudă lui Plahotniuc cum „striga” la Kozak
VIDEO // Noi FILMĂRI cu Dodon, Plahotniuc și Iaralov. Șeful statului povestește că merge la RAPORT la conducerea Federației Ruse: „Eu scriam notele lui Putin...”
DOC // Platon ar cere DESPĂGUBIRI de 250 de MILIOANE de dolari de la R. Moldova, prin intermediul juriștilor săi
1 MDL
1 EUR
19.75
1 USD
17.15
1 RON
3.88
1 RUB
0.21
1 UAH
0.41


Inapoi














