Efectul Novichok // Un savant sovietic a murit în anii '90, răpus de teribila otravă. „A ajuns la mine”.
1491
sursa: google.ro În anii '80, savantul sovietic Andrei Zheleznyakov lucra la armele chimice ale regimului, când o defecţiune tehnică l-a expus la teribilul agent neurotoxic Novichok.
„A ajuns la mine”
Înainte ca fostul spion rus Serghei Skripal şi fiica lui, Iulia, să se prăbuşească pe o bancă dintr-un parc din Salisbury, în data de 4 martie, singura persoană care a suferit efectele novichok a fost un tânăr savant sovietic din domeniul armelor chimice, scrie theguardian.com.
„În faţa mea au apărut cercuri: roşii şi portocalii. Am auzit un sunet în urechi, mi-am ţinut respiraţia. Şi un sentiment de teamă: ca şi cum urma să se întâmple ceva”, a povestit Andrei Zheleznyakov pentru ziarul Novoye Vremya, descriind un incident din 1987, petrecut într-un laborator de arme chimice, în urma căruia a fost expus la agentul neurotoxic Novichok, care l-a şi ucis. „Am stat pe scaun şi le-am zis colegilor: „A ajuns la mine”.
În 1992, momentul publicării interviului, agentul neurotoxic i-a distrus sistemul nervos lui Andrei Zheleznyakov. Nu a trecut nici un an şi fostul savant a murit, secerat de ciroză, hepatită toxică, distrugerea nervilor şi epilepsie.
Zheleznyakov, „eroul” necunoscut
Chiar dacă a lucrat la dezvoltarea unui asemenea agent otrăvitor, Andrei Zheleznyakov rămâne un erou, cel puţin pentru unii. „A oferit toate informaţiile - eu nu aş fi putut face asta, la momentul acela”, a declarat Vil Mirzayanov, un savant în dezvoltarea armelor chimice, judecat în Rusia pentru dezvăluiri legate de existenţa programului Novichok. „Nu i-a fost teamă, ştia că zilele îi erau numărate”.
Andrei Zheleznyakov nu a fost judecat niciodată, dar nu a putut învinge otrava. A pierdut capacitatea de a se concentra şi s-a izolat, a povestit Mirzayanov.
A murit în 1993, în urma unei crize, chiar când se afla la masă, singur, divorţat şi fără copii. Oficialii ruşi au negat existenţa unui asemenea program.
Recent, un oficial rus a dezvăluit că Uniunea Sovietică a dezvoltat agenţii novichok. Programul avea însă alt nume: foliant. O persoană apropiată programului foliant a declarat pentru The Guardian că Andrei Zheleznyakov nu a fost prima victimă a acestei otrăvi.
Lev Fiodorov, un activist civil, care a scris despre programul sovietic de arme chimice, a precizat că un alt savant, L.A. Lipasov, a murit „otrăvit de un asemenea agent modern neurotoxic”.
Fiodorov a decedat însă în 2017 şi jurnaliştii nu au reuşit să îl identifice pe Lipasov sau alte victime ale flagelului Novichok.
Cintinuarea AICI
Sursa: gandul.info
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
05.09.2026
01:04
05.09.2026
00:42
04.09.2026
23:48
04.09.2026
23:23
04.09.2026
22:18
04.09.2026
21:36
04.09.2026
20:52
04.09.2026
20:48
04.09.2026
20:45
04.09.2026
20:42
04.09.2026
20:29
04.09.2026
19:22
04.09.2026
19:07
04.09.2026
19:05
04.09.2026
19:01
04.09.2026
18:31
04.09.2026
18:25
04.09.2026
18:10
04.09.2026
18:02
04.09.2026
17:52
04.09.2026
17:37
04.09.2026
17:34
04.09.2026
17:25
04.09.2026
17:15
04.09.2026
17:04
Corina Călugăru și reprezentanta UNFPA la Chișinău stabilesc noile priorități ale parteneriatului pentru reziliență demografică și egalitate de gen în Moldova
Guvernul pornește reforma prin care medicina din penitenciare va fi integrată în sistemul public de sănătate
Mihai Popșoi, discuție de rămas-bun cu ambasadorul Poloniei, Tomasz Kobzdej: cooperare strategică și sprijin pentru parcursul european al Moldovei
Mihai Popșoi i-a conferit ambasadorului turc Uygar Mustafa Sertel medalia „Meritul Diplomatic” la încheierea mandatului în Republica Moldova
Expoziția „Produs Autohton” adună la Chișinău peste 300 de producători și pune în valoare tradițiile moldovenești
















