01:01:49 19.04.2024
Stiri

Educaţia în limba română, exercitarea dreptului de vot la alegerile prezidenţiale, printre subiectele Forumului Românilor de Pretutindeni

Știri 05.09.2019 15:59 Vizualizări1177 Autor: Ziarul National
Educaţia în limba română, exercitarea dreptului de vot la alegerile prezidenţiale, printre subiectele Forumului Românilor de Pretutindeni Agerpres


Ministrul Natalia Intotero a declarat joi, la deschiderea oficială a Forumului Românilor de Pretutindeni, că în cadrul acestuia vor fi abordate subiecte precum educaţia în limba română, exercitarea dreptului de vot la alegerile prezidenţiale, dar şi măsuri prin intermediul cărora Guvernul vine în sprijinul românilor care doresc să se întoarcă acasă.

Ea a precizat că forumul, organizat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, este menit să asigure „o mai bună interacţiune" între românii de pretutindeni şi reprezentanţii instituţiilor statului român.

„Ne dorim o analiză a proiectelor cu care noi am încercat să venim în sprijinul dumneavoastră, dar şi să vă ascultăm problemele cu care dumneavoastră vă confruntaţi şi împreună să identificăm soluţii pentru rezolvarea acestora. Vom avea dezbateri în cursul acestor zile, pe teme de interes: educaţia în limba română, drepturile şi libertăţile dumneavoastră în statele de rezidenţă, campanii de informare. De asemenea, exercitarea dreptului la vot pentru alegerile prezidenţiale şi modificarea legislaţiei în acest sens, măsuri prin intermediul cărora Guvernul României vine în sprijinul românilor care doresc să se întoarcă acasă. Şi, nu în ultimul rând, cât mai multe proiecte pentru păstrarea identităţii româneşti pretutindeni în lume", a spus ea, citată de Agerpres.

Natalia Intotero a salutat prezenţa la eveniment a românilor din: Ucraina, Republica Moldova, Albania, Cipru, Grecia, SUA, Marea Britanie, Spania, Franţa, Danemarca, Islanda, Rusia, Israel, Portugalia, Belgia, Liban, Olanda, Germania, Suedia, Austria, Africa, Australia, Turcia, Malaysia şi Canada.

Ministrul Bogdan Matei a declarat la rândul său că tineretul şi sportul sunt „doi vectori foarte importanţi" prin care imaginea României este promovată peste hotare.

„Chiar în aceste zile, de exemplu, ne pregătim să trimitem doi tineri inteligenţi şi foarte bine pregătiţi pentru posturile de delegaţi de tineret ai României la ONU, la New York", a spus ministrul Tineretului şi Sportului.

El a subliniat că sportul este „cel mai bun ambasador al României", făcând referire la personalităţi precum Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Gheorghe Hagi sau Simona Halep, dar şi la competiţiile sportive organizate în ţară.

„Campionatul European de Fotbal, probabil cea mai importantă competiţie de anvergură pe care România a găzduit-o vreodată, va aduce cu siguranţă la Bucureşti mii şi mii de români dintre cei stabiliţi peste hotare. Le va da ocazia să se reîntoarcă acasă şi să vadă cu ochii lor că acasă este din ce în ce mai bine şi că ţara noastră este într-un continuu şi real progres", a spus el.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md