Echipele de pompieri și salvatori au fost puse pe drumuri degeaba, de SUTE de ori, în anul 2021: Apelurile FALSE la 112 împiedică acordarea ajutorului în timp util acolo unde chiar este nevoie și generează cheltuieli publice în plus
5698
DSE
În loc să ajungă rapid la o casă în flăcări pentru a stinge incendiul, o echipă de pompieri a fost trimisă în altă localitate unde nu era nevoie de intervenția ei.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) anunță că acest caz a avut loc pe 8 februarie curent, când o persoană a telefonat la serviciul 112 și a declarat că un panou publicitar din satul Chetrosu, raionul Anenii Noi, riscă să cadă.
Pentru a elimina pericolul anunțat, la fața locului a fost trimis un echipaj de pompieri din Unitatea de salvatori și pompieri Dobrogea, care a stabilit că nu este nevoie de nicio intervenție.
În același timp, însă, în suburbia Sângera din municipiul Chișinău ardea o locuință de pe strada Alexandru cel Bun. La fața locului au fost trimise alte două echipaje din Detașamentul salvatori și pompieri sectorul Botanica, întrucât echipa de pompieri din Dobrogea nu reușea să ajungă în timp util.
„Astfel de situații cresc timpul de răspuns pentru misiuni reale, iar în intervenții sunt trimise echipaje din alte unități”, atenționează IGSU.
Aceeași sursă precizează că, în anul 2021, au fost înregistrate 383 de intervenții ale echipelor de pompieri și salvatori la apeluri false, iar de la începutul anului 2022 angajații instituției au mers deja în 48 de misiuni cu apeluri false.
Cele mai dese apeluri care se confirmă a fi false sunt alertele cu bombă, tentativele de suicid sau amenințări de aruncare în gol.
CITIȚI și Autorul a numeroase alerte FALSE cu BOMBĂ pe teritoriul R. Moldova, IDENTIFICAT: Era ghidat din străinătate şi a pus pe jar inclusiv oamenii legii din alte state
IGSU mai precizează că apelurile false generează și cheltuieli din bugetul de stat pentru trimiterea la fața locului a echipajelor de intervenție, mobilizarea personalului, dar și utilizarea carburanților în alimentarea tehnicii de intervenție.
„În cazul apelului neconfirmat de la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, unde pe 1 ianuarie 2022 au fost mobilizați 65 de salvatori și pompieri cu 11 unități de tehnică, au fost înregistrate cheltuieli din bugetul de stat de peste 7 000 de lei, iar alertele cu bombă neconfirmate dintr-un centru comercial de pe strada Arborilor din Chișinău a dus la cheltuirea a peste 6 000 de lei. Mai mult, în cazul participării echipelor în astfel de misiuni poate duce la tergiversarea intervențiilor reale, întrucât echipajele de pompieri sunt dislocate pe adresa apelului non urgent”, se arată într-un comunicat de presă al IGSU
Salvatorii îndemnă cetățenii să fie responsabili și să apeleze la numărul unic de urgență 112 doar în situații reale de risc pentru viața și sănătatea oamenilor.
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
11:59
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare















