Zeci de oameni au murit într-o busculadă la cel mai mare pelerinaj organizat în Israel de la începutul pandemiei
1664
Tragedie în Israel la un festival religios, unde au murit cel puțin 44 de pelerini și alți peste 20 au fost răniți, unii în stare gravă. Televiziunile din Israel au transmis imagini șocante cu oameni cărați pe tărgi sau în brațe, cu zeci de cadavre înșirate în apropierea arenei unde a avut loc tragedia.
Inițial, s-a crezut că o parte a arenei ar fi cedat sub presiunea miilor de credincioși. De fapt, pelerinii s-au călcat unii pe alții în picioare, în momentul în care peste o mie de oameni au încercat să părăsească incinta în același timp.
Imediat s-a creat o busculadă pe culoarul devenit complet neîncăpător. Tragedia putea fi și mai mare, având în vedere că la festival au ajuns ieri în jur de 100 de mii de evrei ultraortodocși.
Ei participă la o sărbătoare anuală, prima permisă de guvernul israelian după relaxarea restricțiilor anti-COVID. Alte mii de persoane sunt așteptat astăzi, dar nu este clar în ce condiții va puitea continua festivalul religios.
Pelerinajul, care are loc cu ocazia sărbătorii Lag Baomer, se desfăşoară la Meron, în jurul presupusului mormânt al rabinului Shimon Bar Yochai, un talmudist din secolul al II-lea, căruia i se atribuie scrierea Zoharului, opera centrală a misticismului evreiesc, potrivit Agerpres.
Lag Baomer este o sărbătoare plină de bucurie, ce marchează amintirea încheierii unei epidemii devastatoare în rândul elevilor unei şcoli talmudice din acea vreme.
05.11.2026
09:18
05.11.2026
06:57
04.11.2026
23:03
04.11.2026
22:53
04.11.2026
20:16
04.11.2026
19:42
04.11.2026
18:56
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:24
04.11.2026
18:23
04.11.2026
18:18
05.11.2026
06:57
04.11.2026
23:03
04.11.2026
22:53
04.11.2026
20:16
04.11.2026
19:42
04.11.2026
18:56
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:24
04.11.2026
18:23
04.11.2026
18:18
04.11.2026
18:07
04.11.2026
18:06
04.11.2026
17:59
04.11.2026
17:57
04.11.2026
17:13
04.11.2026
17:02
04.11.2026
16:50
04.11.2026
16:48
04.11.2026
16:34
04.11.2026
16:34
04.11.2026
16:28
04.11.2026
16:23
04.11.2026
16:12
04.11.2026
16:09
04.11.2026
15:33
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane















