Cine este Salvador Sobral, câştigătorul Eurovision 2017
8862
Salvador Sobral este câştigătorul Eurovision 2017, marcând astfel prima victorie a Portugaliei după 53 de ani în care ţara a participat în concurs fără a reuşi să cucerească râvnitul trofeu.
Portugalia a participat în finala Eurovision Song Contest de 49 de ori de la debutul competiţiei, din 1964, ratând de cinci ori calificarea în ultimul act. Mai mult, a deţinut recordul pentru cele mai multe participări şi nicio victorie, dar acest record a fost spulberat de Salvador Sobral.
Tânărul a reuşit să impresioneze atât publicul, cât şi juriile de specialitate cu interpretarea în limba natală a piesei „Amar pelos Dois“. Cântăreţul în vârstă de 27 de ani a fost desemnat câştigătorul Eurovision 2017 cu un total de 758 de puncte.
„Trăim într-o lume a muzicii de unică folosinţă, o muzică de tip fast food, fără substanţă şi cred că aceasta poate fi o victorie a oamenilor care fac piese care chiar înseamnă ceva, reprezintă ceva. Muzica nu înseamnă artificii, muzica înseamnă sentiment, aşa că haideţi să facem muzică, haideţi să readucem muzica adevărată în lumina reflectoarelor, pentru că asta este tot ce contează“, a declarat câştigătorul Eurovision 2017.
Dar cine este tânărul care a cucerit Europa?
Salvador Sobral s-a născut în anul 1989 în Lisabona într-o familie pasionată de muzică. La vârsta de 10 ani, portughezul a participat la emisiunea „Bravo Bravissimo“, iar la 20 de ani s-a numărat printre cei 10 finalişti ai show-ului „Idols“, cucerind publicul cu reinterpretările unor piese semnate de Stevie Wonder şi Leonard Cohen. Salvador Sobral a urmat facultatea de Psihologie din capitala portugheză, iar în 2014 a absolvit şi Taller of Musics, un institut de muzică din Barcelona. În vara anului trecut, tânărul a reuşit să-şi lanseze primul album din carieră, „Excuse Me“, material ce s-a bucurat de succes, intrând în topurile muzicale.
A ajuns să reprezinte Portugalia la Eurovision 2017 după ce a ieşit învingător la Festival de Canção, primind maximul de puncte atât din partea juriului, cât şi al telespectatorilor. Starea de sănătate a tânărului a stârnit numeroase dezbateri în media, mai multe publicaţii speculând că ar avea nevoie de un transplant de inimă şi că a fost internat în spital, acesta fiind şi principalul motiv pentru care nu a putut veni la Kiev pentru repetiţiile tehnice, unde a fost înlocuit de sora sa, cea care a şi compus piesa câştigătoare. Totuşi, agentul artistului a negat vehement informaţiile apărute în presă, precizând că în realitate Salvador Sobral a fost nevoit să facă o operaţie de hernie, dar aceste intervenţii nu i-au pus în pericol viaţa şi nici cariera.
„Zvonurile privind problemele cardiace sunt complet false. Se simte foarte bine după operaţia de hernie, se recuperează. Participarea la Eurovision nu reprezintă un risc şi nici cariera lui nu este în primejdie. Aproape toate concertele lui sunt sold-out“, a explicat reprezentanta artistului, citată de wiwibloggs. Pe lângă pasiunea pentru muzică, Salvador Sobral este dedicat cauzei refugiaţilor şi nu a ratat şansa de se folosi de expunerea oferită de participarea la Eurovision 2017 pentru a atrage atenţia asupra problemelor refugiaţilor.
La conferinţa de presă susţinută după prima semifinală a show-ului, câştigătorul Eurovision 2017 a purtat un tricou cu mesajul: „S.O.S. Reufugees“. „Dacă am parte de expunere europeană, vreau să profit pentru a transmite un mesaj umanitar. Oamenii vin în Europa în bărci din plastic şi li se cere să prezinte certificatul de naştere pentru a putea intra într-o ţară. Aceşti oameni nu sunt imigranţi, sunt refugiaţi care fug de moarte. Nu faceţi greşeli. Există atât de multă birocraţie în taberele de refugiaţi din Grecia, Turcia, Italia, noi ar trebui să contribuim la crearea unor căi legale şi sigure pentru ca aceşti oameni să aibă un viitor“, a declarat Sobral.
24.02.2026
10:53
7011
VIDEO // Mândrie NAȚIONALĂ: Donald Trump, CUCERIT de o moldoveancă la Casa Albă: „Sunteți uimitoare”
24.02.2026
06:57
10341
VIDEO // Reacția străinilor la melodia „Viva, Moldova” a lui Satoshi te face să crezi că este favorit la câștigarea trofeului Eurovision 2026: „Această melodie spune povestea noastră – a celor plecați"
09.09.2025
13:06
34794
VIDEO // „Puterea Dragostei”, cel mai NOU film moldovenesc, în CINEMATOGRAFE din 9 octombrie. Vezi AICI trailerul oficial al filmului
21.08.2025
16:49
34217
FOTO // Vicecampioana olimpică, Anastasia Nichita, a publicat PRIMELE poze cu fetița ei. Cum o cheamă pe micuța de nota zece
08.06.2025
09:57
45601
„The Institute”, noul thriller TV bazat pe romanul omonim al lui Stephen King, a avut premiera la Londra
03.06.2025
11:11
29649
Disney concediază câteva sute de angajaţi în departamentele de film, televiziune şi finanţe corporative
02.06.2025
18:21
28097
LISTĂ // Filmele produse în R. Moldova pe care CNC le va finanța cu 13,3 milioane de lei în 2025
02.06.2025
11:19
20510
Cine este Miss World 2025: Are 21 de ani şi vrea să devină ambasadoare
30.05.2025
19:48
20030
Fosta prințesă Mako a Japoniei a născut primul său copil
29.05.2025
11:11
21395
Eurovision 2025 a înregistrat cea mai mare audienţă din 2004, cu 166 de milioane de telespectatori în 37 de ţări
28.05.2025
12:20
20752
Dezvăluiri: Cine vor fi actorii noului serial original „Harry Potter”
365
Fruit Love Island, serialul cu fructe generate de AI care parodiază Love Island și înnebunește TikTok-ul cu sute de milioane de vizualizări
28.03.2026
23:39
427
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
28.03.2026
20:53
506
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
28.03.2026
16:58
650
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
557
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
635
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
28.03.2026
16:03
706
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
28.03.2026
15:46
620
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
28.03.2026
08:36
730
Horoscopul zilei 28.03.2026
818
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
939
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
793
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
892
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
843
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
883
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
858
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
845
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
914
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
767
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
772
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
889
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
27.03.2026
15:28
1048
Procuratura Anticorupție atacă la apel achitarea în dosarul tentativei de deposedare a statului de bunuri imobile
27.03.2026
15:24
741
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
27.03.2026
15:10
887
Valeriu Chiveri explică cum Fondul de convergență poate apropia cele două maluri ale Nistrului prin proiecte sociale și de infrastructură
27.03.2026
14:32
2492
ULTIMA ORĂ // Veste BUNĂ pentru cetățenii R. Moldova - NU vor avea loc deconectări ale energiei nici astăzi. Acoperirea deficitului pentru orele de vârf se datorează României, Ucrainei și partenerilor europeni
Scenariile prin care se preluau afacerile în era lui Plahotniuc
VIDEO // Noi imagini în care Dodon se laudă lui Plahotniuc cum „striga” la Kozak
VIDEO // Noi FILMĂRI cu Dodon, Plahotniuc și Iaralov. Șeful statului povestește că merge la RAPORT la conducerea Federației Ruse: „Eu scriam notele lui Putin...”
DOC // Platon ar cere DESPĂGUBIRI de 250 de MILIOANE de dolari de la R. Moldova, prin intermediul juriștilor săi
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40



Inapoi














