Drama celor plecați să muncească în Spania: „Noi le vorbim copiilor română și ei ne răspund în castellano”

Liliana locuia împreună cu soțul ei, Vali, și cu băiatul lor în casa părinților din comuna Alexandru Ioan Cuza, județul Iași. Trăiau înghesuiți, alături de părinți și de una dintre surorile Lilianei, care tocmai divorțase și se întorsese în casa părintească având trei copii.

„Ai mei nu avea de nici unele, nu avea nici pensii, nu avea nimica. Trebuia să plătești lumina și nu-ți ajungea”, povestește Liliana.

Liliana și soțul ei au transformat garajul din curte într-un bar, singura sursă de venit a familiei. „Șapte ani am rezistat, dar nimic altceva”, spune Liliana. „Taxe și impozite la maxim. A venit prima dată cu taxa pe scaune – trebuia să declari câte mese și câte scaune ai. Dup-aia, ne-a obligat să cumpărăm case de marcat. Nu îți dădea șansa să te ridici ca să faci ceva. Și știi cum e la țară barurile: un sătuc, colo, micuț, și era mai multe baruri. L-am închis și am venit încoace”.

Vali, soțul ei, a plecat primul, iar după o lună, Liliana a lăsat copilul în grija bunicilor și l-a urmat. „A rămas caietul plin cu datorii, că așa se dădea la țară, pe datorie. Ideea a fost că mergem în Spania, facem bani și ne întoarcem pe urmă să cumpărăm o casă. Că noi n-avem o casă în România, că dacă aveam, nu mai eram pe-aici.”

I-a rămas în nări mirosul de pin al detergentului cu care sunt spălate străzile în Castellón de la Plana. Era prima oară când mergea mai departe de Iași și fru-musețea orașului a cople-șit-o: totul în jurul ei era curat și luminos.

A fost pe plajă și a privit prima oară marea. „M-am speriat, că nu vedeam celălalt capăt”, spune Liliana. Locuiau într-un apartament plin de români, într-o cameră în care încăpea doar un pat de o persoană. Nu aveau acte, Vali nu-și găsea de lucru, iar Liliana vindea bilete de autocar pentru România într-o „oficina”.

După puțin timp, proprietarul apartamentului în care locuiau i-a dat afară. Liliana întâlnise doi români care nu cunoșteau pe nimeni în Castellón și i s-a făcut milă de ei – i-a luat în apartamentul lor ca să nu doarmă pe stradă. Proprietarul spaniol a aflat și s-a înfuriat.

„Oficina” în care Liliana lucra ziua le-a devenit casă noaptea. „Era biroul, unde vinzi bilete, și o baie”, spune ea. „Seara, trăgeam jaluzeaua, puneam salteaua și dimineața trebuia să luăm salteaua și s-o ascundem cumva în baie. Acolo am dormit patru luni. Am mâncat mâncare uscată de vizavi, de la market, de mi se râncezise gura”.

S-au gândit să se întoarcă acasă, dar preotul român de la biserica ortodoxă din Castellón i-a ajutat să-și plătească chiria și să se mute într-un apartament pe care-l împărțeau cu niște muncitori din Târgoviște.

Vali, soțul Lilianei, și-a găsit de lucru în construcții și, după câteva luni, l-au adus în Spania și pe băiatul lor, care avea atunci 10 ani. Liliana s-a angajat „nternă”, cea mai grea meserie pentru româncele care lucrează în străinătate.

Internele îngrijesc bătrâni care au nevoie de supraveghere permanentă și stau cu ei în casă. Sunt izolate și nu au aproape nici un contact cu lumea de afară, iar de multe ori fac depresie.

Când m-a lăsat Vali acolo, am început să plâng: «Eu nu pot să stau aici singură». Și a zis: «Lasă, rabdă, până ne punem pe picioare».

Liliana lucra într-un sat de lângă Castellón și avea un salariu de 600 de euro pe lună, jumătate din cât ar fi cerut un spaniol pentru aceeași muncă.

Nu vorbea încă spaniola și, atunci când auzea un cuvânt, îl căuta în dicționar. Își vedea copilul și bărbatul doar duminică seara, când avea liber și venea în oraș – băiatul, care rămăsese cu tatăl lui, mergea la școală în Castellón de la Plana.

„Bătrâna se purta bine cu mine, dar singurătatea oricum se simte și dorul de casă îl ai permament”, spune Liliana.

„Pentru mine, acasă e România, deși acolo nu am o casă.” Când a rămas însărcinată, a renunțat la serviciu și s-a întors la familia ei, în Castellón. L-a născut pe Emanuel, apoi, un an mai târziu, a născut-o pe Sara. David, al treilea copil născut în Spania și al patrulea al familiei Glodeanu, a fost „minunea” care a scos-o pe Liliana dintr-o depresie.

Citiți contnuarea articolului în Libertatea.