Stiri

Dosarul „Revoluției” din România, trimis în judecată, după aproape 30 de ani de la acele evenimente

Știri 08.04.2019 13:00 Vizualizări1374
Dosarul „Revoluției” din România, trimis în judecată, după aproape 30 de ani de la acele evenimente Agerpres

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a anunţat, luni, că Secţia militară din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis în instanţă dosarul „Revoluţiei”.

„Astăzi, Secţia militară din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a înaintat instanţei de judecată rechizitoriul în cauza cunoscută generic sub numele de dosarul Revoluţiei”, a declarat Augustin Lazăr, citat de Agerpres.

El a precizat că dosarul cuprinde peste 3.000 de volume, iar pentru întocmirea rechizitoriului au fost administrate, în principal, probele obţinute după 13 iunie 2016.

„Rechizitoriul Secţiei parchetelor militare însumează 12 volume, în total 3.280 de file. Dosarul cauzei cuprinde 3.330 de volume, dintre care 2.030 de volume au fost instrumentate, administrate după 13 iunie 2016. Doresc să subliniez faptul că pentru întocmirea rechizitoriului au fost administrate, în principal, probele obţinute după 13 iunie 2016, dată la care judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a confirmat redeschiderea urmăririi penale în prezenta cauză", a spus Lazăr, într-o declaraţie de presă.

Cu această ocazie, procurorul general a prezentat scuze pentru durata excesivă a anchetei penale în acest dosar.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.08 1 USD 17.44 1 RON 3.82 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri