Donald Tusk: Sunt de acord cu Emmanuel Macron. Nu permiteți forțelor externe antieuropene să influențeze alegerile și să decidă asupra priorităților UE. Renașterea Europei trebuie să înceapă acum
1511
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a avertizat marţi asupra riscului unui amestec străin ostil în alegerile pentru Parlamentul European din luna mai, cerând o începere rapidă a „renaşterii europene”, aşa cum a cerut și preşedintele francez Emmanuel Macron în scrisoarea sa privind „schimbările necesare pentru proiectul nostru politic, care pot însemna chiar și amendarea tratatelor UE”, potrivit unei postări pe Twitter și unei declarații făcute după întâlnirea cu prim-ministrul Armeniei, Nikol Pashinyan.
Înaltul oficial european amintește că forțele anti-europene care au contribuit la declanșarea procesului de ieșire a Marii Britanii din UE, precum și la influențarea voturilor alegătorilor cu alte ocazii în care au fost organizate scrutinuri în Europa, pot acționa și în contextul alegerilor pentru Parlamentul European din 23-26 mai.
„Există forțe anti-europene externe, care încearcă – în mod deschis sau secret – să influențeze alegerile democratice ale europenilor, așa cum s-a întâmplat în cazul Brexit și cu o serie de campanii electorale din întreaga Europă. Și ar putea fi din nou cazul alegerilor europene din luna mai”.
În acest sens, Donald Tusk a lansat un apel către toți cei care doresc să protejeze UE de a coopera pentru alegerile europarlamentare din mai și de a nu permite partidelor politice anti-europene, stimulate financiar din exterior, să traseze liniile strategice pentru dezvoltarea UE.
,,De aceea solicit tuturor celor care au grijă de UE să coopereze îndeaproape în timpul și după alegerile europene. Nu permiteți partidelor politice care sunt finanțate de forțe externe, ostile Europei, să decidă asupra priorităților-cheie ale UE și asupra noii conduceri a instituțiilor europene”.
Potrivit Președintelui Consiliului European, schimbarea în Europa trebuie să înceapă de la o atitudine proactivă:
„Nu putem să așteptăm renașterea Europei – renașterea Europei trebuie să înceapă acum”.
Tusk a menţionat, de asemenea, că sprijină pe deplin modul de gândire despre Europa prezentat de Macron înainte de alegeri.
„În cele din urmă, permiteți-mi să fac o remarcă despre scrisoarea de astăzi a președintelui Macron. Fără a intra în detalii, susțin pe deplin modul său de gândire, și atunci când spune el și citez: “Prima noastră libertate este libertatea democratică: libertatea de a ne alege liderii chiar în timp ce puterile străine încearcă să ne influențeze voturile la fiecare alegeri”.
Crearea unei „preferinţe europene” în materie de concurenţă, protejarea vieţii politice de ingerinţe externe şi atacuri cibernetice, un Consiliu de securitate european care să includă Marea Britanie sau revizuirea Acordului Schengen se numără printre principalele propuneri prezentate de preşedintele Emmanuel Macron într-un articol-platformă, intitulat “Pentru o renaştere europeană”, publicat luni seară de The Guardian și Le Parisien.
Referindu-se la Brexit, în opinia sa capcana nu este reprezentată de apartenenţa la UE, ci de minciuni şi iresponsabilitate care pot distruge proiectul european.
Reacţionând la afirmaţiile lui Macron, ministrul de externe britanic Jeremy Hunt a declarat într-un interviu acordat postului Radio 4, citat de agenţia EFE, că Brexitul este „exemplul crizei unei Europe care nu a ştiut cum să răspundă nevoilor de protecţie ale popoarelor sale în faţa marilor schimbări ale lumii contemporane”, informează Agerpres.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
03.09.2026
22:12
03.09.2026
22:08
03.09.2026
21:12
03.09.2026
20:53
03.09.2026
20:31
03.09.2026
19:57
03.09.2026
19:49
03.09.2026
19:39
03.09.2026
19:31
03.09.2026
19:28
03.09.2026
18:56
03.09.2026
18:27
03.09.2026
18:17
03.09.2026
18:12
03.09.2026
17:50
03.09.2026
17:37
03.09.2026
16:33
03.09.2026
16:30
03.09.2026
16:24
03.09.2026
16:23
03.09.2026
16:21
03.09.2026
16:06
03.09.2026
15:54
03.09.2026
15:45
03.09.2026
15:29
03.09.2026
15:19
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
Copil de 6 ani din Botoșani, în comă după plasturi cu fentanil puși pe o rană. Avertismentul medicului Radu Țincu: risc major de stop respirator la supradoză
Corina Călugăru și reprezentanta UNFPA la Chișinău stabilesc noile priorități ale parteneriatului pentru reziliență demografică și egalitate de gen în Moldova
Studiu amplu: țigările electronice cu nicotină cresc semnificativ șansele de a renunța la fumat
Guvernul pornește reforma prin care medicina din penitenciare va fi integrată în sistemul public de sănătate















