Ucraineni prinși că au intrat ilegal în R. Moldova, mită pentru polițiștii de frontieră: Ofițerii anticorupție, chemați la fața locului
1606
Un ucrainean a intrat ilegal în R. Moldova, iar împreună cu un al doilea cetățean al Ucrainei, cu care se afla în aceeași mașină, au încercat să mituiască polițiștii de frontieră.
Polițiști de frontieră din Sectorul de la Valea Perjei, raionul Taraclia, au oprit în trafic un mijloc de transport în care se aflau doi cetățeni ucraineni și un conațional, stabilind că unul dintre cetățenii Ucrainei a traversat ilegal frontiera de stat.
Unul din cei doi străini a încercat să corupă cu 100 de euro angajatul Poliției de Frontieră ca ultimul să nu documenteze cazul pe săvârșirea infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat.
Celălalt ucrainean i-a propus ulterior unui alt angajat al Poliției de Frontieră cu funcție de conducere mită de 100 de dolari pentru a înceta investigațiile în acest caz și a le permite să-și continue drumul.
Polițiștii de frontieră din Direcția regională SUD au denunțat cazurile de corupere activă la Centrul Național Anticorupție, care documentează cazurile.
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
16:16
05.11.2026
16:12
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor















