Doi tineri din UTA Găgăuzia, „afacere” cu pașapoarte false ale R. Moldova, vândute cetățenilor turci contra unor sume între 4 000 și 6 000 de euro
1926
Le-au vândut pașapoarte false ale R. Moldova și le-au promis că îi vor transporta în state UE contra unor sume între 4 000 și 6 000 de euro. „Afacerea” a fost dată peste cap în R. Moldova, unde patru cetățeni ai Turciei au fost reținuți la punctul de trecere a frontierei din Ceadâr-Lunga.
Străinii au cooperat cu organele de anchetă din R. Moldova și au deconspirat doi dintre membrii grupării infracționale.
Este vorba despre doi tineri cu vârste de câte 24 de ani, locuitori ai orașelor Comrat și Vulcănești, dintre care unul este căsătorit, iar altul – student celibatar. Faptele incriminate celor doi au avut loc în iunie 2021 – ianuarie 2022, atunci când și-au oferit serviciile ilegale cetățenilor turci.
Polițiștii de frontieră anunță că au terminat, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, urmărirea penală în privința celor doi inși care se angajaseră să faciliteze călătoria a patru cetățeni din Turcia spre Polonia, prin Ucraina, cu pașapoarte moldovenești falsificate.
Aceștia riscă pentru organizarea migrației ilegale pedepsește amenzi de până la 67 500 de lei sau închisoare de la 5 la 7 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani.
Cetățenii turci s-au întors acasă, cu sprijinul Ambasadei Turciei la Chișinău, iar oamenii legii încearcă să dea de urma celorlalți membri ai acestei grupări criminale.
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor
















