Doi frați din Cantemir, CĂUTAȚI toată noaptea de către zeci de polițiști și voluntari după ce au DISPĂRUT de acasă: Unde au fost găsiți și de ce au plecat de la bunei
1699
Doi frați din satul Capaclia, raionul Cantemir, care au dispărut în după-amiaza zilei de ieri de acasă și care au fost căutați toată noaptea de circa 70 de oameni ai legii cu câini, dar şi voluntari, au fost găsiți vii și nevătămați în dimineața zilei de luni.
Fata de 14 ani și fratele ei de șapte ani au fost găsiți la o altă familie din sat, unde și-au petrecut noaptea.
Oamenii legii au fost alertați despre dispariția copiilor duminică, în jurul orei 16:00, de către asistenta medicală din satul Capaclia.

Primarul satului Capaclia, Ilie Stăvilă, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că familia la care au mers cei doi frați au un copil și ei probabil au mers să se joace. Ulterior, aceștia au spus că buneii nu ar fi acasă și așa au rămas acolo pe noapte.
„Buneii erau acasă, dar ei au spus că sunt plecați la Chișinău. Mama copiilor este plecată peste hotare și copiii cresc cu buneii, niște oameni cumsecade”, ne-a mai spus primarul.
Forțele de ordine îndeamnă părinții sau adulții în grija cărora se află copiii să sesizeze de urgență Poliţia atunci când minorii dispar de acasă, fiindcă acest lucru va spori şansele ca aceștia să fie găsiți rapid și va exclude eventuale tragedii.
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
11:59
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare















