Doi foști șefi de la Aeroportul Mărculești au ajuns pe banca acuzaților, după ce au provocat întreprinderii un PREJUDICIU de 39 de milioane de lei. Autoritățile insistă că aceștia să repare prejudiciul din sursele proprii
2812
Doi foști factori de decizie ai „Aeroportului Internațional Mărculești” au ajuns pe banca acuzaților, deoarece ar fi provocat întreprinderii un prejudiciu de aproape 39 de milioane de lei.
Procurorii au constatat că cei doi au semnat documente prin care transformau datoria întreprinderii pentru reparația aeronavelor de către o companie din Rusia, realizată în 2010 - 2013, în împrumut cu dobânda anuală de 30%, ce urmează să fie returnat aceleiași companii.
De asemenea, acuzatorii le incriminează celor doi faptul că, în perioada anilor 2010 - 2017, au implementat o schemă infracțională menită să reducă veniturile estimate ale întreprinderii pe care o administrau, de natură să ducă la falimentarea ei.
Prin urmare, cei doi au cauzat instituției un prejudiciu de aproape 1,9 milioane de euro și peste 60 000 de dolari americani, adică de aproape 39 de milioane de lei.
Oamenii legii solicită ca fondatorul întreprinderii să inițieze în instanță și o acțiune civilă, prin care prejudiciul cauzat statului să fie recuperat din contul inculpaților.
Cei doi foști factori de decizie ai „Aeroportului Internațional Mărculești” riscă amenzi de până la 57 500 de lei sau închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor
















