09:19:03 17.12.2025
Stiri

DOCUMENTUL care aruncă în aer scena politică. TOATE ACTELE au ajuns deja la Guvern

Politică 16.02.2016 15:37 Vizualizări1229
DOCUMENTUL care aruncă în aer scena politică. TOATE ACTELE au ajuns deja la Guvern mediafax.ro

Liderul Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, i-a transmis o scrisoare premierului Dacian Cioloş în care îi cere să revoce hotărârea de guvern prin care s-a stabilit data alegerilor locale. Liderul PSD îşi justifică demersul prin faptul că actul normativ a fost atacat în contencios administrativ de PNL, iar urmarea procedurii ar însemna „un imens abuz de drept”, informează gandul.info.

La nici o săptămână după ce guvernul a stabilit data alegerilor, Liviu Dragnea i-a transmis o scrisoare premierului Cioloş în care îi cere să revoce hotărârea aprobată. Liderul PSD îşi justifică demersul prin faptul că actul normativ a fost atacat în contencios administrativ de PNL, iar urmarea procedurii ar însemna „un imens abuz de drept” şi o complicitate cu liberalii.

Liviu Dragnea îi explică, în zece pagini, premierului cum liderii PNL au încercat să „manipuleze legea în favoarea unui scop ilicit, cu depăşirea limitelor dreptului pe care îl invocă” atunci când au atacat HG-ul pe motiv că localele nu se desfăşoară în două tururi de scrutin.

„Vom considera că publicarea, cu 45 de zile înainte de data intrării sale în vigoare, a hotărârii de guvern care stabileşte data alegerilor, contrar întregii practici guvernamentale anterioare, este parte a unei conivenţe frauduloase prin care se încearcă nerespectarea legislaţiei electorale şi perturbarea în mod grav a stabilităţii sistemului judiciar românesc”, se arată în documentul transmis la Guvern.

„Am trimis primului ministru şi în atenţia celorlalţi membri ai Cabinetului o solicitare de revocare a hotărârii de Guvern care a fost dată în grabă, fără niciun fel de explicaţie logică, prin care s-a stabilit data alegerilor locale. Dacă domnul prim-ministru vrea să elimine toate zvonurile potrivit cărora a adoptat în mare grabă o hotărâre de Guvern cu un singur articol, pentru a da posibilitatea celor de la PNL să atace hotărârea în contencios, pentru a ridica acolo excepţia de neconstituţionalitate, poate să abroge acea hotărâre de Guvern chiar în şedinţa de mâine. Nu mai există speţă şi o poate readopta atunci când sunt gata şi celelalte hotărâri de Guvern care reglementează toate procedurile pentru alegeri", a spus Liviu Dragnea.

„Nu a existat în istoria post-decembristă vreo situaţie în care să se adopte o hotărâre de Guvern în care să scrie că intră în vigoare peste 45 de zile, iar celelalte hotărâri care sunt mult mai importante, în care se reglementează toate procedurile, încă nu au fost elaborate. Este clar că aici este ceva în neregulă. Noi mizăm pe buna-credinţă a premierului pe care a afirmat-o şi pe care şi-a asumat-o”, a adăugat şeful PSD.


Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
17.12.2025 08:31 53 Horoscopul zilei 17.12.2025

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.80 1 USD 16.84 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte