„Doctor de femei”, o comedie spumoasă care poate fi văzută la Chișinău
5308
„Doctor de femei” de Georges Feydeau, în regia lui Alexandru Grecu, jucat în premieră pe scena Teatrului Național „Satiricus I.L.Caragiale”, e o comedie intrigantă despre infidelitatea conjugală, un subiect captivant, dintotdeauna actual în societate, care le dă mult de gândit bărbaților afemeiați.
Doctorul Moulineaux, personajul principal al spectacolului, jucat de actorul Ion Grosu, devine infidel soției sale la doar jumătate de an de căsnicie. După ce soția lui află despre „aventurile” sale cu alte femei, Moulineaux încearcă să-și „găsească dreptatea” punându-l în joc pe amicul său, Bassinet (Arcadie Răcilă), un tip ciudat care, prin vorbe goale și fapte deocheate, încurcă și mai tare ițele, iar situația devine tot mai tensionată.
Cei doi ajung la o înțelegere, în urma căreia ambii „au de câștigat”, iar momentele devin tot mai haioase, dar și tensionate. Moulineax, pentru a-și stăpâni poftele, se „transformă” din doctor într-un croitor în atelierul său, unde continuă să-și primească iubitele.
Amantele și soacra lui Moulineax
Amantele lui Moulineaux, mai întâi Suzanne (Ludmila Gheorghiță), apoi Rosa (Irina Rusu), surprinzătoare și cochete, sunt pentru Moulineau-bărbatul adevărate provocări. Ademenindu-l cu ochi frumoși și vorbe dulci, acestea transformă viața bărbatului într-un adevărat calambur, de care acesta scapă cu greu.
Soacra lui Moulineaux, Madam Egreville, jucată de actrița Nina Toderico, reprezintă tipul femeii puternice, cu verticalitate și multă experiență de viață, cea care își dorește neapărat să salveze căsnicia fiicei sale, încercând de mai multe ori să-i vină de hac ginerelui său fustangiu, care vrea să iasă din toate situațiile basma curată.
Vrem să remarcăm și muzica, dar și dansul în coregrafia lui Dumitru Tanmoșan care adaugă plus valoare spectacolului și jocului de excepție al actorilor de la Teatrul Național „Satiricus I.L.Caragiale”.
Text de Eleonora Stăncuță
27.03.2026
23:35
604
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
20:19
656
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
17:54
612
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
630
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
16:37
667
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
27.03.2026
15:24
582
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
27.03.2026
14:32
2152
ULTIMA ORĂ // Veste BUNĂ pentru cetățenii R. Moldova - NU vor avea loc deconectări ale energiei nici astăzi. Acoperirea deficitului pentru orele de vârf se datorează României, Ucrainei și partenerilor europeni
27.03.2026
13:11
704
MEC elaborează Planul național 2026-2029 pentru prevenirea și intervenția în caz de bullying în școli
739
Polițiști și experți din Moldova instruiți cinci zile pentru investigarea tranzacțiilor cu criptomonede și combaterea criminalității financiare moderne
26.03.2026
20:41
738
Vreme mai răcoroasă și cețuri locale în Republica Moldova, vineri 27 martie 2026
26.03.2026
17:55
734
Tinerii romi își prezintă manifestul la Ministerul Educației: burse mai multe și școli mai incluzive în Republica Moldova
26.03.2026
17:46
629
Peste 8 mii de elevi vor avea grupuri sanitare moderne în 19 școli din țară
28.03.2026
08:36
314
Horoscopul zilei 28.03.2026
410
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
591
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
532
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
649
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
583
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
609
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
605
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
623
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
654
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
572
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
557
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
660
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
27.03.2026
15:28
820
Procuratura Anticorupție atacă la apel achitarea în dosarul tentativei de deposedare a statului de bunuri imobile
27.03.2026
15:24
574
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
27.03.2026
15:10
671
Valeriu Chiveri explică cum Fondul de convergență poate apropia cele două maluri ale Nistrului prin proiecte sociale și de infrastructură
27.03.2026
14:32
2148
ULTIMA ORĂ // Veste BUNĂ pentru cetățenii R. Moldova - NU vor avea loc deconectări ale energiei nici astăzi. Acoperirea deficitului pentru orele de vârf se datorează României, Ucrainei și partenerilor europeni
27.03.2026
14:00
739
Maia Sandu, mesaj ferm la Adunarea Generală a Judecătorilor: reforma justiției trebuie continuată pentru ca legea să stea „în capul mesei”
27.03.2026
13:11
700
MEC elaborează Planul național 2026-2029 pentru prevenirea și intervenția în caz de bullying în școli
27.03.2026
12:14
781
Cea mai mare SCUMPIRE a motorinei de la începerea războiului din Orientul Mijlociu. Șoferii vor scoate din buzunarea 32,10 lei/litrul
27.03.2026
11:58
786
27 Martie, Ziua Demnității NAȚIONALE // Liderii de la Chișinău celebrează 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Maia Sandu: „Unirea din 1918 a fost reîntoarcerea vitală în familie care ne-a salvat identitatea”
736
Polițiști și experți din Moldova instruiți cinci zile pentru investigarea tranzacțiilor cu criptomonede și combaterea criminalității financiare moderne
27.03.2026
10:40
757
Trei persoane trimise în judecată pentru corupere electorală în favoarea Blocului „Victorie/Победа” condus din umbră de Ilan Șor
705
Student condamnat la 5 ani de închisoare după ce și-a înjunghiat colegul într-o universitate din Chișinău
27.03.2026
08:45
718
Horoscopul zilei 27.03.2026
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














