DOC // R. Moldova NU mai cere asistență internațională pentru gestionarea crizei refugiaților ucraineni: UE ne-a alocat 16,4 milioane de euro pentru a ajuta cetățenii statului vecin, care au fugit din calea războiului declanșat de Federația Rusă
1330
Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a dispus închiderea solicitării de asistență internațională pentru gestionarea crizei refugiaților ucraineni.
Cererea respectivă a fost lansată pe 25 februarie 2022, odată cu izbucnirea războiului declanșat de Federația Rusă în Ucraina.
Guvernul transmite că R. Moldova a primit, prin intermediul Mecanismului Protecție Civilă al Uniunii Europene, asistență umanitară în valoare de aproximativ 16,4 milioane de euro pentru a ajuta cetățenii statului vecin.
CITIȚI și Programul Alimentar Mondial a oferit R. Moldova 36 de milioane de dolari pentru a o sprijini în gestionarea crizei refugiaților ucraineni: Asistență financiară directă acordată refugiaților și familiilor-gazdă sau pentru prânzuri calde
„În caz de necesitate, autoritățile vor lansa un nou apel pentru asistență prin intermediul mecanismelor disponibile”, precizează instituția condusă de premierul Dorin Recean.
Menționăm că, de la declanșarea războiului în Ucraina, circa un milion de ucraineni au ajuns în R. Moldova, iar circa 100 000 de refugiați se mai află și astăzi pe teritoriul statului nostru.
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















