(DOC) Prima DEMISIE în Guvernul României după aprobarea ORDONANȚEI care a scos românii în stradă: „Gata. În seara asta voi fi în stradă”
5315
Secretarul de stat la Departamentul Centenar Daniel Șandru și-a prezentat demisia din această funcție și a anunțat că va ieși în stradă pentru a protesta față de decizia Guvernului Grindeanu de a adopta pe furiș Ordonanța de Urgență privind modificarea codurilor penale, transmite realitatea.net.
„Domnule prim-ministru, (...) recurg la acest gest de onoare întrucât din poziția pe care o dețineți ați trasformat serviciul public într-un serviciu dedicat intereselor personale ale unor politicieni cu probleme de natură penală prin adoptarea de către Guvern a OUG privind modificarea codurilor penale”, și-a motivat Daniel Șandru demisia.
România nu poate progresa prin minciună și dispreț fățiș față de cerințele și speranțele românilor; dreptatea și moralitatea sunt singurele fundamente temeinice ale unui progres real și ale prosperității sustenabile, iar abuzurile nu pot fi îndreptate prin abuzuri mai fragrante, iar soluția pentru problemele democrației nu constă în abolirea ordinii de drept, ci în aplicarea nediscriminatorie a legii, a scris Șandru, într-o declarație publică.
„Sunt momente când principiile și convingerile trebuie să prevaleze în fața oricăror alte considerente. Departamentul CENTENAR a fost înființat pentru a celebra România, așa cum o arată deviza sa, nu pentru a o dezonora. O Românie puternică, prosperă și modernă are nevoie de viziune și de moralitate din partea celor care o conduc”, a mai afirmat el.
Marți noapte, Guvernul Grindeanu a adoptat graţierea unor pedepse ca proiect de lege, dar şi Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea Codurilor Penale.
Cele două acte normative nu erau pe ordinea de zi publicată pe site-ul Guvernului, şi nici pe cea suplimentară. După doar trei ore, Ordonanţa de Urgenţă a fost publicată în Monitorul Oficial, iar aşa cum a precizat Florin Iordache, prevederile intră în vigoare de îndată, dar există o singură excepţie: dezincriminarea abuzului în serviciu intră în vigoare la 10 zile de la publicarea în Monitorul Oficial.
În textul ordonanței de urgență se prevede, referitor la abuzul în serviciu, că răspunderea penală intervine doar în cazul unei pagube materiale de peste 200 000 de lei românești.
OUG salvează mulţi lideri PSD cu dosare, printre care: Liviu Dragnea, Gabriel Oprea sau Nicuşor Constantinescu.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
08.08.2026
00:25
08.08.2026
00:19
07.08.2026
23:14
07.08.2026
23:04
07.08.2026
22:07
07.08.2026
21:20
07.08.2026
20:08
07.08.2026
19:45
07.08.2026
19:41
07.08.2026
19:39
07.08.2026
19:37
07.08.2026
18:33
07.08.2026
17:22
07.08.2026
16:58
07.08.2026
16:34
07.08.2026
16:30
07.08.2026
16:25
07.08.2026
16:10
07.08.2026
16:03
07.08.2026
15:41
07.08.2026
15:22
07.08.2026
15:15
07.08.2026
15:01
07.08.2026
14:58
07.08.2026
14:32
Senatul SUA adoptă „Legea Lindsey Graham” de sancționare a Rusiei și Iranului, care extinde puterile tarifare ale lui Trump și deschide un nou front de dispută în Camera Reprezentanților
Zelenski la Belgrad: prima vizită în Serbia de la începutul războiului cu Rusia tensionează relațiile Belgrad–Moscova
Ungaria, cu centrala nucleară Paks la doar 10% capacitate, reevaluează proiectul Paks 2 cu Rosatom din cauza nivelului scăzut al Dunării
WSJ: Serviciile secrete americane avertizează că Putin ar putea testa solidaritatea NATO printr-o incursiune limitată, posibil chiar din această toamnă
















