Stiri

DOC // Noțiunea de „trădare de patrie”, definită mai explicit în legislația națională: Acordarea de ajutor unui stat străin, inclusiv prin campanii de dezinformare, pedepsită cu închisoare de la 12 la 20 de ani

Actualitate 24.05.2024 10:56 Vizualizări2162
DOC // Noțiunea de „trădare de patrie”, definită mai explicit în legislația națională: Acordarea de ajutor unui stat străin, inclusiv prin campanii de dezinformare, pedepsită cu închisoare de la 12 la 20 de ani

Trădarea de Patrie, adică fapta săvârşită intenţionat, de către un cetăţean al Republicii Moldova împotriva suveranităţii, independenței, unității, indivizibilității, securității sau capacităţii de apărare a Republicii Moldova, în interesul unui stat străin, unei organizații străine, unei entități anticonstituționale sau reprezentanţilor lor, exprimată prin trecere de partea inamicului pe timp de război sau conflict armat, spionaj, divulgare a secretului de stat, acordare de ajutor în vederea desfășurării unor activități ostile împotriva securității statului, va fi pedepsită cu închisoare de la 12 la 20 de ani.

Amendamentul de modificare a articolului 337 din Codul penal al Republicii Moldova, care reglementează noțiunea de „trădare de patrie”, va fi propus spre aprobare în Parlament de către deputatul Igor Chiriac, secretarul Comisiei juridice, numiri și imunități.

Dacă aceleași fapte sunt săvârșite din interes material sau de o persoană publică, de o persoană cu funcție de răspundere, de o persoană cu funcție de demnitate publică, acestea riscă închisoare de la 15 la 20 de ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

De asemenea, se propune introducerea unei forme suplimentare a trădării de patrie. Este vorba despre acordarea de ajutor unui stat străin, unei organizații străine, unei entități anticonstituționale sau reprezentanților lor în vederea desfășurării unor activități ostile împotriva securității statului. Acest lucru se poate exprima inclusiv prin campanii de dezinformare, activitate organizată, într-o anumită perioadă de timp, pusă la cale pentru a realiza obiective ostile prin dezinformarea societății, activitate care este de natură să aducă atingere suveranităţii, independenței, unității, indivizibilității, securității sau capacităţii de apărare a Republicii Moldova.

Totodată, va fi eliberat de răspundere penală cetăţeanul Republicii Moldova, racolat de serviciul de spionaj străin, pentru înfăptuirea unei activităţi ostile împotriva Republicii Moldova, dacă el nu a săvârşit niciun fel de acţiuni pentru realizarea însărcinării criminale primite şi a declarat de bună voie autorităţilor despre legătura sa cu serviciul de spionaj străin, mai propun cei doi deputați.

Amendamentul respectiv a fost supus unor dezbateri publice, cu participarea reprezentanților Serviciului de Informații și Securitate, ai Ministerului Justiției și ai Procuraturii Generale.

Potrivit deputatului Igor Chiriac, amendarea legislației este necesară pentru a consolida cadrul normativ în domeniul asigurării securității statului și de a combate activitatea infracțională care vizează suveranitatea, independența, unitatea, indivizibilitatea, securitatea sau capacitatea de apărare a Republicii Moldova.

Proiectul de amendament urmează a fi înregistrat și examinat în Parlament.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Valeriu Saharneanu // Rezidenții transnistreni: ostatici ori vârf de lance ai Kremlinului?
30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.38 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri