DOC // Comisia de anchetă a definitivat RAPORTUL privind Fundația „Open Dialog”. „Platon, exponent al serviciilor de SPIONAJ ale Rusiei, a virat 2 milioane de dolari americani acestui ONG”
4949
captură Comisia de anchetă pentru „elucidarea circumstanţelor de imixtiune din partea Fundaţiei „Open Dialog” şi fondatoarei acesteia, Ludmila Kozlowska, în treburile interne ale R. Moldova și a finanțării unor partide politice” și-a definitivat lucrările și va propune Parlamentului un raport cu mai multe recomandări.
Preşedintele comisiei de anchetă, deputatul Igor Vremea, s-a referit la faptul că liderii opoziției, Maia Sandu și Andrei Năstase, au refuzat să se prezinte în fața Comisiei.
„Unii invitaţi ai Comisiei au preferat să nu se prezinte la audieri. Au preferat să facă unele declaraţii publice, inclusiv în privinţa comisiei de anchetă. Împreună cu colegii din comisia de anchetă am decis să venim cu o parte dintre întrebările pe care urma să le discutăm și care au rămas, din păcate, fără răspuns. Totodată, vreau să vedeţi cât de important era ca dumnealor să se prezinte la comisie şi să răspundă la aceste întrebări, inclusiv acele conexiuni care le-au avut sau le au cu Fundaţia „Open Dialog””, a declarat Vremea, în cadrul unei conferințe de presă.
Din întrebările care urmau fi puse Maiei Sandu și lui Andrei Năstase reiese că Veaceslav Platon, controversatul om de afaceri condamnat la 18 ani de închisoare, ar fi finanțat ONG-ul Ludmilei Kozlowska cu cel puțin 2 milioane de dolari. De asemenea, se afirmă că această fundație ar desfășura un război hibrid împotriva R. Moldova. Mai mult, cele două milioane de dolari alocate de Platon fundației ar proveni din „Spălătoria Rusească”, dar și de pe urma furtului din sistemul financiar-bancar al R. Moldova.
-Stimată(e) doamnă (domn), dna Ludmila Kozlowska, cetățean al Ucrainei, rezident al orașului Sevastopol, din regiunea Crimeea, anexată de Rusia, președinte al organizației străine înregistrate în Polonia „Otwarty Dialog”, activează începând cu luna iulie 2016 în R. Moldova și în străinătate împotriva statului nostru și respectiv în interesul cetățeanului Federației Ruse Veaceslav Platon, exponent al serviciilor de spionaj ale Rusiei, care desfășoară un război hibrid împotriva R. Moldova. Aceste acțiuni împotriva statului nostru sunt parte componentă a războiul purtat de serviciile speciale rusești la nivel regional, cum ar fi operațiunea „Shatun” desfășurată împotriva Ucrainei, implicarea prin atacuri hibride propagandistice, cibernetice și de altă natură în afacerile interne ale Poloniei, Serbiei, Croației, Greciei, Macedoniei, Franței, Germaniei etc. și chiar implicarea în procesele electorale din SUA. Dvs. v-ați înrolat în calitate de instrument de război hibrid al serviciilor speciale rusești în mod conștient sau inconștient?
-Cunoșteați sau nu că Ludmila Kozlowska și ONG-ul său au primit de la două companii care aparțin cetățeanului Veaceslav Platon, exponent al serviciilor speciale ale Federației Ruse, peste 2 milioane de dolari americani, fapt confirmat Comisiei de instituțiile de resort ale R. Moldova, stabilit în comun cu serviciile speciale Occidentale și examinat în prezent sub aspect penal?
-La prima întâlnire cu dna Kozlowska, înainte de a vă etala împreună la diverse evenimente publice, dvs. cunoșteați faptele enunțate supra, inclusiv informațiile din presa poloneză, despre finanțarea dubioasă a fundației numitei doamne, implicit din afacerile din Federația Rusă administrate de fratele său, de aprovizionare a flotei militare ruse, aflate sub controlul serviciilor speciale ale Rusiei? Când exact și în ce împrejurări ați făcut cunoștință cu dumneaei? Cine și în ce împrejurări exacte a intermediat primul contact între dvs. și respectiva doamnă? Este vorba despre avocata Ana Ursachi, Victor și Viorel Țopa, Vlad Filat sau alți oameni implicați în atacul la sistemul financiar-bancar al R. Moldova, din anturajul lui Veaceslav Platon? Îl cunoașteți pe cetățeanul Vitalie Burlacu? V-ați întâlnit vreodată cu el sau ați avut contacte prin alte metode cu numitul?
-Dvs. cunoșteați sau nu, la momentul acceptării și recepționării acelor finanțări, că acestea provin din banii primiți de Ludmila Kolowska și ONG-ul ei de la companiile lui Veaceslav Platon, care provin din Laundromatul Rusesc și parțial din banii furați din sistemul financiar-bancar al R. Moldova? Dvs. cunoșteați sau nu că din acei bani au fost finanțate activitățile Ludmilei Kozlowska și ale ONG-ului „Open Dialog” legate de R. Moldova, la care ați participat și dvs.? Respectiv, dvs., politician cu viziuni declarat proeuropene, conștientizați la acel moment că beneficiați de banii murdari rusești spălați de Veaceslav Platon în Spălătoria Rusească, dar și de banii furați din sistemul financiar-bancar al R. Moldova?
-Cunoșteați sau nu, în momentul acceptării și recepționării finanțării, că activitatea dnei Kozlowska și a ONG-ului ei, în care ați fost atras(ă) și dvs., este îndreptată împotriva Ucrainei și R. Moldova, respectiv în beneficiul cetățeanului Veaceslav Platon, exponent al serviciilor speciale rusești? Dvs. cunoșteați sau nu că activitatea respectivei doamne și a organizației acesteia includeau implicit asigurarea logistică și finanțarea avocaților cetățeanului Platon, finanțarea diferitor activități și deplasări ale membrilor familiei acestuia și apropiaților săi și era îndreptată împotriva instituțiilor statului R. Moldova, în calitate de pedeapsă pentru reținerea, arestul și ulterior condamnarea lui Platon pentru crime comise împotriva sistemului financiar-bancar și a securității economice a R. Moldova?
Acesta a precizat că, în cazul în care Andrei Năstase și Maia Sandu se prezentau la ședință, aveau să afle, în baza probelor, de ce ședințele au fost închise. „Noi am vrut din prima sursă să aflăm unele răspunsuri la anumite întrebări, inclusiv cele cu caracter confidenţial, fiindcă nu le putem prezenta altfel. Noi am formulat concluzii şi recomandări. Dacă vor fi susţinute de Plenul Parlamentului, atunci vor fi adresate celor pe care noi i-am indicat nemijlocit în aceste recomandări”.
Totodată, Igor Vremea a sugerat că, odată cu dezbaterea raportului în Parlament, se va putea spune dacă este sau nu o legătură între Fundaţia „Open Dialog” şi partidele politice vizate în această anchetă.
De partea cealaltă, lidera Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, care este vizată de această comisie de anchetă, a remarcat cu ironie că această comisie condusă de Igor Vremea este „foarte harnică”.
„Eu pentru prima dată aud aceste întrebări și trebuie să recunosc că sunt foarte creativi. Această comisie e foarte harnică. Concluzia aici ar fi că banii din furtul miliardului s-ar regăsi în biletul Chișinău – Bruxelles. Deci, a fost un bilet foarte scump. Chiar dacă zburam cu o rachetă cosmică, tot avea să fie mai ieftin de un miliard. Totul este o farsă. Acuzațiile care mi se aduc pot fi atribuite și europarlamentarilor care ne-au invitat în Parlamentul European. Ar putea să ne scoată din alegeri, ar putea face orice, dar acest lucru nu va fi înghițit de europeni și de cetățeni”, a declarat Maia Sandu, în cadrul unei emisiuni la Tv8.


03.04.2026
13:00
1882
Maia Sandu discută cu senatorul american Jack Reed despre securitatea Republicii Moldova și integrarea europeană
01.04.2026
19:08
2083
ANALIZĂ // Cine va conduce PAS după congresul din vară? ,,Întrebarea „cine va conduce PAS” nu este o simplă intrigă de cadre, dar un test al viabilității întregii construcții politice"
01.04.2026
19:05
1835
Maia Sandu, la Riga: sprijin ferm din partea Letoniei pentru aderarea rapidă a Moldovei la Uniunea Europeană
01.04.2026
17:43
1871
Maia Sandu, apel în Parlamentul Letoniei: Moldova își apără democrația în fața Rusiei și cere sprijin pentru aderarea la UE
01.04.2026
17:02
2463
VIDEO // Maia Sandu, discurs EMOȚIONANT sub semnul lui Grigore Vieru. Trei limbi, o singură emoție de la tribuna Parlamentului de la Riga
01.04.2026
12:32
1168
Maia Sandu, la Riga: „Europa va fi mai puternică și mai sigură cu Moldova în interiorul Uniunii Europene”
01.04.2026
10:59
1397
Autoritățile sunt gată să ABROGE starea de urgență în sectorul energetic. Premierul Munteanu: Nu a fost niciodată o măsură politică... Starea de urgență nu va fi menținută nici măcar o zi în plus față de cât este necesar”
30.03.2026
17:22
1513
Maia Sandu, întrevedere la Chișinău cu delegația pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia privind parcursul european al Republicii Moldova
30.03.2026
17:16
1408
Premierul Munteanu și ambasadorul Cehiei discută noi investiții și sprijin european pentru Republica Moldova
30.03.2026
14:53
1758
Alexandru Munteanu, vizită-FULGER la București. Cu cine se va întâlni premierul R. Moldova și care e agenda de lucru
06.04.2026
10:33
30
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
94
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
229
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
255
Șeful Palantir anunță cine va reuși în era inteligenței artificiale: doar meseriașii calificați și cei care gândesc diferit
06.04.2026
08:29
308
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
884
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
840
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
982
Horoscopul zilei 05.04.2026
1111
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
977
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1404
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
1078
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
1033
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1055
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1187
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1381
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
1265
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
1166
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
1262
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
03.04.2026
19:51
1369
Grupări de hackeri cooperează într-un atac major asupra infrastructurii cloud a Comisiei Europene, cu 92 GB de date furate și publicate online
03.04.2026
18:31
1657
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
1082
Spitalul privat unde a murit polițista Mădălina, închis la Constanța după un nou control DSP
03.04.2026
18:24
1205
MEC marchează Săptămâna Romilor cu o serie de evenimente pentru incluziune educațională și socială
03.04.2026
17:55
1322
De la scandalul Cambridge Analytica la „politică sub formă de cod”: insiderul Facebook care construiește noua generație de moderare a conținutului în era AI
03.04.2026
17:25
1417
Interes record la a doua licitație SERA: 16 oferte pentru parcuri eoliene și sisteme de stocare a energiei în Republica Moldova
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.61
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














