DOC // Cerere de RECUZARE a judecătorului constituțional Vladimir Țurcan, după ce i-a raportat lui Dodon cine și cum a votat la CC pe marginea suspendării legii pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea
5412
Sputnik
Curtea Constituțională (CC) se va expune astăzi, la amiază, vizavi de constituționalitatea mai multor prevederi ale legii pentru care Guvernul Chicu și-a angajat răspunderea la începutul lunii aprilie curent, iar acest lucru s-ar putea întâmpla fără participarea președintelui Înaltei Curți, fostul socialist Vladimir Țurcan.
Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Sergiu Litvinenco, a formulat o cerere de recuzare a judecătorului Vladimir Țurcan de la participarea în cadrul acestui dosar pe care vrea s-o depună la începutul ședinței, dacă Vladimir Țurcan nu se va autorecuza.
Cererea lui Litvinenco este motivată de faptul că, în cadrul emisiunii „Președintele răspunde” din 10 aprilie, Igor Dodon a declarat că Vladimir Țurcan, în cadrul discuției telefonice pe care cei doi au avut-o, ar fi venit cu argumente că legea respectivă trebuie să rămână în vigoare și i-a raportat cum au votat colegii săi judecători de la CC.
CITIȚI și IMIXTIUNE? Președintele Curții Constituționale i-a dat EXPLICAȚII lui Dodon despre ce s-a întâmplat ieri. „O soluție e ca CC să lase legile în vigoare sau opoziția să RETRAGĂ sesizările”
„Conform legii, judecătorul Curţii Constituţionale nu poate participa la examinarea cauzei şi urmează să fie recuzat, dacă şi-a expus în public părerea despre constituţionalitatea actului contestat. Chiar dacă, în acest caz, nu însuși Vladimir Țurcan și-a expus în public opinia precum că legea este constituțională, prin faptul că Vladimir Țurcan i-a spus această opinie lui Igor Dodon, iar acesta din urmă, la rândul său, a făcut-o publică, rezultă că este întrunită condiția care are drept consecință obligativitatea recuzării judecătorului”, a explicat deputatul PAS.
„Eu recunosc că ieri (pe 9 aprilie - n.r.) i-am sunat domnului Vladimir Țurcan să-l întreb ce s-a întâmplat. Înțeleg că patru membri ai CC au votat pentru suspendarea asumării de răspundere. Domnul Țurcan a votat împotrivă și are o opinie separată. El crede că legile trebuie să intre în vigoare. Curtea ar putea să suspende câteva articole, dar nu legile în întregime”, a afirmat Dodon săptămâna trecută.

16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
28.09.2026
20:00
28.09.2026
19:49
28.09.2026
19:07
28.09.2026
19:00
28.09.2026
18:30
28.09.2026
18:17
28.09.2026
17:57
28.09.2026
17:39
28.09.2026
17:39
28.09.2026
17:38
28.09.2026
17:08
28.09.2026
16:59
28.09.2026
16:57
28.09.2026
16:50
28.09.2026
16:41
28.09.2026
16:30
28.09.2026
16:24
28.09.2026
16:13
28.09.2026
16:11
28.09.2026
15:57
28.09.2026
15:31
28.09.2026
14:49
28.09.2026
14:27
28.09.2026
14:27
28.09.2026
14:24
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Partidul lui Putin, învingător în alegerile parlamentare din Rusia, potrivit unui exit poll
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu le răspunde lui Dodon și acoliților săi, care nu știu decât să o trimită la Putin după „gaze ieftine”: „Rusia a întrerupt în 2022 livrarea de gaze către țara noastră, iar acum se confruntă cu un deficit sever de carburanți”
ANALIZĂ // EȘECUL „Lumii Ruse” în Transnistria. După 30 de ani de PROPAGANDĂ și gaz gratuit, doar 10,8% din locuitori au votat cu partidul lui Putin: „Un singur om din șapte a mers la alegerile rusești”


















