Dmitri Medvedev, bătut de cahlă
2840
Trustia, elegii politikoase
Vladimir Jirinovski a dat ortul popii, dar cauza lui trăiește, preluată de președintele rus de unică folosință Dmitri Medvedev, care dorește să mai fie folosit o dată. Acum el exprimă gândurile și năzuințele cele mai indecente, din punct de vedere pravoslavnic (deși e greu să-ți imaginezi așa ceva), ale lui Putin.
După ce a prezis dispariția Ucrainei de pe mapamondul rusesc, Medvedev își aplică talentul de Casandră asupra planetei moldave. Coada la ușa UE e foarte lungă, decenii îi va lua republicuței molotovenești candidate să intre acolo. Moldavia dorește mai repede, iar calea cea mai scurtă e prin România, le explică Medvedev rușilor umflați în pene imperiale. De aceea, la ordinea zilei e construcția unei noi Românii Mari în vechile hotare, comentează el pentru TASS, fără să recunoască plagiatul și să citeze autorii, începând cu Băsescu.
Totuși să nu ne grăbim să-l înscriem pe vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse printre unioniști. El consideră Hora Unirii, dansată recent de deputații de pe ambele maluri ale Prutului, amuzantă, dar cu consecințe deloc vesele, preferând spețoperația de demilitarizare și denazificare a Ucrainei cu rachete Iskander și alte arme de distrugere în masă.
Occidentul îi interzice Rusiei să-i trateze pe ucraineni frățește, se opune nimicirii ucrainenilor, le acordă ajutor financiar și militar, provocând astfel aprofundarea conflictului ruso-ucrainean, dar se uită printre degete și aplică duble standarde în ce privește relația dintre românii moldoveni și moldovenii români, se lamentează Medvedev. Integratorii de la Bruxelles îi încurajează pe funcționarii de la București să refacă proiectul României Mari, anulat de armata roșie, se plânge pretendentul principal la succesiunea lui Putin, invidios pe români.
Acum stau și mă gândesc că nimeni nu reușește să descifreze enigma sufletului rus... Medvedev era considerat nu demult liberal, mai adecvat decât Putin, iar acum se comportă de parcă-i bătut de cahlă. De ce liderii rușiîi atacă pe cei care nu doresc să fie eliberați de Rusia și de ce majoritatea rușilor se împacă cu nimicirea popoarelor frățești? Doar nu-i posibil ca majoritatea să nu aibă suflet? Sau e posibil?
Al vostru carmalog, carmacgiu, Ion Buraga
29.12.2024
10:05
22.12.2024
10:07
15.12.2024
10:41
08.12.2024
10:25
01.12.2024
10:18
24.11.2024
10:09
17.11.2024
10:23
10.11.2024
10:32
03.11.2024
10:05
27.10.2024
08:39
20.10.2024
10:14
13.10.2024
10:09
24.10.2026
08:07
24.10.2026
03:22
24.10.2026
03:20
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
23.10.2026
20:31
23.10.2026
19:26
23.10.2026
19:24
23.10.2026
19:23
23.10.2026
19:07
23.10.2026
18:39
23.10.2026
18:34
23.10.2026
18:33
23.10.2026
18:07
23.10.2026
18:02
23.10.2026
17:47
23.10.2026
17:40
23.10.2026
17:36
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
Maia Sandu, la Forumul Minorităților Etnice: respectul pentru identitatea fiecăruia nu se opune apartenenței la Republica Moldova
O dronă s-a prăbușit în curtea unui localnic din Otaci: Ce au descoperit polițiștii la fața locului
















