Stiri

Discuții între Ministrul de Externe Ramona Mănescu și ambasadorul Republicii Moldova în România, Mihai Gribincea despre importanța reglementării conflictului din regiunea transnistreană

Știri 21.08.2019 19:00 Vizualizări1774
Discuții între Ministrul de Externe Ramona Mănescu și ambasadorul Republicii Moldova în România, Mihai Gribincea despre importanța reglementării conflictului din regiunea transnistreană

Ministrul Afacerilor Externe, Ramona-Nicole Mănescu, a avut luni, 19 august, o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Moldova în România, Mihai Gribincea.

Discuțiile au vizat o trecere în revistă a principalelor repere ale agendei de lucru comune dintre România și Republica Moldova, cu accent pe realizarea proiectelor și programelor concrete convenite între București și Chișinău în sprijinul proceselor de reformă și modernizare, în scopul îmbunătățirii vieții cetățenilor, precum și pentru susținerea eforturilor de integrare europeană a Republicii Moldova, se arată într-un comunicat de presă al MAE, preluat de Romanian Global News.

Cu această ocazie, ministrul Mănescu a reafirmat angajamentul României pentru parcursul european al Republicii Moldova, în conformitate cu Parteneriatul strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, bază fundamentală a relației bilaterale speciale. În context, demnitarul român a încurajat continuarea fermă și consecventă a reformelor asumate de Republica Moldova în baza Acordului de Asociere încheiat cu Uniunea Europeană.

Totodată, ministrul a încurajat valorificarea deplină a rezultatelor înregistrate în cadrul reuniunii Grupului de lucru interministerial mixt România – Republica Moldova, care a avut loc, la 23 iulie 2019, la București, cu accent pe implementarea rapidă a proiectelor de interes strategic, vizând interconectarea Republicii Moldova la spațiul european, precum și a proiectelor cu impact pozitiv direct la nivelul tuturor cetățenilor Republicii Moldova.

De asemenea, ministrul Ramona-Nicole Mănescu a subliniat importanța reglementării conflictului din regiunea transnistreană cu respectarea integrității teritoriale a Republicii Moldova și fără afectarea parcursului european al Republicii Moldova.

Ministrul Afacerilor Externe a exprimat interesul pentru aprofundarea, în continuare, a dialogului bilateral pe subiectele de interes comun, inclusiv în contextul apropiatei vizite la București a ministrului afacerilor externe și integrării europene al Republicii Moldova, Nicolae Popescu, la 26 august 2019, în contextul participării la Reuniunea Anuală a Diplomației Române.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 17.45 1 RON 3.83 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri