Discursul privind Starea Uniunii 2020. Donald Trump: „America va fi prima naţiune care îşi va înfige steagul pe Marte”
1719
The White House Facebook
Preşedintele american Donald Trump şi-a susținut, marți seară, cel de-al treilea și ultim discurs privind Starea Uniunii înaintea alegerilor prezidențiale din 3 februarie, afirmând încă din debutul acestuia că „în urmă cu trei ani am lansat marea revenire americană”.
Într-un discurs puternic colorat electoral și orientat spre rezultatele obținute pe parcursul a trei ani de mandat, liderul de la Casa Albă a cerut finanţarea necesară pentru ca Statele Unite ale Americii să devină prima ţară care ajunge pe planeta Marte.
Trump a arătat că anii de declin economic au fost inversați și a subliniat că forța militară a SUA este „de departe, cea mai puternică din lume”, oferind exemplele sale favorite privind creșterea contribuțiilor aliaților la bugetul comun al NATO și crearea unei Forțe a Spațiului drept cea de 6-a ramură a Armatei americane. Tot în cheie politică, președintele SUA a abordat chestiunea migranţilor ilegali, punând problema pe seama politicilor permisive privind migraţia ale democraţilor
„Duşmanii Americii sunt pe fugă… Averile Americii sunt în creştere. Anii de declin economic s-au terminat”, a afirmat el în faţa Congresului, relatează DPA și AFP, conform Agerpres.
Discursul lui Trump a fost întâmpinat cu ovaţii şi aplauze în picioare de republicani, în timp ce democraţii au dezaprobat vizibil ceea ce Trump a descris drept realizările economice ale administraţiei sale în prima parte a discursului privind Starea Uniunii, organizat și pe fondul desfășurării procesului de destituire a sa din funcție. De altfel, discordia politică dintre liderul de la Casa Albă și președinta Camerei Reprezentanților s-a resimțit pe tot parcursul discursului, când aceasta se manifesta dezaprobator la afirmațiile președintelui, iar la final, Nancy Pelosi, a rupt într-un gest inedit exemplarul pe care îl primise din discursul preşedintelui.
Donald Trump a vorbit despre el în contrast în special cu fosta administraţie democrată a lui Barack Obama, criticând la un moment dat „politicile economice eşuate ale administraţiei precedente”.
„Spre deosebire de predecesorii mei, eu îmi respect promisiunile”, a declarat preşedintele SUA în discursul său privind Starea Uniunii.
Donald Trump: America va fi prima naţiune care îşi va înfige steagul pe Marte
Preşedintele american Donald Trump a cerut marţi, în cadrul discursului său privind starea Uniunii, finanţarea necesară pentru ca Statele Unite ale Americii să devină prima ţară care ajunge pe planeta Marte, relatează DPA, potrivit aceleiași surse.
„America va fi prima naţiune care îşi va înfige steagul pe Marte”, a spus preşedintele american în discursul său din Congres.
„Regimul iranian să înceapă să lucreze pentru binele poporului său. Putem să-i ajutăm”
Din perspectivă de politică externă, liderul de la Casa Albă s-a referit și la recenta operațiune americană care a condus la eliminarea generarului Qassem Soleimaini, la prezența SUA în Afganistan, precum și la situația din Venezuela.
„Regimul iranian trebuie să renunţe la dezvoltarea de arme nucleare, să pună capăt răspândirii de moarte şi teroare şi să înceapă să lucreze pentru binele poporului său. Putem să-i ajutăm să se restabilească foarte bine şi în scurt timp. Totul poate merge foarte repede. Poate că sunt prea mândri sau prea nesăbuiţi pentru a cere acel ajutor. Suntem aici. Să vedem cu toţii ce drum vor alege. Depinde numai de ei”, a spus Trump în faţa Congresului SUA, făcând aceste remarci după ce a salutat un recent atac american în Irak în care a fost ucis generalul iranian Qassem Soleimani.
Trump a salutat creșterea cheltuielilor în NATO, însă a reafirmat dorința de retragere a trupelor din Afganistan: Nu este rolul nostru să servim drept agenţie de menţinere a ordinii pentru alte ţări
Tot în cadrul discursului Donald Trump şi-a reafirmat dorinţa de a-i retrage la termen pe soldaţii americani, declarând că SUA nu pot avea rol de “menţinere a ordinii” în alte țări, însă a vorbit elogios despre creşterea cheltuielilor pentru apărare ale aliaților în cadrul NATO cu până la 400 de miliarde de dolari.
„În Afganistan, determinarea şi valoarea combatanţilor noştri ne-a permis că facem progrese enorme şi sunt în curs convorbiri de pace. (…) Nu este rolul nostru să servim drept agenţie de menţinere a ordinii pentru alte ţări”, a spus el, reafirmându-şi dorinţa, exprimată în numeroase rânduri în campanie, „de a pune capăt celui mai lung război american şi de ne readuce trupele acasă”.
Trump a dat exemplu situația din Venezuela pentru a critica socialismul. Juan Guaido, printre invitații de onoare la discursul privind Starea Uniunii
Trump s-a referit și la situația din Venezuela, dând asigurări că “tirania” preşedintelui venezuelean socialist Nicolas Maduro va fi „distrusă”, în timp ce liderul opoziției Juan Guaido, recunoscut de SUA şi de peste 50 de ţări drept preşedinte interimar al Venezuelei, s-a numărat printre invitaţii de onoare ai cuplului prezidenţial la tradiţionalul discurs.
„Maduro este un conducător ilegitim, un tiran care îşi brutalizează poporul. Dar controlul lui Maduro asupra tiraniei va fi distrus”, a afirmat liderul de la Casa Albă, care l-a prezentat pe Juan Guaido, ce a primit ovaţii la scenă deschisă atât din tabăra republicană, cât şi din cea democrată.
În acelaşi timp, Trump s-a folosit de prilej pentru a critica socialismul. „Socialismul distruge naţiuni, dar amintiţi-vă întotdeauna că libertatea întregeşte sufletul”, a spus el.
Discurs în spirit electoral. Președintele SUA a cerut legislaţie pentru a pune capăt “accesului gratuit la îngrijiri medicale pentru străinii veniţi ilegal”
Preşedintele american Donald Trump a abordat, marţi seară, în cadrul discursului său privind Starea Uniunii, şi chestiunea migranţilor ilegali, punând problema pe seama politicilor permisive privind migraţia ale democraţilor, relatează DPA.
„Dacă veniţi ilegal în ţara noastră veţi fi de acum încolo îndepărtaţi cu promptitudine”, a spus Trump, în aplauzele republicanilor.
Cu nouă luni înainte de alegerile prezidenţiale din SUA, Donald Trump s-a lăudat marţi cu promisiunile sale „respectate” şi cu o economie în creştere, fără a spune un cuvânt despre procesul său de impeachment, în preziua pronunţării verdictului, care va fi cel mai probabil o achitare, relatează AFP.
Divizarea care domneşte în clasa politică, ca şi în întreaga ţară, a fost palpabilă în timpul tradiţionalului discurs al preşedintelui privind Starea Uniunii. Preşedintele SUA a evitat ostentativ să strângă mâna întinsă de preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi. Aceasta din urmă, odată alocuţiunea încheiată, a rupt într-un gest inedit exemplarul pe care îl primise din discursul preşedintelui.
Ce a susținut Donald Trump în discursurile sale anterioare în fața Congresului
Pe 6 februarie 2019, Donald Trump a făcut un apel la unitate, compromis și cooperare la nivel bipartizan în cel de-al doilea său discurs privind Starea Națiunii susținut în fața Congresului SUA, în ceea ce a reprezentat unul dintre cele mai lungi discursuri, care a durat 82 de minute și în care liderul de la Casa Albă a punctat rezultatele economice remarcabile, a promis reducerea prețului medicamentelor și eradicarea HIV în SUA, a cerut Congresului să ia măsuri pentru apărarea graniţelor ameninţate de imigraţia ilegală şi s-a arătat deschis să negocieze, în numele Statelor Unite, un nou tratat privind forțele nucleare intermediare din care să facă parte mai multe puteri.
Pe 30 ianuarie 2018, la un an de învestirea în funcţia de preşedinte al Statelor Unite, Donald Trump a susținut în faţa Congresului primul său discurs despre Starea Naţiunii. În alocuţiune, liderul administraţiei de la Washington un apel la unitate, făcând trimitere la faptul că ”era capitulării economice s-a încheiat”, asumându-și faptul că ”arsenalul nuclear al SUA trebuie modernizat” și precizând că ”Rusia și China amenință interesele Statelor Unite”.
Anterior, în primul discurs susținut în fața Congresului, la 1 martie 2017, președintele Donald Trump a apărat politicile controversate luate recent de administrația sa și a prezentat o agendă îndrăzneață: o reformă a imigrației bazată pe merit, un program de infrastructură, reformarea sistemului de sănătate, o reformă fiscală “istorică”, precum și promisiunea adoptării celui mai mare buget al Apărării din istoria SUA.
75
Chișinăul uniformizează treptat regimul fiscal și de mediu pentru agenții economici din regiunea transnistreană
05.05.2026
17:11
152
Coinbase concediază 700 de angajați și pariază pe inteligența artificială într-o restructurare amplă
05.05.2026
15:47
313
Sentință la Chișinău într-un dosar de abuz de serviciu și delapidare: 14 ani de închisoare pentru un inculpat, prescrierea pedepsei pentru altul și internare psihiatrică pentru al treilea
05.05.2026
14:27
426
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Guvernul Bolojan a fost DEMIS cu 281 de voturi! Ultimele cuvinte ale premierului demis înainte de vot
05.05.2026
12:41
425
Ex-executor judecătoresc și doi complici, pedepse cu închisoarea și interdicții pentru licitații trucate și vânzarea la preț derizoriu a unui apartament
05.05.2026
12:18
353
Republica Moldova găzduiește pentru prima dată seria de evenimente „Study in Europe”, pentru integrarea în Spațiul European al Învățământului Superior
05.05.2026
10:51
379
FOTO // Ediția 2 Romanian Property Investments Day: investitorii revin în București pentru noi proiecte
05.05.2026
10:45
398
Bărbat din Chișinău, condamnat la 4 ani de închisoare pentru hărțuirea sexuală a unei colege cu dizabilități de auz și vorbire
05.05.2026
10:27
437
Dorin Junghietu, discuții la Bruxelles cu UE și SUA despre securitatea energetică și proiectele strategice ale Republicii Moldova
05.05.2026
10:20
445
Cerșetoare din Chișinău, condamnată la 6 ani de închisoare pentru jaf într-un apartament din sectorul Botanica
05.05.2026
08:43
435
Horoscopul zilei 05.05.2026
05.05.2026
17:11
21
Coinbase concediază 700 de angajați și pariază pe inteligența artificială într-o restructurare amplă
05.05.2026
15:47
287
Sentință la Chișinău într-un dosar de abuz de serviciu și delapidare: 14 ani de închisoare pentru un inculpat, prescrierea pedepsei pentru altul și internare psihiatrică pentru al treilea
05.05.2026
14:27
404
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Guvernul Bolojan a fost DEMIS cu 281 de voturi! Ultimele cuvinte ale premierului demis înainte de vot
05.05.2026
12:41
414
Ex-executor judecătoresc și doi complici, pedepse cu închisoarea și interdicții pentru licitații trucate și vânzarea la preț derizoriu a unui apartament
05.05.2026
12:18
342
Republica Moldova găzduiește pentru prima dată seria de evenimente „Study in Europe”, pentru integrarea în Spațiul European al Învățământului Superior
05.05.2026
10:51
368
FOTO // Ediția 2 Romanian Property Investments Day: investitorii revin în București pentru noi proiecte
05.05.2026
10:45
390
Bărbat din Chișinău, condamnat la 4 ani de închisoare pentru hărțuirea sexuală a unei colege cu dizabilități de auz și vorbire
05.05.2026
10:27
427
Dorin Junghietu, discuții la Bruxelles cu UE și SUA despre securitatea energetică și proiectele strategice ale Republicii Moldova
05.05.2026
10:20
435
Cerșetoare din Chișinău, condamnată la 6 ani de închisoare pentru jaf într-un apartament din sectorul Botanica
05.05.2026
08:43
430
Horoscopul zilei 05.05.2026
05.05.2026
07:30
463
Șeful Nvidia, Jensen Huang, susține că inteligența artificială nu va distruge locurile de muncă, ci va crea milioane de joburi noi în SUA
05.05.2026
02:33
589
Guvernul SUA avertizează: vulnerabilitatea CopyFail expune la risc aproape toate versiunile moderne de Linux
05.05.2026
01:21
592
Cipul rival Nvidia, favorizat de OpenAI: Cerebras se pregătește de cel mai mare IPO tech al anului 2026
04.05.2026
22:45
543
Modelele de imagini IA, noul motor al creșterii aplicațiilor mobile, depășesc clar chatbot-urile în atragerea de utilizatori
04.05.2026
21:47
1355
Alarmă în Justiție: Amenințări cu MOARTEA și atacuri la adresa familiilor magistraților și procurorilor: „Aceste fapte trebuie stopate și sancționate”
04.05.2026
21:39
576
Hackerii exploatează în continuare vulnerabilitatea cPanel pentru a prelua controlul asupra a mii de site-uri web
04.05.2026
21:12
592
Startup-ul Sierra strânge 950 de milioane de dolari pentru a deveni standardul global în experiențe de client bazate pe AI
04.05.2026
20:36
608
Unicul expert al lui Elon Musk în procesul împotriva OpenAI avertizează asupra unei curse globale pentru AGI
04.05.2026
20:31
557
Cer senin și ușoară încălzire în Republica Moldova, marți, 05.05.2026
04.05.2026
19:38
578
Anthropic și OpenAI lansează vehicule de investiții pentru a accelera adoptarea serviciilor de inteligență artificială în marile companii
04.05.2026
19:11
572
41 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Geografie 2026 la Chișinău
04.05.2026
19:10
602
MEC a demis două educatoare și directorul interimar al grădiniței 133 din Chișinău după cazul de violență asupra copiilor
04.05.2026
18:50
645
Maia Sandu întărește cooperarea europeană împotriva traficului de droguri la summitul de la Erevan
04.05.2026
17:28
700
Liderii Europei, reuniți la Erevan pentru susținerea parcursului european al Republicii Moldova și a securității regionale
723
Nouă primării din raionul Rezina se unesc și primesc stimulente de 85 milioane de lei pentru dezvoltare
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Guvernul Bolojan a fost DEMIS cu 281 de voturi! Ultimele cuvinte ale premierului demis înainte de vot
FOTO // Ediția 2 Romanian Property Investments Day: investitorii revin în București pentru noi proiecte
Alarmă în Justiție: Amenințări cu MOARTEA și atacuri la adresa familiilor magistraților și procurorilor: „Aceste fapte trebuie stopate și sancționate”
A estorcat cu mult cinism de la o educatoare circa 300.000 de lei, amenințând-o că va ajunge la închisoare pentru că i-ar fi „maltratat” copilul
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.22
1 RON
3.88
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














