Directorul Oficiului Național al Viei și Vinului a fost DEMIS: „Regret că Ministerul Agriculturii a fost atras, manipulat orbește și folosit în acest atac asupra mea. Voi contesta în instanță toate aceste decizii”
10489
Cristina Frolov a fost demisă din funcția de director al Oficiului Național al Viei și Vinului după ce, pe data de 16 septembrie, ministrul Agriculturii Viorel Gherciu a semnat ordinul prin care constată nulitatea unui ordin al predecesorului său (din 20 noiembrie 2020). Este vorba despre ordinul prin care Frolov a fost numită la șefia ONVV, o instituție publică pentru susținerea industriei viti-vinicole, scrie Mold-Street, care face referire și la un război din interiorul organizației.
Pe 16 septembrie, ministrul Agriculturii Viorel Gherciu a semnat ordinul prin care constată nulitatea unui ordin al predecesorului său (nr. 698p din 20 noiembrie 2020), prin care Frolov a fost numită la șefia ONVV, o instituție publică pentru susținerea industriei viti-vinicole.
Demisie programată
Noul ministru a anulat totodată şi procesele verbale din 12 noiembrie şi 17 noiembrie 2020 ale Comisiei de evaluare a candidaţilor la funcţia de director al ONVV, în partea admiterii la interviu şi declarării Cristinei Frolov învingătoare a concursului pentru această funcţie.
Frolov a fost, de asemenea, preavizată în privința încetării raporturilor de muncă, după expirarea termenului de o lună de la comunicarea ordinului din 16 septembrie.
Reprezentanţii Ministerului Agriculturii afirmă că nu este vorba de demiterea directorului, însă copia ordinului care se află la dispoziția Mold-Street nu lasă loc de interpretări.
Potrivit ordinului semnat, „studiile de masterat şi, respectiv, deţinerea diplomei de masterat reprezintă o condiţie obligatorie pentru ocuparea funcţiei de director al ONVV”.
De notat că lista documentelor este indicată în punctul 25 al Regulamentului cu privire organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcției de director al ONVV. În consecinţă, Ministerul constată că Cristina Frolov a fost admisă cu încălcări ale cerinţelor la concurs.
Actuala şefă a ONVV afirmă că nu au existat încălcări şi, la moment, își desfășoară studiile de masterat, iar decizia Comisiei de concurs de selectare a ei a fost luată transparent.
„În primul rând, vreau să spun că la modul general eu regret că din cauza unor zvonuri și minciuni promovate intens de către un grup de interese din domeniu, s-a ajuns la această situație. În calitate de om responsabil și dedicat domeniului viei și vinului, în calitate de manager de nouă generație, vreau să-i anunț pe toți că toate amenințările, atacurile, speculațiile și manipulările realizate inclusiv din partea instituțiilor statului responsabile de domeniu, nu fac decât să mă ambiționeze și mai tare. Din prima zi de la numirea în funcție, am lansat procesul de reformare și dezvoltare a ONVV ca o instituție modernă, transparentă și inclusivă, pentru că anterior doar câteva companii beneficiau și chiar profitau de suport. Mai mult, am inițiat câteva anchete și investigații interne în cadrul ONVV pentru că nivelul de favorizare a unora și limitarea altor producători a ajuns la nivelul ilegalităților. Aceste rapoarte le-am transmis organelor de urmărire penală.
Toate aceste acțiuni au condus spre asumarea de către precedentul director ONVV a rolului de coordonator al demiterii mele care, acționând într-un mod descalificant și chiar ilegal în anumite cazuri, a fost susținut anume de acest grup de interese. Regret că Ministerul a fost atras, manipulat orbește și folosit în acest atac asupra mea, încercând să atenteze la demnitatea și integritatea mea profesională. Eu înțeleg că unora le este frică de modernizare și transparență și că le era mai simplu să manipuleze instituția și Consiliul așa cum le era pe plac, dar acea perioadă s-a terminat. Voi contesta în instanță toate aceste decizii, pentru că nedreptatea are picioare scurte”, a declarat Cristina Frolov pentru bani.md.
Conflicte de interese la ONVV
Demiterea Cristinei Frolov a fost pregătită temeinic, dar şi grăbită de anumite evenimente, inclusiv de expirarea, pe 20 septembrie 2021, a mandatului membrilor Consiliului de coordonare a ONVV.
În august, o parte din vinificatori au expediat o plângere colectivă Ministerului Agriculturii, Guvernului, Administrației Președintelui, Parlamentului împotriva directorului ONVV.
Despre aceasta s-a aflat săptămâna trecută, după semnarea ordinului Ministrului Agriculturii. Semnatarii, managerii a circa 40 de companii vinicole moldovenești, își exprimă nemulțumirea față de activitatea Cristinei Frolov și solicită autorităților s-o demită urgent.
Semnatarii plângerii o învinuiesc pe Frolov de „situația catastrofală” a ONVV și subminarea dezvoltării sectorului viti-vinicol, care încă nu și-a revenit din criza generată de embargoul rusesc din 2013. Ei o mai acuză de activitate în conflict de interese din postul de director al Oficiului.
11.04.2026
00:53
287
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
332
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
440
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
459
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
584
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
449
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
424
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
573
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
508
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
464
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
11.04.2026
00:53
260
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
305
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
427
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
442
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
563
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
433
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
412
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
560
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
499
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
457
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
749
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
570
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
668
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
687
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
672
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
653
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
864
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
865
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
816
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
713
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
660
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
770
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
829
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
880
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
780
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














