DIETETICIAN // Să mănânci SAU nu carne de miel? Te ajută cu ceva? Cui nu îi e recomandată
1525
Sursa: ziare.com
Deşi au trecut doar câteva luni de la Crăciun, ne pregătim din nou de sărbătoare şi de festinul ce va dura două sau trei zile, timp în care mâncăm mai mult şi facem mişcare mai puţin. Cum ne putem bucura, însă, de aceste sărbători fără a lua în greutate sau a ajunge, în cele din urmă, din cauza abuzului culinar, la Urgenţe?
Unul dintre produsele tradiţionale consumate de Paşti este carnea de miel, simbol pascal împrumutat în cultura noastră şi transmis din generaţie în generaţie prin diferitele reţete ale bunicilor şi părinţilor noştri. Însă carnea de miel a devenit, în ultima perioadă, o spaimă culinară, pasibilă de indigestie, îmbolnăvire sau alte posibile patologii, explică dieteticianul Carmen Persa. Întrebarea oricărui pacient al meu, legată de carnea de miel, este simplă: putem sau nu mânca în timpul sărbătorilor carne de miel?
Răspunsul la această întrebare are în vedere întregul festin pascal, la care se adaugă toate celelalte produse. Singura modalitate de evitare a surplusului alimentar şi, eventual, a celor câteva kilograme în plus, care nu vor fi cauzate, neapărat, de combinarea alimentelor, este echilibrul şi moderaţia.
Problema reală a consumului alimentar în perioada pascală este cantitatea mult prea mare de alimente pe care organismul, obişnuit cu un alt ritm sau chiar cu postul, nu o poate gestiona şi, prin urmare, o depozitează sub formă de grăsime.
De aceea, secretul păstrării greutăţii este dozarea cantităţii, care aduce şi bucuria de a savura bucatele. Cu cât cantitatea de mâncare ingerată este mai mare, cu atât bucuria de a mânca şi savura este mai mică.
Valoare nutrițională excelentă
Există foarte multe prejudecăţi legate de carnea de miel, însă acestea nu au o valoare ştiinţifică reală, fiind, de cele mai multe ori, doar mituri culinare. De la început trebuie să precizez faptul că valoarea nutrițională, în special proteică, este una excelentă, 120 gr de carne de miel, cantitatea recomandă de a fi servită la o masă, conţine 27,5 gr de proteine, aprox. 55% din valoarea recomandată unui adult pe zi. O porţie de carne de miel furnizează aprox. 48 % de vitamina B12, 37% vitamina B3 şi 14 % vitamina B2.
Acestea sunt vitamine preţioase, unele rar întâlnite în celelalte categorii de alimente, având un rol important în formarea celulelor roşii din sânge, în prevenirea anemiei, necesare pentru un sistem nervos sănătos şi pentru metabolizarea proteinelor, grăsimilor şi carbohidraţilor. Vitamina B3 asigură protecţia împotriva demenţei şi a altor boli cognitive ce vin odată cu vârsta.
Carnea de miel este o sursă foarte bună de minerale, în special zinc, fier şi seleniu, rar întâlnite în alimentaţia noastră zilnică. Datorită acestor minerale, sistemul imunitar este mai puternic, rănile se vindecă mai repede, se stabilizează nivelul zahărului din sânge şi se menţine sănătatea prostatei. Fierul are un rol important în prevenirea anemiei şi a oboselii.
În ceea ce priveşte aportul de grăsimi, o porţie de 120 gr conţine aproximativ 9,4 gr, în proporţii egale, grăsimi saturate şi grăsimi mononesaturate, şi 95 gr de colesterol. Aceste valori ajung să acopere aproximativ 2/3 din aportul de grăsimi saturate recomandate la o dietă de 2.000 de kcal pe zi.
Carnea de miel este una din cele mai bune surse de acid linoleic conjugat, o grăsime care reduce nivelul de colesterol şi trigliceride, are un efect antiinflamator şi accelerează lipoliza, adică topeşte grăsimea, şi reduce apetitul. Bineînţeles că acest lucru nu trebuie să ne motiveze în a consuma carnea de miel în cantităţi mari; ea trebuie consumată moderat şi asociată cu legume şi crudităţi.
Restricţii
Totuşi, carnea de miel nu este recomandată persoanelor care suferă de gută sau persoanelor cu predispoziţie de a face pietre la rinichi, deoarece este o sursă de purine, cristale de acid uric ce se depun pe articulaţii și rinichi.
Deci mielul nu trebuie să ne sperie, din contra, valoarea lui nutrițională ar trebui să ne încurajeze să îl consumăm, însă cu măsură, cu bucurie şi recunoştinţă.
Sărbători Fericite!
Dietetician Carmen Persa,
Clinica pro Vita
Sursa: ziare.com
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
09.08.2026
00:16
09.08.2026
00:02
09.08.2026
00:01
08.08.2026
23:02
08.08.2026
22:52
08.08.2026
22:51
08.08.2026
22:21
08.08.2026
21:15
08.08.2026
20:23
08.08.2026
19:35
08.08.2026
19:07
08.08.2026
17:33
08.08.2026
17:28
08.08.2026
17:22
08.08.2026
17:10
08.08.2026
16:36
08.08.2026
16:22
08.08.2026
15:41
08.08.2026
15:17
08.08.2026
15:13
08.08.2026
14:46
08.08.2026
13:50
08.08.2026
13:50
08.08.2026
13:40
08.08.2026
13:19
08.08.2026
13:16
UE liniștește disputa Spania–Italia: controalele la frontierele Schengen ar putea fi ridicate în curând
Bulgaria acuză o dronă-momeală ucraineană că a explodat lângă granița cu România și convoacă ambasadorul Kievului, în timp ce Ucraina vorbește despre un incident neintenționat
Vreme caldă și stabilă în Republica Moldova, 9–15 august 2026
Ucraina cumpără din Turcia 70 de rachete balistice ATACMS și lansatoare M270, cu acordul SUA pentru reexport















