Dieta lui Ştefan cel Mare. Ce ALIMENTE consuma domnitorul Moldovei în anul 1500
4259
Domnitorul Moldovei, Ştefan cel Mare, avea un regim alimentar total diferit faţă de ceea ce mâncăm noi astăzi. În urmă cu mai bine de 500 de ani, oamenii se ocupau cu zootehnia, notează în cartea sa, „Alimentația poporului român", medicul Ion Claudian.
Medicul Ion Claudian susţinea că românii au fost dintotdeauna un „popor mâncător de lapte”. Acest lucru este demonstrat şi de ocupaţia sa de bază: creşterea animalelor, alături de agricultură.
Oile puteau fi crescute în regiunile montane şi astfel, s-au născut marii ciobani şi marii crescatori de oi. Dar nu se putea trăi numai din laptele şi carnea de oaie, era nevoie şi de cereale.
„Strămoşii noştri au fost nevoiţi să găsească o alternativă la grâu, pentru că acesta nu se putea cultiva nici în munţi, nici pe dealuri. Aşadar, au trecut la mei. După anul 400-500 a apărut cultura de mei, care s-a menţinut până la introducerea porumbului adus din America (secolul al XVII-lea)”, spunea prof. univ. dr. Iulian Mincu, din cadrul Institutului Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice „Nicolae Paulescu”.
Conform prof. univ. dr. Gheorghe Mencinicopshi, fost director al Institutului de Cercetări Alimentare, soiurile vechi de grâu şi mei de acum câteva secole erau mult mai hrănitoare decât cele de astăzi. „Ştefan cel Mare nu era mămăligar. Pe vremea lui nu se mânca porumb şi cartofi. Mâncarea era bazată în special pe mei. Toate erau preparate natural, nu erau industrializate ca acum, iar compoziţia cărnii şi a laptelui era apropiată de starea naturală”, a spus Mencinicopshi, potrivit Kanal D.
Astfel, untul de primăvară pe care îl preparau păstorii din zonele subalpine „era medicament, pentru că vegetaţia pe care o mâncau oile era alcătuită, în mare parte, din plante medicinale”.
Mai mult, pe vremuri, dieta zilnică era completată cu turte coapte din mei. Aceste turte jucau un rol de căpetenie în alimentația masei mari a populaţiei. Carnea de porc, şi rar de oaie, capră sau vită mare, „hrană ocazională, excepţională, sau un aliment de conservă pentru iarnă (slănină, pastramă)”.
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















