Dictatura lui Putin e bazată acum mai degrabă pe frică, decât pe manipulare. Ce l-ar fi determinat pe liderul de la Kremlin să INVADEZE Ucraina. „Acest fapt a jucat un rol-cheie în decizia lui”

Originea războiului din Ucraina o regăsim în stagnarea economică și corupția din Rusia și în diminuarea popularității președintelui ei, scrie Financial Times. Faptul că Vladimir Putin a invadat Ucraina cu costuri economice enorme pentru Rusia nu înseamnă că lui nu-i pasă de economie. Din contră, performanța economică - sau, mai bine zis, contraperformanța - a jucat un rol-cheie în decizia lui.

Din moment ce nu mai putea asigura creșterea veniturilor, sau măcar să-i convingă pe ruși că economia o duce mai bine, el a încercat să repete scenariul din 2014 cu Crimeea. Și ar fi putut funcționa, însă el și-a greșit calculele.

Agresiunea lui Putin le-a adus ucrainenilor distrugere materială și tragedie umană. Dar războiul a distrus și economia Rusiei. PIB-ul Rusiei va scădea în 2022 cu cel puțin 11% - cea mai gravă recesiune de după începutul anilor '90. De ce a pornit el războiul?

Politologul Adam Przeworski a scris cândva că echilibrul regimurilor autoritare se bazează pe prosperitate economică, pe minciună sau pe frică. La fel ca o majoritate a „dictatorilor manipulatori” din secolul 21, Putin s-a ferit inițial să folosească frica. În primul lui deceniu la conducere Putin a prezidat peste o creștere economică rapidă, bazată pe creșterea prețurilor petrolului și pe reformele economice adoptate în anii '90 și la începutul deceniului următor. Această prosperitate i-a conferit o popularitate autentică.

După redresarea de după criza financiară globală, creșterea PIB-ului Rusiei a încetinit până aproape de zero. Cum veniturile încetaseră să mai crească, și popularitatea lui Putin s-a redus substanțial. Conform Centrului Levada, organizație independentă, rata aprobării lui Putin a scăzut de la un maxim de 88% în septembrie 2008 la un pic peste 60% la finalul lui 2013.

Putin a decis să rezolve această problemă economică printr-o soluție non-economică. Anexarea Crimeei în 2014 i-a mărit într-adevăr popularitatea, probabil chiar peste așteptările lui. Sondajele Centrului Levada indică revenirea la 88% a ratei aprobării lui Putin în decurs de numai câteva luni.

Însă efectul Crimeea s-a disipat în timp. Întrucât modelul de guvernare al lui Putin este incompatibil cu creșterea economică, economia Rusiei a continuat să stagneze. În ciuda repetatelor promisiuni de reformă, investițiile nu au mai venit și capitalul a continuat să fugă din țară, motive pentru care Rusia a rămas și mai mult în urma țărilor dezvoltate. Modelul corupt al lui Putin i-a protejat pe apropiații săi în detrimentul rușilor de rând. În 2019 PIB-ul Rusiei era doar cu 6% mai mare decât nivelul de dinainte de anexarea Crimeei, însă veniturile reale ale gospodăriilor rusești erau cu 7% mai mici decât vârful atins în 2013.

Putin a apelat în această situație la cel de-al doilea pilon al autoritarismului teoretizat de Przeworski: minciuna. Guvernul rus a intensificat cenzura și propaganda. Putin a încercat să-i convingă pe ruși că nivelul lor de trai stagnant e mai bun decât oricare alternativă posibilă. Însă această versiune era tot mai dificil de promovat, în condițiile în care tineretul rus putea evita cenzura și propaganda prin intermediul rețelelor sociale.

Răspunsul lui a fost să-l otrăvească și să-l întemnițeze pe liderul opoziției Aleksei Navalnîi, să reprime presa independentă și să desființeze organizația pentru drepturile omului Memorial. Dar nici măcar acestea nu au putut opri tendința de stingere a entuziasmului pentru regimul lui.

Epuizându-și toate opțiunile, Putin a revenit la rețeta din 2014 - sperând că un război scurt și victorios îi va mări din nou popularitatea, chiar și în absența succesului economic. De data aceasta însă, el și-a greșit grav calculele. Și-a supraestimat forța militară, a subestimat curajul ucrainenilor și voința lor de a-și apăra țara și nu s-a așteptat la un asemenea grad de unitate și fermitate în privința reacției Occidentului. Dictatorii sunt predispuși să facă asemenea greșeli, și mai cu seamă aceia care, la fel ca Putin, își elimină opozanții, suprimă presa independentă și înăbușă dezbaterea atât în interiorul cât și în exteriorul sistemului.

Înconjurat de lingăi, Putin nu avea cum să nu devină exagerat de încrezător în propriile puteri - și să nu pornească un război care nu a fost nici scurt, nici, cel puțin deocamdată, victorios.

Consecințele agresiunii lui Putin sunt catastrofale pentru economia Rusiei și letale pentru politica rusă. Înainte de război el era un dictator-manipulator, pretinzând a fi democrat și bizuindu-se pe bani și manipularea informației. Odată ce a înțeles că 2022 nu va fi un 2014, Putin a trecut la cel de-al treilea pilon al lui Przeworski: frica. La o săptămână de la începutul războiului el a desființat ultimele câteva organe independente de presă rămase și a instituit cenzura marțială.

Inspirat de Adolf Hitler, el îi califică acum pe protestatarii anti-război drept „trădători naționali” și amenință să-i „scuipe afară ca pe o muscă”. Regimul lui Putin și-a finalizat procesul de involuție de la o dictatură de secol 21 bazată pe manipulare la o dictatură de secol 20 bazată pe frică. Din nefericire, Rusia nu poate rămâne decât așa atât timp cât Putin va mai fi la putere.

Articol de Serghei Guriev (profesor de economie la Sciences Po [Institut d'études politiques de Paris]) și preluat cu sprijinul Rador/Hotnews