Detaliul SCANDALOS care l-a băgat la ÎNCHISOARE pe marele Mircea Eliade, ilustrul scriitor şi filosof român care a uimit o lume întreagă. Puţini oameni îl ştiu
3749
Adolescentul miop, care şi-a luat cu greu corigenţele, Mircea Eliade a fost unul dintre cei mai mari scriitori, filosofi şi istorici ai religiei.
Mircea Eliade s-a născut în 13 martie 1907, în familia ofiţerului Gheorghe Eliade. Tatăl lui, un om deosebit de religios, l-a înregistrat însă în registrul de naşteri cu 4 zile înainte de data reală, ca să corespundă astfel cu Sărbătoarea celor patru martiri din Sebasta.
Din adolescenţă a fost intersat de ştiinţele naturii, chimie, precum şi de ocultism şi a scris piese scurte pe subiecte entomologice. În ciuda vederii slabe, citea cu pasiune, unul dintre autorii preferaţi fiind Honoré de Balzac.
Complexat de aspectul său fizic şi de faptul că vedea foarte slab, a recurs la experimente bizare din dorinţa de a demonstra că este mai puternic decât colegii săi: mânca insecte şi îşi propunea să doarmă numai 4-5 ore pe noapte.
Primele sale lucrări publicate au fost "Inamicul viermelui de mătase" (1921) şi "Cum am gasit piatra filosofală". Patru ani mai târziu, şi-a publicat autobiografia, intitulată "Romanul adolescentului miop".
În tinereţe, Eliade a fost jurnalist şi eseist, discipol al controversatului filosof de extremă dreapta Nae Ionescu şi membru al societăţii literare Criterion. Nae Ionescu i-a fost profesor la Facultatea de Litere şi Filosofie de la Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1928. Eliade a fost fascinat de ideile radicale ale lui Ionescu şi de interesul deosebit al acestuia faţă de religie.
În 1928, Eliade a obţinut o bursă de studiu pentru patru ani la Universitatea din Calcutta, India. Acolo l-a cunoscut pe Mahatma Gandhi, ale cărui idei despre spiritualitate l-au influenţat ulterior. Totodată, a început o poveste de dragoste cu frumoasa Maitreyi, de la al cărui tată, profesorul Dasgupta, a învăţat limbile sanscrita, pali şi bengali. Tot aici a experimentat şi consumul de opium.
La jumătatea anilor 1930 a devenit asistentul lui Nae Ionescu, predând un curs despre metafizică. Pentru susţinerea sa deschisă faţă de Garda de Fier a fost arestat în 14 iulie 1938. În anii următori a fost ataşat cultural în Marea Britanie şi Portugalia, sub regimul legionar şi ulterior sub regimul mareşalului Ion Antonescu.
După moartea soţiei sale Nina Mareş, a intrat în depresie şi a încercat să se trateze singur, cu antidepresive, extracte de passiflora şi chiar cu metamfetamine.
În 1945 s-a mutat în Franţa, iar în 1956 în SUA. În ultimii ani ai vieţii sale, trecutul lui de simpatizant fascist a fost scos tot mai mult în atenţia presei, fapt care a dus la deteriorarea sănătăţii sale. Din această cauză a devenit membru al Academiei Române postum.
Cu puţin timp înainte să moară, a primit Premiul Bordin al Academiei Franceze şi titlul de Doctor Honoris Causa din partea
Mircea Eliade a murit în capitala Statelor Unite, în aprilie 1986.
Lucrările literare şi ştiinţifice ale lui Eliade au fost traduse în multe limbi de circulaţie internaţionale. La rândul său, Eliade a fost un adevărat erudit, vorbind fluent 5 limbi străine (româna, franceza, germana, italiana, engleza) şi cunoscând destul de bine alte 3 limbi (ebraica, persana, sanscrita).
16.12.2025
00:53
244
Trump anunță progrese semnificative în negocierile pentru pacea în Ucraina după întâlnirile cu liderii mondiali
16.12.2025
00:19
191
Liderii europeni propun crearea unei Forțe Multinaționale pentru susținerea Ucrainei și încetarea focului în conflictul cu Rusia
15.12.2025
20:29
436
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
19:02
502
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:51
468
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
15.12.2025
17:50
520
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
17:40
469
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
17:26
483
Economia Republicii Moldova crește datorită agriculturii și exporturilor solide
15.12.2025
17:13
443
Cooperare esențială între Procuratura Generală și RCTV „Memoria” pentru protecția victimelor torturii în Moldova
15.12.2025
16:01
496
Modernizare energetică pentru 14 spitale din Republica Moldova: economii și condiții îmbunătățite pentru pacienți și personal
16.12.2025
00:53
213
Trump anunță progrese semnificative în negocierile pentru pacea în Ucraina după întâlnirile cu liderii mondiali
16.12.2025
00:19
164
Liderii europeni propun crearea unei Forțe Multinaționale pentru susținerea Ucrainei și încetarea focului în conflictul cu Rusia
15.12.2025
20:29
424
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
19:02
489
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:51
460
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
15.12.2025
17:50
509
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
17:40
462
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
17:26
474
Economia Republicii Moldova crește datorită agriculturii și exporturilor solide
15.12.2025
17:13
434
Cooperare esențială între Procuratura Generală și RCTV „Memoria” pentru protecția victimelor torturii în Moldova
15.12.2025
16:01
489
Modernizare energetică pentru 14 spitale din Republica Moldova: economii și condiții îmbunătățite pentru pacienți și personal
15.12.2025
15:54
475
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
14:48
627
Rusia consideră Deutsche Welle o „organizație indezirabilă”, dar postul german nu se lasă intimidat și continuă să informeze liber și independent.
15.12.2025
14:37
463
Campania „Crăciunul ne unește” revine, promovând incluziunea socială și solidaritatea prin activități caritabile în 10 școli din Moldova
15.12.2025
14:33
668
Negocierile tensionate continuă: Ucraina sub presiune să cedeze Donbasul, dar Zelenski caută sprijin internațional împotriva cererilor americane și rusești
15.12.2025
14:27
1411
VIDEO // Începutul sfârșitului pentru cariera lui Igor Dodon? Plahotniuc va depune depoziții și va DEZVĂLUI ce era în „kuliokul” transmis în 2019 fostului președinte al R. Moldova
15.12.2025
12:20
540
Condamnări severe pentru o rețea de trafic de droguri din Moldova, implicând mită de 85 000 lei pentru polițiști
15.12.2025
11:05
589
Dosarul escrocheriei cu mașini de lux: încă un inculpat trimis în judecată pentru prejudiciu de 6 milioane lei în Chișinău.
15.12.2025
10:44
574
Ministrul Dan Perciun propune soluții pentru integrarea copiilor reveniți din diaspora în școlile moldovenești
15.12.2025
09:44
749
Avertismentul MI6: Rusia, principala amenințare revizionistă și expansionistă pentru Marea Britanie
15.12.2025
09:18
825
Putin vrea să-i trimită la RĂZBOI pe moldovenii care solicită permis de ședere sau cetățeania rusească. „Condițile speciale” oferite de ruși ar putea fi o mare capcană
15.12.2025
08:30
669
Vinul Moldovei strălucește pe scena internațională la Vernisajul Vinului 2025
15.12.2025
08:04
646
Horoscopul zilei 15.12.2025
15.12.2025
00:49
818
Zelenski dispus să renunțe la aderarea Ucrainei la NATO în schimbul garanțiilor de securitate occidentale după discuțiile maraton de la Berlin cu emisarii SUA
14.12.2025
23:42
726
Premiul Nobel, scut pentru Ales Bialiațki în infernul detenției din Belarus
14.12.2025
19:01
950
Prognoza meteo pentru săptămâna 15-21 decembrie 2025
Trump anunță progrese semnificative în negocierile pentru pacea în Ucraina după întâlnirile cu liderii mondiali
Liderii europeni propun crearea unei Forțe Multinaționale pentru susținerea Ucrainei și încetarea focului în conflictul cu Rusia
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.88
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














