DETALII în dosarul FISC: O parte din BANII transmişi sub controlul CNA a fost găsită la o bancă
1620
Suma de 15 mii de dolari a fost găsită de ofițerii anticorupție în safeul individual al cuiva apropiat uneia dintre cele trei persoane arestate săptămâna trecută de Centrul Național Anticorupție (CNA) într-un dosar pornit pe faptul spălării de bani, corupre pasivă și trafic de influență.
Din acești bani, 5 300 de dolari sunt din prima tranșă transmisă învinuitului sub controlul ofițerilor CNA.
Potrivit CNA, în cadrul acţiunilor desfăşurate pe parcursul săptămânii trecute, au fost făcute mai multe percheziţii, inclusiv la una dintre instituţiile bancare din capitală. Banii au fost ridicaţi, iar deponentul a fost audiat. Femeia a uzat de dreptul său şi a refuzat să dea depoziţii organului de urmărire penală.
Precizăm că, în prezent, ofiţerii CNA şi procurorii au în gestiune șase cauze penale pornite pe spălare de bani, corupere pasivă şi activă, precum şi pentru trafic de influenţă. În cadrul acestora se verifică versiunile privind complicitatea mai multor inspectori fiscali la comiterea infracţiunilor menţionate mai sus.
Amintim că, acum o săptămână, trei persoane, printre care șeful adjunct al Direcției Antifraudă a Inspectoratului Fiscal (IFPS), Vasile Popușoi, fostul angajat al CCCEC, Eugen Stogu, dar și președintele Asociației producătorilor și exportatorilor de produse vegetale „MoldRosProdExpo”, Leonid Coca, au fost reţinuți de procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA în cadrul unei ample operaţiuni desfăşurate în baza mai multor dosare ce vizează spălări de bani, corupere pasivă şi trafic de influenţă. Cei trei se află în arest pentru 20 și, respectiv, 30 de zile.
10.08.2020
12:31
19.05.2020
09:50
18.05.2020
20:34
01.02.2019
07:30
31.01.2019
19:30
13.12.2018
18:05
30.11.2018
20:03
22.11.2018
20:04
20.11.2018
15:39
15.11.2018
10:15
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare


















