VIDEO // Descoperirea care CONTRAZICE tot ce ştiam despre originea noastră
2551
Oamenii de ştiinţă au stabilit vârsta unuia dintre primii strămăşi ai oamenilor, Little Foot, un micuţ „om-maimuţă" sud-african, reprezentând cea mai bine conservată fosilă de Australopitecus descoperită vreodată. Little Foot ar fi trăit în urmă cu 3,7 milioane de ani, cu circa un milion de ani mai devreme decât se crezuse anterior. De asemenea, în aceeaşi perioadă ar fi trăit şi faimoasa Lucy, un Australopitecus afarensis.
Scheletul uman al lui Little Foot, cu picioare extrem de mici şi un craniu neobişnuit, a fost descoperit în anii '90 într-o peşteră din Africa de Sud.
Din cauză că scheletul fosilizat este prea bătrân, datarea lui exactă a rămas totuşi o provocare având în vedere faptul că nu s-a putut folosi metoda radiocarbonului. Cercetătorii au trebuit să dateze rocile din jurul lui, iar în urma ploilor au apărut sedimente din diferite perioade de timp, ceea ce a fost dificil ca ei să stabilească cu certitudine dacă respectivele roci erau de la data decesului sau mult mai târziu.
Ca urmare a acestei incertitudini, cercetatorii au avut probleme în includerea lui Little Foot în arborele genealogic al evoluţiei umane.
Little Foot este considerat cel mai complet schelet de tip Australopitecus găsit vreodată, care "sunt cei mai importanţi candidaţi pentru strămoşii direcţi ai oamenilor, care au trăit cu aproximativ 2,9 milioane - 4,1 milioane ani în urmă".
Din acest grup face parte şi faimoasa Lucy, Australopitecus afarensis, care a trăit şi a umblat în urmă cu circa 3,2 milioane de ani în Etiopia.
În datarea lui Little Foot, cercetătorii au folosit o tehnică radioizotopică dezvoltată de Darryl Granger, profesor în ştiinţele planetare, atmosferice şi ale pământului la Universitatea Purdue din SUA. Potrivit acestei tehnici, Lucy şi Little Foot ar fi trăit în aceeaşi perioadă.
„Cea mai importantă implicaţie din datarea lui Little Foot este că acum ştim că Australopitecii erau în Africa de Sud cu mult mai devreme", a afirmat autorul principal au studiului, Darryl Granger.
Ronald Clarke, profesor la Institutul de Studii evolutive din cadrul Universităţii Witwatersrand, cel care a descoperit scheletul, afirmă să noua datare a lui Little Foot demonstrează că hominizii târzii, precum Australopitecus africanus şi Parantropus, nu au derivat toţi din Australopitecus afarensis.
„Avem doar un număr mic de situri şi avem tendinţa de a ne baza scenariile noastre evolutive pe puţinele fosile pe care le avem de la aceste situri. Această nouă dată este un memento că ar putea să fi fost multe specii de Australopitecus extinse pe o suprafaţă mult mai mare din Africa", a mai spus acesta.
Rezultatele au fost publicate în „Nature”.
SURSA: Science Alert, China Topix, descopera.ro
16.12.2025
00:53
246
Trump anunță progrese semnificative în negocierile pentru pacea în Ucraina după întâlnirile cu liderii mondiali
16.12.2025
00:19
192
Liderii europeni propun crearea unei Forțe Multinaționale pentru susținerea Ucrainei și încetarea focului în conflictul cu Rusia
15.12.2025
20:29
437
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
19:02
502
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:51
468
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
15.12.2025
17:50
520
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
17:40
469
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
17:26
483
Economia Republicii Moldova crește datorită agriculturii și exporturilor solide
15.12.2025
17:13
443
Cooperare esențială între Procuratura Generală și RCTV „Memoria” pentru protecția victimelor torturii în Moldova
15.12.2025
16:01
496
Modernizare energetică pentru 14 spitale din Republica Moldova: economii și condiții îmbunătățite pentru pacienți și personal
16.12.2025
00:53
213
Trump anunță progrese semnificative în negocierile pentru pacea în Ucraina după întâlnirile cu liderii mondiali
16.12.2025
00:19
164
Liderii europeni propun crearea unei Forțe Multinaționale pentru susținerea Ucrainei și încetarea focului în conflictul cu Rusia
15.12.2025
20:29
424
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
19:02
489
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:51
460
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
15.12.2025
17:50
509
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
17:40
462
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
17:26
474
Economia Republicii Moldova crește datorită agriculturii și exporturilor solide
15.12.2025
17:13
434
Cooperare esențială între Procuratura Generală și RCTV „Memoria” pentru protecția victimelor torturii în Moldova
15.12.2025
16:01
489
Modernizare energetică pentru 14 spitale din Republica Moldova: economii și condiții îmbunătățite pentru pacienți și personal
15.12.2025
15:54
475
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
14:48
627
Rusia consideră Deutsche Welle o „organizație indezirabilă”, dar postul german nu se lasă intimidat și continuă să informeze liber și independent.
15.12.2025
14:37
463
Campania „Crăciunul ne unește” revine, promovând incluziunea socială și solidaritatea prin activități caritabile în 10 școli din Moldova
15.12.2025
14:33
668
Negocierile tensionate continuă: Ucraina sub presiune să cedeze Donbasul, dar Zelenski caută sprijin internațional împotriva cererilor americane și rusești
15.12.2025
14:27
1411
VIDEO // Începutul sfârșitului pentru cariera lui Igor Dodon? Plahotniuc va depune depoziții și va DEZVĂLUI ce era în „kuliokul” transmis în 2019 fostului președinte al R. Moldova
15.12.2025
12:20
540
Condamnări severe pentru o rețea de trafic de droguri din Moldova, implicând mită de 85 000 lei pentru polițiști
15.12.2025
11:05
589
Dosarul escrocheriei cu mașini de lux: încă un inculpat trimis în judecată pentru prejudiciu de 6 milioane lei în Chișinău.
15.12.2025
10:44
574
Ministrul Dan Perciun propune soluții pentru integrarea copiilor reveniți din diaspora în școlile moldovenești
15.12.2025
09:44
749
Avertismentul MI6: Rusia, principala amenințare revizionistă și expansionistă pentru Marea Britanie
15.12.2025
09:18
825
Putin vrea să-i trimită la RĂZBOI pe moldovenii care solicită permis de ședere sau cetățeania rusească. „Condițile speciale” oferite de ruși ar putea fi o mare capcană
15.12.2025
08:30
669
Vinul Moldovei strălucește pe scena internațională la Vernisajul Vinului 2025
15.12.2025
08:04
646
Horoscopul zilei 15.12.2025
15.12.2025
00:49
818
Zelenski dispus să renunțe la aderarea Ucrainei la NATO în schimbul garanțiilor de securitate occidentale după discuțiile maraton de la Berlin cu emisarii SUA
14.12.2025
23:42
726
Premiul Nobel, scut pentru Ales Bialiațki în infernul detenției din Belarus
14.12.2025
19:01
950
Prognoza meteo pentru săptămâna 15-21 decembrie 2025
Trump anunță progrese semnificative în negocierile pentru pacea în Ucraina după întâlnirile cu liderii mondiali
Liderii europeni propun crearea unei Forțe Multinaționale pentru susținerea Ucrainei și încetarea focului în conflictul cu Rusia
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.88
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














