Descoperire URIAȘĂ pe fundul mării, în VENEȚIA, făcută de un scafandru amator. Nimeni nu a știut până acum de existența lui
2012
Pe fundul Canalului Treporti, la mulți metri adâncime sub valurile Lagunei Venețiene, o serie surprinzătoare de structuri antice tocmai a fost descoperită.
Aliniate pe o distanță de aproape 1.200 metri, acestea sugerează că, înainte ca nivelul mării să crească și să inunde regiunea, un drum din perioada romană se întinde de-a lungul peisajului.
Potrivit arheologilor, descoperirea dovedește că o așezare romană semnificativă era prezentă aici cu secole înainte de fondarea și stabilirea Veneției în secolul al V-lea e.n.
„Acest studiu multidisciplinar a documentat prezența unui segment de aproximativ 1.200 metri lungime dintr-un drum roman scufundat în ceea ce este acum nordul Lagunei Venețiene. Drumul scufundat reprezintă, probabil, una dintre ultimele rute din peisajul maritim al orașului antic Altinum, în cadrul unei rețele mai mari de drumuri în Venetia et Histria Regio”, a explicat Fantina Madricardo, cercetătoare la Consiliul Național de Cercetare al Italiei și autor coordonator al noului studiu.
„Contiguitate sa cu alte structuri și infrastructuri, precum turnuri de apărare, porturi și structuri private, confirmă o așezară permanentă în Venetorum angulus”, a adăugat Madricardo.
Romanii antici se pricepeau la multe. Printre îndeletnicirile lor, una dintre cele mai cunoscute este abilitatea de a construi drumuri. Oriunde umblau romanii, acolo putem găsi astăzi întinderi vaste de pavaj și drumuri, structuri care facilitau expansiunea și mobilitatea.
Însă, transportul și comerțul romanilor nu era limitat doar la sol. Civilizația antică era foarte pricepută la transportul maritim, fapt ce i-a făcut pe oamenii de știință să se întrebe ce rol a jucat regiunea Veneția, potrivit Science Alert, transmite Descopera.ro.
Știm că nivelul mării era mai scăzut atunci, iar Veneția ar fi arătat mult mai diferit. Arheologii au descoperit și artefacte antice care sugerează că zona era ocupată de romani cu mult timp înainte ca orașul să fie fondat. Unii arheologi au crezut că artefactele au provenit de la orașe romane antice care se învecinau cu laguna, însă există indicii că zona era mult mai ocupată decât s-a crezut inițial.
„Prezența drumului roman antic confirmă ipoteza unui sistem stabil de așezări romanice în Laguna Venețiană”, au subliniat cercetătorii.


10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
11:59
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:10
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare



















