DESCINDERI la Postul Vamal Chișinău: Șefa interimară, alți doi angajați și un broker vamal, REȚINUȚI pentru corupție. Agenții economici i-ar fi mituit pentru a le diminua valoarea mărfurilor introduse în R. Moldova
2989
Șefa-interimară a Postului Vamal Chișinău, un șef din cadrul Biroului Vamal Chișinău, un inspector principal și un broker vamal au fost reținuți în această dimineață, după ce oamenii legii au efectuat peste 40 de percheziții în cadrul unor cauze penale, pornite pe fapte de corupere.
Persoanele reținute sunt bănuite că ar fi pretins și primit bani de la agenți economici pentru a organiza diminuarea valorii pentru mărfurile introduse în Republica Moldova. În cadrul urmăririi penale și a măsurilor speciale de investigație, au fost constatate mai multe episoade în care valoarea mărfii introduse în vamă era diminuată cu până la 50 la sută, iar din taxele neachitate funcționarul vamal încasa un comision în mărime de 10-15%.
Potrivit Centrului Național Anticorupție, din schema de corupție făceau parte atât funcționari ai Serviciului Vamal, cât și brokeri, și agenți economici, iar sumele pretinse pentru acordarea diferitor facilități pentru unii agenți economici s-ar ridica și la șase mii de euro.
Pechezițiile din dimineața zilei de miercuri au vizat atât angajații vamali, cât și agenți economici.
Acțiunile pe caz sunt în desfășurare și au ca scop stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea întregului cerc de persoane implicate.
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
16:16
05.11.2026
16:12
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor















